0.2 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăAu ajuns SUA principalul risc pentru economia lumii?

Au ajuns SUA principalul risc pentru economia lumii?

Congresul american nu reuşeşte să decidă o ridicare a plafonului de 100% din PIB pentru datoria publică. Pe 2 august, se termină banii.

Posibilitatea ca SUA să intre în incapacitate de plată reprezintă cel mai mare risc pentru economia mondială, depăşind efectele cutremurului din Japonia, preţul ridicat la petrol şi criza datoriilor din Europa, consideră un important oficial al Rezervei Federale (Fed), James Bullards.

Guvernul american a atins, pe 16 mai, limita maximă a îndatorării, de 14.294 miliarde de dolari, adică 100% din Produsul Intern Brut. Trezoreria a autorizat măsuri extraordinare, care permit guvernului să se mai poată împrumuta până pe 2 august. Mai exact, au fost întârziate plăţi în contul fondurilor de pensii. După această dată, guvernul nu va mai avea dreptul să se împrumute şi nu îşi va putea onora obligaţiile, inclusiv serviciul datoriilor.

“Situaţia fiscală a Statelor Unite, dacă nu este manevrată cu grijă, ar putea să se transforme într-un şoc macro global. Ideea că SUA ar putea ameninţa cu intrarea în incapacitate de plată este periculoasă”, a spus James Bullard, preşedintele Rezervei Federale din St. Louis, una dintre cele 12 instituţii financiare regionale din SUA care compun Fed, scrie agenţia Reuters citată de Mediafax.

Membrii republicani ai Congresului consideră că intrarea în incapcitate de plată pentru scurt timp este acceptabilă, dacă ar forţa Casa Albă să înceapă tăieri masive de cheltuieli bugetare. Puţini analişti de pe Wall Street consideră că se va ajunge în această situaţie. “Dacă ar fi doar pieţele americane nu ar cauza probleme, dar avem investitori din străinătate care nu sunt atât de bine conectaţi la situaţia politicii din SUA. Reverberaţiile pe pieţele globale ar fi severe. Aici apare riscul real”, a spus Bullard.

Fitch: Faliment restricţionat

Fitch Ratings a avertizat că ar putea retrograda ratingul „AAA” al Statelor Unite în categoria “default restricţionat”, dacă guvernul nu îşi va onora obligaţiile financiare legate de maturitatea unor titluri de Trezorerie la 15 august. Agenţia are totuşi convingerea că autorităţile americane vor ajunge la un acord de majorare a plafonului de îndatorare a Statelor Unite, problemă care riscă în prezent să blocheze finanţele ţării.

FMI: Va fi bine

Creşterea economică a SUA se va accelera probabil în trimestrele următoare ca urmare a avansului exporturilor şi veniturilor disponibile pentru cheltuieli ale populaţiei, a declarat, miercuri, directorul general interimar al Fondului Monetar Internaţional (FMI), John Lipsky. Având în vedere aşteptările pentru îmbunătăţirea creşterii economice în perioada următoare, Fed nu trebuie să ia în calcul noi măsuri de stimulare a economiei, a adăugat Lipsky.

Lucian Davidescu
Lucian Davidescu
Lucian Davidescu, sef departament
Cele mai citite

Lui Florian Coldea, Dumitru Dumbravă și Doru Trăilă li s-a ridicat controlul judiciar. Unde pot călători cei trei

Curtea de Apel București a acceptat scoaterea de sub control judiciar a lui Florian Coldea, Dumitru Dumbravă și Doru Trăilă. Aceștia au dreptul să...

Lui Florian Coldea, Dumitru Dumbravă și Doru Trăilă li s-a ridicat controlul judiciar. Unde pot călători cei trei

Curtea de Apel București a acceptat scoaterea de sub control judiciar a lui Florian Coldea, Dumitru Dumbravă și Doru Trăilă. Aceștia au dreptul să...
Ultima oră
Pe aceeași temă