14.2 C
București
duminică, 21 aprilie 2024
AcasăAlegeri 2016Program guvernamental pentru victimele exproprierilor comuniste: Rate fără dobândă

Program guvernamental pentru victimele exproprierilor comuniste: Rate fără dobândă

Modul şi perioada de acordare a despăgubirilor cuvenite celor ale căror averi au fost confiscate de comunişti trebuie reglementat odată pentru totdeauna, a declarat luni premierul Victor Ponta la finalul şedinţei Uniunii Social Liberale (USL). In 20 de ani guvernele ce s-au perindat la conducerea ţării nu au reuşit soluţionarea problemei, ba, mai mult, unele chiar au dat o lovitură proprietarilor.

In 1995, PDSR, partid metamorfozat ulterior în actualul PSD, formaţiune condusă acum de Victor Ponta, a legiferat vânzarea către chiriaşi a imobilelor ocupate de aceştia în detrimentul proprietarilor. ”Au fost vândute la preţ de televizor color şi aceasta în rate”, afirmă avocatul Călin Ispravnic, preşedintele Asociaţiei pentru Proprietate Privată (APP). Proprietarii de drept au rămas în aşteptarea dreptăţii.

Mii de cauze la CEDO 

O bună parte din cei îndreptăţiţi au decedat, fără să lase în urmă pe cineva care să se lupte pentru drepturile lor. Există însă mulţi expropiaţi care s-au adresat Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO). Victor Ponta afirmă că la CEDO există mii de astfel de dosare. In octombrie 2010, pentru a stopa avalanşa de procese deschise de expropriaţi, CEDO a emis o decizie pilot în cazul ”Atanasiu şi Poenaru împotriva României” în care obliga statul român să soluţioneze problema proprietăţilor până în iulie 2012. Preocupat de luptele politice, guvernul Ponta I nu a adoptat soluţiile necesare. Termenul a fost amânat pentru luna aprilie 2013.

Potrivit premierului Victor Ponta, Executivul îşi va asuma răspunderea în Parlament pe legea proprietăţii. ”Miercuri îl discutăm (n.r. proiectul) în prima lectură în şedinţa de Guvern, luni (n.r. lunea viitoare) îl voi prezenta conducerii USL”, a explicat care e calendarul Victor Ponta.

Un an mort pentru expropriaţi

In 2013 este puţin probabil ca deţinătorii titlurilor de despăgubire să primească niscaiva bani, deoarece Guvernul nu a inclus în buget sumele necesare. “Pentru despăgubirea foştilor proprietari sunt prevăzute doar sumele aferente hotărârilor judecătoreşti definitive şi executorii, aferente acestui an, în sumă de aproximativ 500 de milioane lei”, a declarat recent Liviu Voinea, secretar de stat în Ministerul Finanţelor.

Prevederile noii legi, deocamdată la secret

Până la acest moment se cunosc prea puţine detalii referitoare la viitoarele prevederi. Avocatul Călin Ispravnic a purtat la finele lunii ianuarie discuţii cu Autoritatea Naţională de Restituire a Proprietăţilor (ANRP) discuţii pe tema noilor prevederi. De atunci nu a mai fost invitat la altele, dar crede că cele discutate în ianuarie stau în continuare în picioare. ”Cel mai probabil despăgubirile vor fi eşalonate pe zece ani, asemenea prevederilor cuprinse în Ordonanţa de Urgenţă 10/2013, referitoare la drepturile celor ce deţineau bunuri în Cadrilater, Basarabia, Bucovina, anumite localităţi din zona Dunării. In cazul restituirii terenurilor nu vor mai fi posibile despăgubirile în bani, ca în prezent, ci doar cu terenurile respective sau cu alte terenuri”, spune el. Avocatul afirmă că modalitatea aleasă va reprezenta o lovitură pentru unii proprietari. În multe localităţi, precum Bucureşti, nu mai există terenuri libere (cel puţin aşa susţin primarii  – n.r.) , cu valoare echivalentă cu cea a bunului confiscat, iar despăgubirea se va face prin oferirea la schimb a altor terenuri mai izolate,  cu valoare mult mai mică.

O noutate va fi şi posibilitatea acordată ANRP de a contesta titlurile de despăgubire eliberate de primării. Prevederea este abuzivă deoarece reprezintă o ingerinţă a statului în circuitul civil. ”Mulţi se judecă cu primăriile de ani de zile pentru drepturile lor. Vă daţi seama ce se va întâmpla când, după ce au obţinut o senţinţă jdecătorească favorabilă, va veni ANRP şi va infirma titlul”, spune el.

Rea-voinţa primarilor, salvarea Guvernului

La nivelul Guvernului nu există nici măcar estimări realiste a numărului de dosare care încă nu şi-au găsit rezolvarea. ”După cazul Atanasiu s-a vorbit că valoarea necesară a despăgubirilor e de 21 miliarde euro. Anul trecut în martie s-a spus că e 16 miliarde euro. Acum ANRP afirmă că e 8 miliarde de euro, pe baza unui aşa zis sondaj sociologic al dosarelor existente la ANRP”, spune Călin Ispravnic. Dosarele de la ANRP sunt doar vârful  icebergului, iar aproximativ 200.000 de dosare ( din care 42.000 de dosare în Bucureşti) stau blocate la nivelul primăriilor. Acordarea a 8 miliarde de euro drept despăgubiri în 10 ani ar presupune alocări bugetare de 800 de milioane de euro anual. Avocatul crede că nu se va ajunge la plata acestor sume deoarece blocarea dosarelor la nivelul primăriilor va diminua suma pe care statul va trebui să o scoată din buzunar. ”E un calcul cinic. Ei (Guvernul – n.r.) se bazează ăe faptul că nu vor fii soluţionate notificările”, spune Călin Ispravnic.

Cele mai citite

Rusia – Ucraina, ziua 767. Statele Unite au aprobat ajutorul pentru Ucraina, de 61 de miliarde USD

Camera Reprezentanților din Statele Unite a aprobat ajutorul pentru Ucraina, în valoare de 61 de miliarde de dolari. Votul în Camera Reprezentanților s-a desfășurat în...

Nici în 2024 nu vor fi taxe noi, promite Ciucă

Nicolae Ciucă, președintele Senatului și președinte al PNL, promite că, în anul 2024, în România nu vor fi "taxe noi". "Cota unică este foarte atractivă...

Iohannis merge la zona demilitarizată dintre Coreea de Sud și Coreea de Nord

Președintele României, Klaus Iohannis, efectuează o vizită în Coreea de Sud, iar în prima zi a vizitei va ajunge și la zona demilitarizată aflată...
Ultima oră
Pe aceeași temă