În ciuda faptului că, de ani de zile, românii spun că Eurovisionul e un fel de festival de la Mamaia unde se cântă în engleză, că plictiseala e cât Casa Poporului și că reprezentanții noștri mai bine ar sta acasă, căci oricum nu fac mare lucru pe acolo, toată lumea încetează orice altă activitate și se uită în mod invariabil în fiecare an la competiție.
Evident că așa au stat lucrurile și acum. Numai că de data aceasta, dacă pe micul ecran nu era cine știe ce de văzut, Eurovisionul de pe rețelele de socializare era mult mai animat. Cu siguranță, cei care nu au aruncat un ochi pe televizor, dar au apucat să citească părerile utilizatorilor de pe Facebook au fost mult mai câștigați.
Unii facebookiști, de pildă, s-au apucat să numere de câte ori a ținut prezentatorul TVR să amintească poporului consumator de Eurovision că în sala în care se desfășura concursul se afla și premierul Victor Ponta și că întreaga transmisie a evenimentului se desfășura sub înaltul patronaj al Guvernului României : „Mulțumim din inimă partidului!“, au început să curgă impresiile. „Comentatorul ăsta e grețos de-a dreptul. Am numărat cu atenție. Până acum l-a pomenit pe Ponta de 7 ori. Și nu am ajuns nici la jumătatea concursului“, remarca cineva.
„Eu, dacă aș fi în locul lui Putin, aș invada România în seara asta“, nota pe Facebook fostul nostru coleg Alex Tocilescu, unul dintre cei mai virulenți și mai spumoși comentatori de pe rețea. “Primul ministru e la Copenhaga, poporul stă cu ochii beliți în televizor, intelectualii se ceartă între ei, cine i-ar putea sta lui Putin împotrivă?”
Cât se poate de repede și de natural, concurentul cu sex neutru (căci, conform raportului Lunacek, de curând trecut prin Parlamentul European, oamenii se împart de acum încolo în sex masculin, feminin și neutru), Conchita, femeia cu barbă care a și câștigat ediția din acest an, și-a făcut repede fani, dar și dușmani. Unii erau de părere că, dacă nu ar fi avut o apariție atât de spectaculoasă și un sex incert, nu ar fi avut nici o șansă la trofeu. Alții, dimpotrivă, îi admirau vocea, dar nu și apariția. Acum, ce e drept, scenografia și costumele fac parte integrantă dintr-un show, așa că nu ar trebui să supere pe nimeni concepția regizorală a momentului. Mai trist ar fi ca premiul care i-a revenit femeii cu barbă (o veche cunoștință a bâlciurilor din perioada medievală până, iată, în prezent) să-și aibă originea, de fapt, în supercorectitudinea politică ce și-a pus adânc amprenta pe societatea zilelor noastre.
“Să te bucuri că a câștigat Conchita Eurovisionul e ca și cum ai fi satisfăcut că a câștigat Dan Diaconescu alegerile”, mai spunea colegul nostru, Alex.
Politica, fie ea corectă sau incorectă, s-a făcut din plin simțită la Eurovision. Prim-ministrul Ponta a fost însoțit la Copenhaga, deloc întâmplător, de doamna sa care candidează la europarlamentare. „Ponta a purtat ghinion reprezentanților României la Eurovision. Mai bine stătea acasă“, i-a taxat opoziția pe cei doi melomani de circumstanță, prin vocea Elenei Udrea.
Adevărul este că, și cu Ponta și fără Ponta, mare brânză oricum nu s-ar fi putut face căci, așa cum nu putem visa să luăm prea curând un trofeu de Champions League la fotbal, nici de câștigat vreodată Eurovisionul nu prea suntem în stare. Și asta nu pentru că nu am avea și noi concetățenii noștri de sex neutru (Noemi s-a numărat chiar printre finaliștii selecției naționale), ci pentru că nu vom avea banii necesari să organizăm în anul imediat următor un show de o asemenea amploare. Păi, ca să parafrazăm un clasic în viață, acum pus bine la păstrare, cum sună Viena și cum sună București? Căci, grație Conchitei Wurst, la anul finala Eurovision va fi în Austria. Pe noi mai mult ne-ar încurca o astfel de glorie. Și nu numai pe noi. Acum doi ani, de pildă, reprezentantei Spaniei i s-a sugerat când a plecat de acasă să nu se întrebuințeze prea tare și să nu încerce să câștige Eurovisionul căci țara e în criză. Prin urmare, o echipă ca a noastră, cu un băiat drăguț și-o fată frumușică, cântând așa și-așa o melodie oarecare, situându-se pe un loc nici prea-prea, nici foarte-foarte (locul 12, ca să fim exacți), este numai bună pentru o țară mediocră și fără alte aspirații decât cele ale prim-ministrului de a se plimba prin lume pe banii statului înfășurat în tricolor.
