4.5 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăGuvernul menţine adoptarea euro la 1 ianuarie 2015

Guvernul menţine adoptarea euro la 1 ianuarie 2015

Guvernul a aprobat Programul de convergenţă al României, care va fi transmis Comisiei Europene, şi a decis să menţină obiectivul de adoptare a monedei euro în 2015, au declarat pentru Mediafax surse oficiale.

Coaliţia a discutat vineri, într-o reuniune la care a participat şi guvernatorul Băncii Naţionale, Mugur Isărescu, varianta ca moneda euro să fie adoptată la 1 ianuarie 2015, iar până la finalul acelui an să circule în paralel atât moneda naţională, cât şi euro, a declarat Varujan Pambuccian.

Decizia privind adoptarea monedei euro va fi luată în şedinţa de guvern de astăzi.

În proiectul programului de convergenţă se estimează că intrarea în ERM-II se va produce „în perspectiva anilor 2013-2014”, fără nicio referire exactă la momentul adoptării euro. În programul precedent, elaborat în primăvara anului trecut, adoptarea monedei euro era indicată distinct pentru 1 ianuarie 2015.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat însă, miercuri, la TVR, că trebuie menţinut obiectivul privind intrarea în zona euro în 2015, menţionând că a avut discuţii în acest sens cu premierul Emil Boc şi cu guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.

Intrarea în ERM-II, mecanismul european al ratelor de schimb, este etapa premergătoare aderării la zona euro. Înainte de a intra în zona euro, o ţară trebuie să respecte criteriile economice incluse în Tratatul de la Maastricht, respectiv să se afle timp de doi ani în ERM-2, în cadrul căruia moneda naţională să fluctueze într-un intervalul de plus-minus 15% faţă de euro.

Programul de convergenţă al României este revizuit anual şi transmis la Bruxelles după aprobarea de către Guvern.

Cele mai citite

Cozi uriașe la vulcanizări, chiar și noaptea. Șoferii așteaptă ore întregi pentru schimbarea cauciucurilor

Prima zăpadă și teama de amenzi i-au adus pe șoferi în număr mare la vulcanizări, unde s-au format cozi de sute de metri. La...

Finanțări europene de peste 1 milion de euro pentru companiile din țară. Cum pot fi accesați banii

Companiile din regiunile Sud-Est și Nord-Est ale României vor avea acces la noi linii de finanțare europeană, inclusiv granturi consistente pentru dezvoltare și deschiderea...

Inteligența artificială: ce oportunități și ce riscuri prezintă tehnologia modernă pentru companii

Inteligența artificială (AI) nu mai este doar un termen la modă, ci o tehnologie implementată pe scară largă în diverse industrii. Totuși, utilizarea instrumentelor bazate...
Ultima oră
Pe aceeași temă