0.6 C
București
duminică, 24 noiembrie 2024
AcasăSpecialPierderile Tarom au crescut în 2010 cu aproape 50% - la 78...

Pierderile Tarom au crescut în 2010 cu aproape 50% – la 78 de milioane de euro

Compania aeriană naţională Tarom a înregistrat anul trecut un rezultat net negativ de 332 milioane lei, adică 78 milioane euro, acestea fiind cele mai proaste rezultate ale companiei de după 1990. In 2009 pierderile fuseseră de 54 milioane euro, ceea ce înseamnă că au crescu cu 44%.
Potrivit datelor oficiale remise vineri de companie, veniturile au fost în 2010 de 1,28 miliarde lei, în creştere cu 15% faţă de 2009, iar cheltuielile s-au situat la nivelul de 1,62 miliarde lei, cu o dinamică superioară celei a veniturilor.
Compania nu precizează care a fost creşterea totală a cheltuielilor în 2010 , faţă de 2009, însă spune că doar cele cu carburanţii au crescut cu 29%, impactul acestor costuri asupra rezultatelor financiare de anul trecut fiind de 19 milioane euro. Erupţia vulcanului Eyjafjallajokull din Islanda în aprilie 2010 a avut un impact financiar de 4,87 milioane euro asupra companiei.
Un alt factor care a condus la rezultatul financiar actual a fost reprezentat de devalorizarea leului şi monedei unice europene în raport cu dolarul american, deoarece contractele de carburanţi sunt semnate în moneda americană.

Pe lângă factorii externi s-au înregistrat şi factori interni care au tras în jos compania aeriană. Oficialii Tarom menţionează aici inflaţia, şomajul în creştere cu un punct procentual în 2010 faţă de 2009, scăderea puterii de cumpărare a majorităţii românilor, restrângerea actiităţii firmelor ce a dus la un trafic de business redus.
„Toate aceste date indica un context economic dificil, în care scăderea drastică a puterii de cumpărare a pasagerilor a condus la orientarea acestora spre segmentul low-cost“, afirmă directorul general al companiei, Gabriela Bordea.

Gradul de ocupare a crescut cu 6%

Rezultatul negativ a survenit în pofida unor parametri pozitivi. „Cifra de afaceri netă pentru anul 2010 este de 918,64 milioane lei, în creştere cu 13% faţă de anul 2009 şi pentru prima oară în istoria Tarom, cota de piaţă s-a situat pe un trend crescător, atingând o valoare de 22,4% în 2010 faţă de 19,7% în 2009“, spune conducerea companiei.
La fel, numărul de pasageri a crescut cu 23,6% în 2010, an în care linia aeriană a transportat 2,19 milioane pasageri, faţă de 1,77 milioane de pasageri în 2009. De unde în urmă cu unu-doi ani Tarom era printre liniile aeriene cu gradul de ocupare al aeronavelor cel mai redus (sub 60%) anul trecut acesta a crescut cu 6%, la nivelul de 62%.

Zborurile intra-europene neprofitabile

Conducerea Tarom spune că situaţia dificilă nu se întâlneşte dor în România ci în întreaga Europă. „Ritmul refacerii economiei europene este mult în urma celorlalte economii din alte regiuni ale lumii. Nicio companie aeriană de linie nu poate genera profit în acest moment pe rutele intraeuropene“, declară Ulrich Schulte-Strathaus, preşedinte al Asociaţiei Companiilor Aeriene din Europa. La nivel global, conform raportului furnizat recent de IATA, profitabilitatea pietei de aviaţie este estimată la 8,9 mld. USD la nivel global in 2010, singura excepţie fiind reprezentată de Europa, care a raportat pierderi de 1,3 miliarde dolari.

Câteva măsuri de rentabilizare

Compania Tarom afirmă că încearcă să se adapteze mediului economic dificil şi menţionează următoarele măsuri adoptate în 2010 sau care vor fi luate în 2011.

2010
-Scăderea numărul de salariaţi de la 2.486 în 2009, la 2.368.
-Diminuarea salariului mediu net la 3.314 lei de la 3.486 lei, în 2009.
-Angajamentele pe termen lung (credite) în scădere cu 42%.
-Realizarea unor noi parteneriate code-share.

2011

-Oferta de servicii conexe, cum ar fi cazare sau închiriere maşini.
-Eficientizarea activităţiilor de cargo şi a serviciilor de handling de mărfuri.
-Introducerea criteriilor de performanţă pentru reprezentanţii Tarom.
– Scoaterea a două aeronave Boeing 737-800 din programul de curse regulate şi închirierea acestora către agenţiile de turism.
-Redimensionarea forţei de muncă cu încă 5% în acest an prin retrageri voluntare cu pachete compensatorii.
– Implementarea unor operaţiuni de hedging pentru combustibil şi pentru operaţiunile de schimb valutar.

Doru Cireasa
Doru Cireasa
Doru Cireasa
Cele mai citite

Ryanair amendată cu 107 milioane de euro pentru taxe abuzive

Compania aeriană low-cost Ryanair a fost sancționată cu o amendă de 107 milioane de euro în Spania, fiind acuzată de aplicarea unor „taxe abuzive”...

Rețea de trafic de migranți, arme și documente falsificate, destructurată într-o amplă operațiune europeană condusă de Germania

Acțiunea a fost rezultatul cooperării între mai multe țări europene, fiind sprijinită de Europol și Eurojust O operațiune amplă desfășurată la nivelul Uniunii Europene, coordonată...

Cozi uriașe la vulcanizări, chiar și noaptea. Șoferii așteaptă ore întregi pentru schimbarea cauciucurilor

Prima zăpadă și teama de amenzi i-au adus pe șoferi în număr mare la vulcanizări, unde s-au format cozi de sute de metri. La...
Ultima oră
Pe aceeași temă