2 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăCum fac băncile rost de bani când nu mai acordă credite

Cum fac băncile rost de bani când nu mai acordă credite

Creditarea a îngheţat de mai bine de un an pe piaţa românească, iar băncile au început să caute surse alternative de venituri. Cei vizaţi nu sunt alţii decât actualii clienţi care sunt „taxaţi” prin introducerea, uneori peste noapte, a unor noi comisioane sau prin majorarea celor deja existente. Comisioane pentru plata în monede, comisioane de deschidere a contului, de administrare, de administrarea contului în conservare, de închidere a contului, de depunere de numerar sunt doar câteva dintre taxele aplicate de bănci clienţilor. În plus, românii care au conturi curente deshise dar care sunt inactive sunt buni de plată, pentru că băncile îi taxează cu un comision lunar de câţiva lei.

Astfel, Bancpost aplică un comision de administrare cont curent inactiv ataşat contului de depozit de max 10 lei/luna, iar Leumi Bank solicita o taxa de 25 lei/luna. Şi pentru că timpul funcţionarilor bancari este preţios, persoanele care vin la bancă cu sacoşa de monezi vor fi nevoiţi să scoată din buzunare un comision care este de 10% la Leumi Bank, şi de 3% la Bancpost.

La rândul ei, BCR solicita la depunerea de numerar la ghişeu un comision de 1 leu, iar depunerea de bani în conturile altor persoane se taxează de la 4 lei până la 10 lei. Millennium Bank percepe o taxa de 3 euro pentru depunerile mai mici sau echivalente cu sumă de 500 de euro. Credit Europe Bank cere clienţilor care fac depuneri în numerar la ghişeu un comision de 0,1% din sumă, indiferent de moneda tranzacţionata. La Raiffeisen Bank, la depunerile prin ordine de plată, metoda aplicată pentru încasarea de salarii, banca cere comisioane cuprinse între 3 şi 7 lei. Pe de altă parte, Volksbank percepe un comision de deschidere de cont curent de 3,5 lei

În unele cazuri s-a dovedit că băncile nu specifică în contracte, în mod clar, nivelul comisioanelor, iar o serie de bănci au intrat în vizorul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului (ANPC). La începutul acestui an, băncile comerciale au fost sancţionate ANPC cu amenzi de zeci de mii de lei pentru mai multe abateri care au vizat lipsa unor clauze clare în contractele de depozit referitoare la comisioanele percepute. Printre comisioanele ce lipseau din contractele de depozit se număra cele aferente conturilor curente, de retragere sau de depunere numerar.

Modificarea dobânzilor şi comisioanelor, numai cu acordul clienţilor

Mai mulţi clienţi ai băncilor de pe piaţa autohtonă au reclamat la ANPC că băncile nu au specificat clar ce comisioane sunt obligaţi să plătească, că rata la credit a fost majorată fără un anunţ prealabil sau că dobânzile au crescut peste noapte fără nici o avertizare. Situaţiile de acest gen vor dispărea, cel puţin teoretic, începând din 12 iunie acest an, când va intra în vigoare o directivă europeană care va îmbunătăţi relaţia clienţilor cu băncile. „Banca mai poate modifica comisioanele şi poate introduce unele noi. De aceea este foarte important ca fiecare client să cunoască şi să negocieze fiecare drept sau obligaţie a sa ori a băncii. Din fericire, directiva europeană care impune eliminarea sau reducerea taxelor de rambursare anticipată pentru toate creditele de consum şi care va intra în vigoare, din luna iunie 2010, prevede că băncile nu mai pot schimba comisioanele ori dobânzile după bunul plac. Va fi nevoie de acordul clientului pentru modificarea comisioanelor, iar în cazul dobânzii, dacă veniturile datornicului nu mai acoperă ratele cu noua dobândă, majorată, atunci bancă este obligată să-i facă un plan de restructurare”, a explicat pentru Romanialibera.ro avocatul Marius Vicenţiu Coltuc, fondator Casa de avocatură Coltuc.

Razvan Voiculescu
Razvan Voiculescu
Razvan Voiculescu, redactor Rl online
Cele mai citite

România cade pe locul 17 în piața auto europeană a mașinilor electrice după reducerea subvențiilor

Eliminarea primei de 10.000 de euro din programul Rabla Plus a dus la o scădere drastică a vânzărilor de mașini electrice în România, care...

Producătorii locali, tot mai prezenți în restaurante: o asociație dedicată le susține accesul în HoReCa

Marius Tudosiei, fondatorul Asociației Lanțului Alimentar Scurt (ALAS), susține pentru ZF că micii producători locali de alimente, de la brânzeturi la sparanghel, câștigă teren...

Antreprenorii mici, blocați în activitatea economică

Micii antreprenori cer o soluție rapidă pentru a-și putea continua activitatea fără impedimente legislative Intrarea în vigoare a Ordinului 181/2023 al Ministerului Afacerilor Interne (MAI)...
Ultima oră
Pe aceeași temă