Primul ministru grec Georges Papandreou a exclus orice restructurare a datoriei ţării sale, subliniind că aceasta „ar fi o catastrofă pentru cetăţenii greci, după sacrificiile consimţite”, într-un interviu acordat luni cotidianului francez Le Figaro, în cursul trecerii sale prin Paris, potrivit Agerpres.
Potrivit lui, un astfel de scenariu ar fi – de asemenea – o „catastrofă pentru încrederea în Europa şi în euro”. „Continuăm să mergem în aceeaşi direcţie. I-am contrazis deja pe toţi cei care pretindeau că Grecia nu-şi poate pune ordine în conturi. Efortul continuă”, a asigurat premierul Papandreou, al cărui guvern socialist a început luni o negociere dificilă cu reprezentanţii zonei euro şi ai Fondului Monetar Internaţional /FMI/ pentru continuarea eforturilor de reducere a deficitului public în bugetul anului 2011.
Georges Papandreou efectuează o vizită la Paris, unde a avut un dejun de lucru cu preşedintele francez Nicolas Sarkozy şi s-a întâlnit cu premierul Francois Fillon.