Astăzi este momentul adevărului pentru zona euro, pieţele mondiale aşteptând de la europeni un plan de ieşire din criză, soluţie întârziată din cauza divergenţelor dintre Franţa şi Germania. Criza euro a arătat că cele două ţări, considerate motorul franco-german, au priorităţi diferite greu de depăşit.
Germania sau Franţa? Care dintre cele două ţări va reuşi să îşi impună punctul de vedere pentru rezolvarea crizei datoriei care ameninţă să contamineze restul lumii? Până nu demult, preşedintele francez, Nicolas Sarkozy şi cancelarul german, Angela Merkel păreau atât de apropiaţi încât au ajuns să fie numiţi „Merkozy” sau „Sarkel”. Dar, pe fondul crizei datoriei, problemele monetare au fisurat buna înţelegere a acestui „motor” european, lucru văzut la fiecare summit.
La Bruxelles nu mai este un secret dar duminică, la summit, situaţia a apărut gravă. Nu au fost glume între „Angela” şi „Nicolas”, nu au mai fost îmbrăţişări călduroase, nici vorbă de săruturi. Între preşedintele francez şi cancelarul german au fost doar afaceri.De la crearea în urmă cu o jumătate de secol, Uniunea Europeană a putut conta pe motorul franco-german, născut din voinţa celor două ţări, vechi inamici, de a strânge relaţiile pentru construirea păcii. Criza financiară a pus acest motor sub presiune iar relaţia Sarkozy-Merkel se află la cel mai jos nivel, deşi duminica trecută, la summitul de la Bruxelles, cei doi au vrut să dea imaginea unităţii. Numai că, mesajul lor comun s-a rezumat la anunţarea absenţei unei luări de decizie, amânată pentru astăzi, în timp ce pieţele financiare aşteaptă planul de rezolvare a crizei. Or, tensiunile franco-germane sunt percepute ca un semnal negativ.
Divergenţa
Berlinul susţine o linie dură, pragmatică, de rigoare, încercând să evite pentru contribuabilii germani o plată pentru a reumple seifurile statelor aflate în criză, cum este cazul Greciei. Germania este ataşată independenţei Băncii Centrale Europene (BCE) şi doreşte ca ea să nu fie implicată în Fondul European de Stabilitate Financiară (FESF), destinat să susţină ţările aflate în dificultate.
A devenit insolvabilă problema de a şti cine va trebui să suporte pierderile ultime cauzate de un guvern din zona euro. Germania estimează că aceste pierderi trebuie suportate de purtătorii de obligaţiuni emise de guvernul din zona euro, de acţionarii băncilor şi de cetăţenii ţării care au acumulat datorii.
Parisul apără băncile franceze care deţin datoria greacă iar cel mai important este că Nicolas Sarkozy doreşte să-şi păstreze bilanţul în materie de luptă contra crizei în cadrul campaniei prezidenţiale din 2012.
Oricare ar fi dezacordurile dintre ei, Nicolas Sarkozy şi Angela Merkel sunt intrinsec legaţi. Cei mai optimişti arată că relaţia lor a cunoscut deja suişuri şi coborâri în ultimii patru ani. Ales în 2007, Sarkozy a trecut Rinul pentru a merge să lege relaţii de prietenie. Rapid, cei doi au lăsat să se vadă puncte de vedere diferite în ce priveşte euro, BCE, deficitul bugetar. Totul legat de bani. De când s-a declanşat criza datoriei, relaţiile Paris-Berlin s-au înrăutăţit, iar neînţelegerile au devenit atât de grave încât Sarkozy a trebuit să meargă de urgenţă la Frankfurt pentru a o întâlni pe Angela Merkel, miercurea trecută, înaintea summitului de duminică, în timp ce la Paris, soţia sa Carla Bruni-Sarkozy dădea naştere unei fetiţe.
Deşi liderii german şi francez au promis un plan „global” pentru soluţionarea crizei, tensiunile grave dintre ei au blocat un răspuns decisiv de îndiguire a crizei. „Merkozy”, motorul franco-german care impunea decizii întregii Europe a agasat în timp destui politicieni pentru care „o situaţie globală nu se poate rezolva de o axă bilaterală”. Astăzi, spun analiştii, trebuie să vorbim despre motorul germano-francez, acest parteneriat fiind folosit pentru „a ascunde forţa Germaniei şi slăbiciunea Franţei”.
Franţa, fragilizată
Fragilitatea Franţei de astăzi afectează direct criza euro şi aflată într-o slabă postură bugetară, caută să îşi impună soluţiile pentru a evita o propagare a crizei datoriei, după ce în ultimele săptămâni părea că urmează tempo-ul dictat de Germania. Înaintea summitului de duminică de la Bruxelles, comisarul european pentru afaceri economice, Olli Rehn avertiza că „este important ca Germania şi Franţa să coopereze bine şi să progreseze împreună”. Un avertisment că motorul franco-german pare să tragă în direcţii diferite. În faţa presiunilor Berlinului, Bruxellesului şi ale pieţelor, Parisul a trebuit să accepte o strategie care nu îi aparţinea. Europenii trebuie să cadă de acord asupra unui plan în trei timpi – restructurarea masivă a datoriei elene, recapitalizarea băncilor continentului pentru a face faţă şi întărirea FESF.
