7 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăRompetrol estimează pierderi de 87,2 milioane dolari

Rompetrol estimează pierderi de 87,2 milioane dolari

Rompetrol Rafinare, care face parte din Grupul Rompetrol (controlat de compania de stat KazMunaiGaz din Kazakhstan),estimează pentru acest an pierderi de 87,2 milioane dolari, înjumătăţite faţă de pierderile din 2010, de 199,2 milioane dolari,potrivit unui raport transmis Bursei de Valori Bucureşti, informează NewsIn.

De asemenea, Rompetrol Rafinare estimează pentru acest an o cifră de afaceri netă de 2,681 miliarde dolari, cu aproape 4% mai mică decât cea din anul trecut de 2,782 miliarde dolari.

Compania Rompetrol Rafinare SA şi-a planificat totodată pentru acest an investiţii totale de 216,18 milioane dolari şi o cantitate prelucrată de Rafinăria Petromidia de 4,16 milioane tone/an de materii prime, din care 3,93 milioane tone/an sunt ţiţei, iar 232.759 tone/an sunt alte materii prime.

Rompetrol Rafinare SA avea la sfârşitul lui 2010 circa 5.000 de angajaţi. Situaţiile financiare includ rezultatele Rompetrol Rafinare şi ale subsidiarelor Rompetrol Petrochemicals SRL, Rompetrol Downstream SRL, Rom Oil SA, Rompetrol Quality Control SRL, Rompetrol Logistics SRL şi Rompetrol Gas SRL.

În ceea ce priveşte rezultatele Rompetrol Rafinare din primul trimestru al lui 2011, RRC şi-a redus pierderile la 11,3 milioane dolari, faţă de pierderile de 57,3 milioane dolari din perioada similară din 2010. În plus, Rompetrol Rafinare a înregistrat în primele trei luni ale acestui an o cifră de afaceri brută de 1,07 miliarde dolari, în creştere faţă de cea din T1 2010, de 841,9 milioane dolari.

The Rompetrol Group (TRG) a făcut parte din Rompetrol Holding, până în august 2007, când Dinu Patriciu a vândut 75% din acţiunile TRG către compania de stat KazMunaiGaz din Kazakhstan. De asemenea, la 26 iunie 2009, Dinu Patriciu a anunţat că a vândut kazahilor restul de 25% din acţiuni. Astfel, Grupul Rompetrol este deţinut 100% de KazMunaiGaz.

Cele mai citite

Cozi uriașe la vulcanizări, chiar și noaptea. Șoferii așteaptă ore întregi pentru schimbarea cauciucurilor

Prima zăpadă și teama de amenzi i-au adus pe șoferi în număr mare la vulcanizări, unde s-au format cozi de sute de metri. La...

Rafal Trzaskowski, primarul Varșoviei, va fi candidatul Coaliției Civice la președinția Poloniei

Rafal Trzaskowski, primarul Varşoviei, a fost anunţat ca fiind candidatul partidului Platforma Civică (PO), aflat la putere, pentru alegerile prezidenţiale din Polonia. El a...

Cozi uriașe la vulcanizări, chiar și noaptea. Șoferii așteaptă ore întregi pentru schimbarea cauciucurilor

Prima zăpadă și teama de amenzi i-au adus pe șoferi în număr mare la vulcanizări, unde s-au format cozi de sute de metri. La...
Ultima oră
Pe aceeași temă