5.4 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăSub 30% din creditele/facturile restante se recuperează

Sub 30% din creditele/facturile restante se recuperează

Potrivit reprezentanţilor industriei de colectare, se recuperează în medie sub o treime din sumele datorate de rău-platnici, cu valori în jur de 20% pentru datoriile companiilor şi 30% pentru creanţele persoanelor fizice.

 

Rata relativ redusă de succes poate fi legată şi de sumele încă mici datorate în România pe segmentul persoanelor fizice-care deţine cea mai mare pondere a datoriilor preluate de recuperatori – ceea ce face ca demararea unui proces în justiţie împotriva rău platnicilor să nu fie o opţiune în majoritatea cazurilor (dacă nu sunt venituri de poprit sau bunuri de executat, costurile din justiţie nu ar face decât să umfle pierderile creditorului/recuperatorului). Este util de ştiut în momentul în care eşti sunat de o firmă specializată dacă datoria ta este doar externalizată sau a făcut parte dintr-un portofoliu cumpărat de recuperator. Asta pentru că există spaţiu mai mare de negociere cu recuperatorii de creanţe dacă au cumpărat datoria ta (uzual la 10-25% din valoare), inclusiv pentru a o răscumpăra de la firma în cauză, decât dacă datoria a rămas în continuare în portofoliul băncii/companiei de telefonie sau de utilităţi (în acest caz, recuperatorii au la dispoziţie doar câteva luni pentru a determina achitarea/reluarea plăţilor, în caz contrar creanţa revenind în portofoliul creditorului, care poate decide fie să o păstreze cu provizion cu tot, fie să o treacă la pierderi, fie să o vândă ulterior într-un pachet cu alte creanţe unei firme specializate).

Tendinţe

Piaţa colectării de creanţe s-a redus cu 35% în prima jumătate a anului, comparativ cu perioada similară din 2011, la 615 milioane de euro, iar numărul cazurilor a scăzut cu 13%, la 2,46 milioane de debite, conform Asociaţiei de Management al Creanţelor Comerciale (AMCC). Scăderea pieţei a avut ca principală cauză scăderea creditării în general. Pentru restul anului estimările pentru piaţa colectării creanţelor sunt de scădere, în special pe segmentul debitorilor persoane fizice şi al achiziţiei portofoliilor de creanţe neperformante. Creşterea va veni doar din zona creanţelor către furnizorii de utilităţi, pe fondul viitoarelor majorări ale tarifelor.

La fel ca în anii precedenţi, cea mai mare pondere în activitatea de colectare a avut-o sectorul bancar, menţinându-se la un nivel de 50-53%, prin externalizarea sau vânzarea portofoliilor de creanţe neîncasate de la debitori persoane fizice. În 2009 şi 2010 s-au înregistrat creşteri de piaţã
semnificative în industrie, ajungându-se până la 76%, respectiv 54%. Însă, începând cu anul 2012 piaţa a început să arate semne de scădere, în special pe segmentele B2C (debitori persoane fizice) şi Debt Purchase (achiziţie de creanţe). În ceea ce priveşte distribuţia creanţelor pe segmente de activitate, debitele persoanelor fizice reprezintă 53% din piaţă, în timp ce cele ale persoanelor juridice 9%. Achiziţiile de portofolii de debite reprezintă 38%.

Reclamaţii

În conferinţa de presă de ieri, reprezentanţii AMCC sugerau clienţilor să se plângă de eventualele abordări mai neortodoxe ale angajaţilor implicaţi în procesul de recuperare, pe site-ul instituţiei (www.amcc.ro), în secţiunea special dedicată debitorilor. Tot pe site găsiţi şi un cod de conduită pentru recuperatori, puteţi deci verifica dacă persoana cu care aţi interacţionat l-a respectat sau nu.   

Cele mai citite

Cozi uriașe la vulcanizări, chiar și noaptea. Șoferii așteaptă ore întregi pentru schimbarea cauciucurilor

Prima zăpadă și teama de amenzi i-au adus pe șoferi în număr mare la vulcanizări, unde s-au format cozi de sute de metri. La...

Autoritățile britanice acuză Apple de limitarea inovației în domeniul browserelor web pe iPhone

Apple a fost acuzată de Autoritatea pentru Concurență și Piețe din Marea Britanie (CMA) că a restricționat inovația în dezvoltarea browserelor web pentru iPhone,...

Soldați nord-coreeni, pregătiți să lupte alături de Rusia împotriva Ucrainei, avertizează șeful Pentagonului

Mii de soldați nord-coreeni aflați în Rusia sunt pe punctul de a intra în luptele împotriva Ucrainei, a declarat Lloyd Austin, secretarul american al...
Ultima oră
Pe aceeași temă