Guvernul francez s-a opus multă vreme primilor doi piloni ai acestei strategii, ofensiva venind de dincolo de Rin. Până în octombrie, Parisul a refuzat categoric să evoce ipoteza unei renegocieri a acordului din 21 iulie, potrivit căruia băncile creditoare ale Greciei să se angajeze să şteargă 21% din datorie. În acelaşi mod, Franţa a respins apelurile de recapitalizare a băncilor înainte de a se decide o operaţiune coordonată a Europei. „Încă o dată, Franţa este cea care frânează”, estima directorul adjunct al Institutului franco-german din Ludwigsburg, Henrik Uterwedde adăugând că francezii cred probabil că această strategie nu le va aduce decât necazuri. Cauza este situaţia bugetară fragilă a Franţei a cărei notă „triplu A” este ameninţată de agenţiile de rating. Iar salvarea băncilor franceze în plină perioadă preelectorală ar fi foarte delicată.
Franţa a obţinut ca soluţiile propuse de Berlin să se înscrie într-un plan global care prevede de asemenea şi întărirea „puterii de foc” a FESF. Parisul explică astfel ideea: dacă Grecia este declarată în faliment, trebuie avute instrumente adecvate pentru a proteja alte state cu risc, ca Italia sau Spania, de o probabilă propagare a crizei. Germania a acceptat modificarea capacităţii de intervenţie a Fondului de ajutor prin intermediul unui „efect de levier”. Franţa a dramatizat miza şi a prezentat summitul de duminică drept „decisiv”,pentru ca în final să accepte ca lucrările să continue până miercuri. Preşedintele Sarkozy s-a dus de două ori la cancelarul Angela Merkel – la 9 octombrie la Berlin şi apoi miercurea trecută la Frankfurt – pentru a încerca să aplaneze dezacordurile franco-germane.
Germania se impune
Potrivit unui diplomat european citat de AFP, „de la început, Merkel dictează ritmul şi impune reţete eronate” iar „Franţa face ce poate pentru a evita ce este mai rău, în modul ei, nu întotdeauna fericit”. Francezii par decişi să impună soluţiile lor tehnice pentru a evita contagiunea, cu riscul unei confruntări cu germanii şi BCE, iar diplomaţii europeni par surprinşi de fisura dintre cele două puteri privind acest subiect. În timp ce Franţa pare resemnată să abandoneze iar Germania asigură că problema „nu se mai află pe masă”, surse europene concordante arată că Parisul continuă să preseze pentru transformarea FESF în instituţie bancară pentru a putea împrumuta bani de la BCE. În aşa fel încât îşi agasează aliatul.
Politica franceză în Europa s-a bazat multă vreme pe căutarea parităţii cu Germania, din punct de vedere politic dacă nu economic. Dar criza euro a relevat slăbiciunea finanţelor publice într-o ţară care nu a înregistrat un excedent bugetar după 1974. Cu şase luni îniantea unor alegeri prezidenţiale strânse, Sarkozy pare motivat de un obiectiv primordial – menţinerea Franţei la o cotă înaltă. Dar, după ce a refuzat să aprobe o falimentare a Greciei sau restructurarea datoriei de teama contagiunii pieţelor, a cedat în faţa Germaniei. Grecia va primi următoarea tranşă de împrumut în noiembrie. Germania vrea însă acum să impună pierderi mai mari pentru principalii creditori privaţi ai Greciei decât cele prevăzute în iulie în cadrul volunariatului.
Lobby bancar
Lumea întreagă aşteaptă acţiuni la reuniunea şefilor de stat şi de guvern ai zonei euro de la Bruxelles care se deschide miercuri seara după un summit al tuturor ţărilor membre ale UE. Obstacolele sunt încă numeroase iar anunţarea unor decizii rămâne ipotetică deşi „foaia de parcurs” părea clară după seria reuniunilor din week-endul trecut, în special summitul de duminică ce a permis desenarea unui plan de ieşire din criză. Surse diplomatice arată că lobby-ul bancar propune o decotare voluntară de 40%, dar zona euro vrea mai mult. Luni, în discuţiile cu parlamentarii germani la Berlin, cancelarul Angela Merkel a plasat bara la „peste 50″, „mai puţin de 60%”, o proporţie considerată necesară pentru ca datoria elenă să rămână viabilă. Negocierile se află pe drum bun dar băncile nu se lasă. Lobby-ul, bancar avertiza tot luni că „există limite în ce poate fi considerat ca voluntar”.
Fondul, o speranţă
Cert este că liderii europeni trebuie să evite cu orice preţ contagiunea crizei, în principal găsind un mijloc eficient şi credibil de creştere a forţei Fondului European de Stabilitate Financiară, dotat în prezent cu o capacitate de 440 miliarde euro. În studiu se află mai multe formule posibile. Un model vede FESF acţionând pentru asigurarea datoriei emisă de ţări în dificultate. O opţiune ar consta în crearea unui vehicul financiar alăturat FESF pentru a atrage investitori publici şi privaţi, inclusiv din afara zonei euro. Dar, potrivit unui document german, s-ar putea dovedi imposibilă comunicarea astăzi a unei evaluări a aşteptatului efect de levier, în timp ce până acum circulau cifre mergând de la 1.000 la 1.300 de miliarde de euro pentru FESF. Pieţele aşteptau tocmai un astfel de anunţ pentru a se calma.
În orice caz, FESF va avea ca sarcină preponderentă să acţioneze în mod preventiv pentru împiedicarea contagiunii crizei datoriei la Italia. Pentru că pe acest front, norii se acumulează.
La planul care ar vrea să se decide miercuri seara, cel mai urgent este stabilizarea situaţiei Greciei supraîndatorată şi în plină recesiune. Dacă vor fi de acord pentru continuarea sprijinirii guvernului de la Atena, şefii de stat şi de guvern vor trebui să determine băncile creditoare să accepte o devalorizare cu cel puţin 50% a datoriei elene. Adresându-se băncilor, Sarkozy a lansat că „revine fiecăruia să îşi asume responsabilităţile pentru a evita catastrofa”.
