4.5 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăLagarde reduce estimarea privind necesarul de fonduri suplimentare al FMI

Lagarde reduce estimarea privind necesarul de fonduri suplimentare al FMI

Directorul general al Fondului Monetar Internaţional, Christine Lagarde, a declarat joi că necesarul de suplimentare a resurselor financiare ale FMI este în prezent inferior celui de 500 de miliarde de dolari estimat în ianuarie, relatează AFP, potrivit Mediafax.

„În prezent, mărimea fondurilor suplimentare necesare ar putea să nu fie atât de mare cât am estimat la începutul acestui an”, a afirmat Lagarde într-un discurs susţinut la Washington.

Ea a spus că acest fapt se datorează măsurilor adoptate între timp de instituţiile europene, referindu-se la decizia de la sfârşitul lunii martie a miniştrilor de Finanţe din zona euro de a majora capacitatea Fondului European de Stabilitate Financiară şi a Mecanismului European de Stabilitate la 700 de miliarde de euro.

În urmă cu trei luni, FMI estima că resursele sale financiare trebuie majorate cu 500 de miliarde de dolari, dar nu a primit vreun angajament ferm în acest sens, cu excepţia a 150 de miliarde de euro (198 miliarde dolari) promise de zona euro în decembrie.

Statele Unite au anunţat în mai multe rânduri că nu intenţionează să îşi suplimenteze contribuţia la FMI, iar ţările emergente nu au dat încă un răspuns.

Problema urmează să fie discutată pe 20 aprilie la o reuniune de la Washington a miniştrilor de Finanţe şi a reprezentanţilor băncilor centrale din G20 şi apoi la reuniunea semestrială a FMI.

Cele mai citite

Avocații solicită clarificări din partea MAI privind dificultățile înmatriculării autoturismelor către cabinetele de avocatură

Ei cer clarificarea situației legate de refuzul înmatriculării provizorii a autoturismelor utilizate de cabinetele de avocatură Uniunea Națională a Barourilor din România (UNBR) a inițiat...

Cererea ridicată și oferta limitată alimentează scumpirile locuințelor. Cât ar putea ajunge să coste un metru pătrat

Prețurile medii ale apartamentelor, atât vechi, cât și noi, au crescut semnificativ în septembrie, marcând o majorare de 15% față de aceeași perioadă a...

Câți bani economisesc, în medie, românii și cum îi folosesc

Majoritatea preferă să păstreze banii în casă, nu să-și deschidă conturi de depozit în bănci Un român din doi reușește să economisească lunar, iar suma...
Ultima oră
Pe aceeași temă