Principalul motor al economiei româneşti în vreme de recesiune, exporturile, este pus îîn pericol de aprecierea constantă a leului, arată reprezentanţii exportatorilor. Organismele reprezentantive ale exportatorilor, care în 2007 au mers chiar până la organizarea unor proteste în faţa Băncii Naţionale, ca răspuns la întărirea leului, consideră că un euro ar trebui să fie cotat la cel puţin 4,3 lei pentru a nu le pune în pericol afacerile. Florin Pogonaru, preşedintele AOAR, vorbeşte chiar de un curs real de 4,7-4,8 lei/euro. “Un studiu al Economist Inteligence Unit de la începutul anului arăta că leul este supraevaluat cu 13%.
Aprecierea monedei naţionale a continuat, astfel că extrapolând supraevaluarea este de 16%. Un curs normal ar trebuie să fie 4,7-4,8 lei/euro.”, a spus Pogonaru citat de Mediafax. În opinia lui Pogonaru, Banca Naţională a României este „excesiv de prudentă” în privinţa capitalurilor speculative. Guvernatorul Mugur Isărescu a insistat în ultimele două luni asupra pericolului pe care îl reprezintă intrările de capitaluri volatile, observând un exces de intrări de capital străin.
Exportatorii au pierdut sute de milioane de euro
În aceeşi ordine de idei, preşedintele Asociaţiei Naţionale a Exportatorilor şi Importatorilor, Mihai Ionescu, avertizează că, că fiecare apreciere cu zece bani a leului aduce o pierdere totală de 100 de milioane de euro celor 20.000 de exportatori. În aceste condiţii, Ionescu estimează paguba la circa 150 de milioane de euro la finele lunii aprilie. ““Pentru a stimula creşterea exporturilor, avem nevoie de un curs între 4,1-4,3 lei/euro, cu o medie de 4,2 lei. Toate ţările lumii îşi protejează exporturile în această perioadă, le stimulează, noi, dimpotrivă”, apreciază reprezentantul exportatorilor. De la începutul anului leul s-a apreciat în raport cu moneda europeană cu 3,8%, de la un curs de 4,2848 lei/euro la finele anului 2010 la 4,1297 lei/euro ieri. În primele trei luni exporturile au crescut în lei cu 43,2% iar în euro cu 39,4%, la 46,65 miliarde de lei (11,01 miliarde euro), potrivit datelor oficiale.