Sistemul bancar a înregistrat anul trecut o pierdere de aproape 430 de milioane lei (100 de milioane de euro), faţă de un rezultat negativ de 516 milioane lei în 2010, reuşind să recupereze în ultima lună din anul precedent peste 400 de milioane lei, potrivit Mediafax.
După primele 11 luni de anul trecut, sistemul raporta o pierdere de aproape 900 de milioane lei ( peste 200 milioane euro), dar în decembrie a recuperat aproape jumătate din rezultatul negativ.
Evoluţia din ultima lună a anului pare să fie în principal rezultatul diminuării provizioanelor, care au coborât cu 400 de milioane de lei, de la 31 de miliarde lei la 30,6 miliarde lei. Pe ansamblul anului trecut, provizioanele au crescut cu 7 miliarde lei.
Concomitent, activele bancare nete au urcat cu 4% în numai o lună, atingând un nou vârf, de 354 miliarde lei, reprezentând aproape 65% din PIB.