-0.6 C
București
marți, 31 decembrie 2024
AcasăSpecialReactoare nucleare chinezeşti la Cernavodă?

Reactoare nucleare chinezeşti la Cernavodă?

Competiţia se înteţeşte iar la Cernavodă, unde o companie chinezească ar putea lua locul companiilor care, rând pe rând, au părăsit proiectul pentru construcţia reactoarelor 3 şi 4.

Vestea bună este că în China se derulează acu cel mai ambiţios program nuclear la nivel mondial – 14 reactoare gata, alte 27 în construcţie şi care vor fi terminate până în 2020 şi un total de peste 100 care ar urma să fie în funcţiune în 2030. Vestea proastă este că până acum au eşuat toate încercările de până acum de negociere cu parteneri chinezi pentru proiecte strategice – de la podul peste Dunăre de lângă Brăila la autostrada de centură pentru Bucureşti.

“Acord de confidenţialitate”

Potrivit unui comunicat al Ministerului Economiei, compania chineză China Nuclear PowerEngineering este interesată să investească în proiectul reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă, urmând ca în luna octombrie să fie semnat acordul de confidenţialitate, care va permite continuarea negocierilor şi intrarea în proiect a companiei. “Am convenit ca, în următoarea perioadă, discuţiile tehnice să continue, astfel încât, în luna octombrie, să se semneze acordul de confidenţialitate, care va permite continuarea negocierilor şi intrarea în proiect a companiei China Nuclear Power Engineering Co. Ltd.(CNPEC), alături de ceilalţi parteneri, Arcelor Mittal, Enel şi Nuclearelectrica”, a declarat ministrul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, Ion Ariton, într-un comunicat, după întâlnirea cu reprezentanţii companiei, la Shenzen.

Cine a plecat, cine a venit

Partenerii menţionaţi de ministru sunt singurii rămaşi în compania de proiect EnergoNuclear, unde NuclearElectrica a devenit majoritară, cu 85% din acţiuni, după ce majoritatea companiilor s-au retras rând pe rând: mai întâi CEZ, apoi RWE, Iberdrola şi GDF Suez. Compania de proiect trebuie să vină cu 4 miliarde de euro pentru construcţia celor două reactoare.
Pentru construcţia efectivă, concurază alţi trei candidaţi, care au depus ofertele în ianuarie: Bechtel International Inc., consorţiul format din SNC Lavalin Nuclear Inc., Ansaldo Nucleare SPA şi Elcomex IEA SA respectiv consorţiul condus de compania Atomtechnoprom care include alte 4 firme din Federaţia Rusă.

“Doar cu licitaţie”

Reprezentanţii Guvernului român şi o delegaţie de oameni de afaceri au fost în China pentru a negocia mai multe proiecte economice. Companiile chineze au asigurat Guvernul român că vor participa la licitaţiile pentru proiecte majore de investiţii şi că vor solicita preţuri reduse pentru executarea lucrărilor, cerând însă un tratament nediscriminatoriu faţă de alte firme şi interesându-se şi de un eventual ajutor de stat. Premierul Emil Boc a spus că i-a asigurat pe investitorii chinezi că toate aceste licitaţii vor fi derulate conform normelor UE în domeniu.

OFERTĂ
Propunerile delegaţiei române pentru chinezi
> Autostrada Sibiu-Piteşti
> Metroul Voluntari-Bragadiru
> Centura Capitalei
> Podul Brăila-Tulcea
> Canalul Siret-Bărăgan
> Hidrocentrala Tarniţa-Lăpuşteşti
> Extinderea termocentralei Doiceşti
> 15% din acţiunile Transelectrica
> O “substanţă care poate neutraliza scurgerile de petrol în mare”
> Vizite la podgoriile din România
> Angajarea arhitecţilor români “cvasi-şomeri”

Lucian Davidescu
Lucian Davidescu
Lucian Davidescu, sef departament
Cele mai citite

Părinții băiatului sârb care a ucis 10 persoane într-un atac la o școală au fost condamnați și închiși

Părinții unui băiat în vârstă de 13 ani din Belgrad au fost închiși, după ce acesta a împușcat mortal nouă elevi și un agent...

Israelul a interceptat două „proiectile” trase deasupra teritoriului său din nordul Fâșiei Gaza

Armata israeliană a anunţat luni că a interceptat două "proiectile" trase deasupra teritoriului israelian din nordul Fâşiei Gaza, unde este în război de peste...

Un jaf armat asupra unui convoi al Programului Alimentar Mondial (PAM) s-a soldat cu doi morți în Fâșia Gaza

Două persoane au fost ucise duminică în Fâşia Gaza, unde situaţia umanitară este critică după mai bine de un an de război, în cursul...
Ultima oră
Pe aceeași temă