De curând, la Discovery Channel a început o miniserie dedicată iubitorilor de automobile americane „clasice“. În noua serie „Colecționari de maşini de epocă“, difuzată în fiecare duminică de la ora 19.00, doi pasionați de astfel de autoturisme, Chuck Palumbo şi Rick Dore, îşi propun să recondiționeze automobile deteriorate, cu ajutorul unei echipe de mecanici.
Seria urmăreşte echipa SLAM, formată din cei doi prieteni şi parteneri de afaceri Rick şi Chuck, pornind într-o adevărată „vânătoare” de automobile clasice neglijate, de la Buick la Mercury şi de la Corvette la Camaro. Atunci când găsesc o colecție care merită efortul, cei doi îi propun proprietarului să renunțe la întreaga colecție în schimbul unui singur exemplar care va fi refăcut complet.
Despre pasiunea celor doi bărbați pentru aceste “jucării” costisitoare și despre serialul pe care l-au creat am vorbit și noi cu Chuck Palumbo şi Rick Dore.
Se spune că maşina dezvăluie multe despre stilul proprietarului. Ne-ați putea spune ce maşini vă descriu pe voi doi? Dacă ați fi maşini, ce model ar fi fiecare dintre voi?
Chuck Palumbo: Eu aş fi probabil o maşină de pe la sfârşitul anilor 1960 sau începutul anilor 1970. O maşină de mare viteză. Erau modele mari şi rapide, puternice şi zgomotoase. Cam asta m-ar descrie pe mine cel mai bine.
Rick Dore: Sigur, sunt de acord. Maşina înseamnă stil şi atitudine. Pe mine aş spune că mă reprezintă maşina mea actuală, la care tocmai am terminat de lucrat, “Black Pearl”.
De la ce vârstă au început să vă pasioneze maşinile? Şi de câți ani ați avut nevoie ca să deveniți nişte profesionişti adevărați în domeniu?
Chuck Palumbo: Eu am început de pe la vreo 14 sau 15 ani. Atunci m-am apucat să lucrez la prima mea maşină, dar ăsta e un domeniu în care ai de învățat toată viața. Acum aş spune că sunt un profesionist, dar ştiu că o să am tot timpul câte ceva de învățat. Sunt mereu cu ochii în patru, încerc să învăț concepte noi sau metode noi de construit… Dar totul a început pentru mine când aveam cam 15 ani.
Ce maşină vi s-a părut cel mai greu de refăcut?
Rick Dore: După părerea mea, Pontiac-ul din 1955.
Chuck Palumbo: Eu aş zice că e mai bine să urmăriți programul ca să aflați răspunsul, fiindcă încă n-ați văzut episodul cu pricina. O să spun doar că e vorba de o maşină rapidă. Am fost nevoiți să-i înlocuim cam 95% din caroserie… Era mâncată de rugină şi într-o stare foarte proastă. Ne-a pus probleme foarte mari.
După ce ați refăcut toate acele modele, v-a fost greu să vă despărțiți de vreunul dintre ele când a fost gata? Şi, dacă da, de ce?
Rick Dore: Da, am trăit aşa ceva şi o să vedeți totul într-un episod viitor. E o maşină care mi-a plăcut la nebunie. Am avut la dispoziție foarte puțin timp ca s-o terminăm, ne-am mişcat foarte repede, iar mie mi-ar fi plăcut să mai pot ține puțin maşina respectivă, să mă mai bucur de ea.
A fost vreun moment în care să vă gândiți că maşina pe care tocmai ați refăcut-o arată atât de bine încât mai bine ați cumpăra-o voi decât s-o vindeți?
Rick Dore: Da, eu asta am simțit cu un Mercury din 1950. Mercury e una dintre primele mele maşini… A fost primul model care m-a făcut să mă apuc de reparat maşini, deci îmi e foarte aproape de suflet. Iar modelul pe care l-am realizat pentru colecționarul respectiv a ieşit atât de frumos încât n-am reuşit să mă împac cu ideea că s-a dus.
Aveți şi voi propria colecție de maşini de epocă?
Rick Dore: Am un Mercury din 1951, un Auburn Speedster din 1935 și un Delahaye din 1935. Mai am şi altele, dar nu sunt maşini de epocă.
