-0.7 C
București
vineri, 13 decembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăVom avea un Cod Fiscal mai dur

Vom avea un Cod Fiscal mai dur

O modificare importantă apare la articolul referitor la executarea silită a sumelor ce se cuvin debitorilor. Dacă în actualul Cod de Procedură se menţionează că „poprirea asupra veniturilor debitorilor persoane fizice sau juridice se înfiinţează de către organul de executare printr-o adresă care va fi trimisă prin scrisoare recomandată, cu dovada de primire, terţului poprit, împreună cu o copie certificată de pe titlul executoriu”, prin noile modificări propuse „poprirea se va putea face fără somaţie, printr-o adresă care va fi comunicată terţului poprit”.  Senatorul-ju­rist Iulian Urban consideră însă că poprirea fără somaţie este o procedură ce poate fi catalogată drept abuzivă şi fără şanse de a fi aprobată.

„Codul de Procedură Fiscală este o lege care se aplică subsecvent Codului de Procedură Civilă. A existat în urmă cu ceva timp practica prin care băncile puteau trece la executarea silită a unui debitor fără a apela la instanţă. Curtea Constituţională însă a decis că o astfel de procedură este abuzivă, neconstituţională. Orice executare silită trebuie să treacă prin filtrul unui judecător, altfel pot apărea abuzuri. Debitorul trebuie înştiinţat cu privire la pretenţiile care există, la suma datorată, trebuie să primească o scrisoare recomandată. Există soluţii aplicabile în astfel de cazuri fără a afecta afacerile celui în cauză”, ne-a declarat Iulian Urban.

Cât priveşte compensarea, me­­todă de stingere a unor creanţe, prin noul Cod de Pro­­cedură Fiscală, se menţionează că prin această metodă se vor stinge creanţele statului sau ale unităţilor administrativ-teritoriale ori ale subdiviziunilor acestora (reprezentând impozite, taxe, contribuţii şi alte sume datorate bugetului general consolidat)  cu creanţele debitorului (reprezentând sume de rambursat, de restituit sau de plată de la buget) până la concurenţa celei mai mici sume, când ambele părţi dobândesc reciproc atât calitatea de creditor, cât şi pe cea de debitor, cu condiţia ca respectivele creanţe să fie administrate de aceeaşi autoritate publică.

Referitor la licitaţii, propunerea din noul Cod de Procedură Fiscală vizează vânzarea directă a bunurilor chiar dacă se prezintă un singur cumpărător. Modificarea este justificată de „creşterea eficienţei activităţii de administrare a creanţelor fiscale”. Modificările pot intra în vigoare cu începere din prima zi a anului viitor. 

 

Modificări

Poprirea  asupra veniturilor debitorilor, persoane fizice şi juridice, se va face fără somaţie.

Compensarea se va aplica doar în cazul în care creanţele sunt administrate de aceeaşi autoritate publică.

Vânzarea directă a bunurilor se face chiar dacă se prezintă un singur cumpărător.

Cele mai citite

FCSB remiză albă cu Hoffenheim (0-0) și e foarte aproape de calificarea în faza eliminatorie a Europa League

FCSB a terminat la egalitate cu echipa germană Hoffenheim, 0-0, joi seara, pe Rhein-Neckar-Arena din Sinsheim, în etapa a şasea a competiţiei de fotbal...
Ultima oră
Pe aceeași temă