23.5 C
București
joi, 26 septembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăPlecăm să ne împrumutăm în SUA

Plecăm să ne împrumutăm în SUA

Potrivit lui Bogdan Drăgoi, secretar de stat în Ministerul Finanţelor, reorientarea către SUA este cauzată de dificultăţile bancherilor europeni de a îndeplini noile cerinţe de capital. „Având în vedere că majoritatea cumpărătorilor de obligaţiuni în Europa sunt bănci, care se confruntă acum cu presiuni privind noile cerinţe de capital, interesul pentru astfel de emisiuni este limitat. Pe de altă parte, în piaţa din SUA, unde există şi o lichiditate mai mare, cumpărătorii sunt fonduri mutuale, fonduri de pensii, o serie de investitori care s-au arătat interesaţi de Europa Centrală şi de Est. Astfel, cel mai probabil alegerea va fi să ieşim pe piaţa americană”, a declarat Bogdan Drăgoi, potrivit Mediafax.

Intr-o declaraţie făcută imediat după ce la finele săptămânii trecute Standard & Poor’s a redus ratingul a nouă ţări europene, econsomitul şef al UniCredit s-a arătat sceptic că România va putea ieşi pe pieţele externe în prima jumătate a anului, pentru că pe piaţă sunt foarte multe ţări cu rating mai bun şi datorii mari de finanţat.

90% din împrumuturile actuale sunt în euro şi lei

Conform ultimului raport asupra datoriei publice realizat de Ministerul Finanţelor în octombrie, 90,5% din datoria publică guvernamentală este în lei şi euro, cea în dolari reprezentând doar 2,9%.

În noiembrie anul trecut, autorităţile române au organizat un roadshow în SUA, primul astfel de turneu de prezentare din ultimii 16 ani, care nu s-a finalizat însă cu lansarea unei emisiuni, deşi intenţia părţii române era să facă o primă licitaţie chiar în 2011.

Drăgoi spunea atunci că nu s-a grăbit să lanseze o emisiune de obligaţiuni în SUA pentru că povestea de succes a României era încă prea puţin cunoscută, şi era un moment uşor mai tensoinat pe pieţele internaţionale.

Ulterior, oficialul MFP a arătat că vor fi organizate anual roadshow-uri de prezentare atât în Europa, cât şi în SUA, chiar dacă nu se va lansa automat şi o emisiune de obligaţiuni, pentru a menţine permanent contactul cu investitorii şi a face cunoscută situaţia din România.

Cât ne împrumutăm în 2012?

România trebuie să împrumute în acest an 16 miliarde de euro, din care 13,5 miliarde reprezintă rostogolirea datoriilor anterioare, iar 2,5 miliarde de euro sunt datorii necesare pentru acoperirea deficitului bugetar prognozat pentru acest an, de 1,9% din PIB.

Datoria ţării noastre este acum de circa 40% din PIB, adică peste 214 miliarde lei (49 miliarde euro). Datoria publică va ajunge la 51,5 miliarde de euro, depăşind 41% din PIB.

Doru Cireasa
Doru Cireasa
Doru Cireasa
Cele mai citite

Familia Iohannis a mai pierdut o ”căsuță”. Cum poate recupera statul cei 260.000 de euro de la familia prezidențială

Familia președintelui Klaus Iohannis pierde definitiv două imobile din Sibiu în beneficiul statului român și banii obținuți din închirierea lor care însumează 260.000 de...

Schimbări în acordarea burselor școlare în noul an de învățământ

Ministerul Educației a modificat Metodologia de acordare a burselor școlare 2024-2025, după trei săptămâni de la începerea noului an școlar. Una dintre condiţiile pentru...

Lumi paralele: cozi la ghișee cu ANAF digitalizat

Imaginează-ți două lumi care coexistă. Într-o parte, un oraș digital, luminos și modern, unde toate documentele circulă la viteza luminii, click-urile deschid porți către...
Ultima oră
Pe aceeași temă