Chuck Palumbo: Eu am mai multe motociclete decât maşini, dar am un Camaro Z28 RS din 1970 pe care aproape l-am terminat şi un Corvette Stingray decapotabil din 1965. În materie de modele clasice, cam asta ar fi.
Restul sunt motociclete…
Ce faceți când maşinile voastre personale se strică? Ştiți cum să ajungeți acasă cu mijloacele de transport în comun?
Chuck Palumbo: Dacă ştim să mergem cu mijloacele de transport în comun, când ni se strică maşina? Da, eu cunosc oraşul San Diego, poți să mergi cu troleul. Merge din partea de nord până jos, spre granița cu Mexicul, deci cred că dacă ar trebui să merg cu transportul în comun aş alege varianta asta.
Vă place să conduceți cu viteză mare? Ați visat vreodată să deveniți piloți de curse?
Chuck Palumbo: Eu da. Îmi place să conduc rapid când ştiu că sunt în siguranță şi da, în copilăria lui cred că orice iubitor de maşini şi-a dorit să fie pilot de curse. Categoric ! Mi s-ar părea fantastic să intru pe un circuit de curse!
Rick Dore: Da, sunt de acord. Când eram mic luam reviste cu maşini de curse şi decupam fotografiile. Luam o foarfecă, le decupam şi mi le lipeam cu bandă adezivă pe pereții camerei. Da, asta făceam în copilărie. Lipeam fotografii cu maşini pe pereți şi visam să devin pilot de curse.
Statura ta de luptător profesionist de wrestling te ajută când trebuie să convingi un proprietar de maşină mai căpos să ți-o vândă?
Chuck Palumbo: Cred că, dacă m-aş folosi de atuurile mele de luptător profesionist de wrestling ca să intimidez oamenii, acum aş fi în închisoare. Nu, n-aş putea să fac aşa ceva. Oamenii întotdeauna se gândesc că, dacă un tip e masiv, obligatoriu e şi rău – deci o să-i bruscheze sau o să poarte dur cu ei… Şi cred că toți au o surpriză plăcută după ce descoperă că eu nu sunt deloc aşa.
Care e cea mai mare pasiune a ta? Wrestling-ul sau mașinile?
Chuck Palumbo: Cred că wrestling-ul va fi întotdeauna o părticică din mine, dar acum am ajuns într-o altă etapă a vieții mele, deci aş spune că pasiunea mea actuală e ceea ce facem acum: lucrăm cu maşini şi ajutăm oameni. E foarte important, fiindcă de fapt eu şi Rick asta facem, în acest program: ajutăm diverşi oameni. Ceea ce reprezintă o recompensă în sine. Wrestling-ul va rămâne întotdeauna o pasiune a mea. Însă acum am parte de un nou început.
Care e cel mai ciudat loc unde ați ajuns ca să găsiți o maşină?
Rick Dore: Din punctul meu de vedere ar fi Fallon, în Nevada. E un orăşel pierdut în mijlocul deşertului. Un loc tare ciudat. Avea un singur cazino şi o singură benzinărie. Iar colecția de maşini pe care am găsit-o acolo se afla într-un loc cu adevărat bizar.
Există vreo maşină pe care visați să v-o cumpărați?
Chuck Palumbo: Eu încă îmi doresc un Camaro Z28 RS din 1959. Îmi doresc maşina asta şi încă n-am apucat să mi-o iau… Deci aş spune că asta e maşina visurilor mele.
Rick Dore: În cazul meu ar fi un Bugatti din 1936, un 57 Atlantic Coupe.
Ce îi determină pe oameni să cumpere maşini de modă veche?
Rick Dore: Cred că mulți adulți – printre care mă număr şi eu – au amintiri despre maşinile cu care mergeau când erau copii şi stăteau pe bancheta din spate. Pe atunci, modelele respective nu erau vintage, dar între timp au devenit… Când te urci într-o maşină şi îi simți mirosul, simți gazele de eşapament sau mai ştiu ce alte elemente care îți stârnesc amintiri… Ideea e că mulți – eu, unul, în mod sigur – dacă au de-a face cu un Camaro din 1970, cu un Cadillac din 1955 sau un Corvette din 1965, îşi amintesc imediat cum le vedeau pe stradă când erau şi ei copii… Cum stăteau ei pe bancheta din spate – sau, mai târziu, pe locul din față… Cred că maşinile astea ne stârnesc amintiri frumoase.
