România ar putea oferi importante avantaje companiilor româneşti care preferă în prezent jursidicţii blânde fiscal, precum Olanda sau Cipru, şi firmelor străine ce ar fi motivate să investească în ţara noastră dacă ar adopta mult aşteptata legislaţie a holdingurilor.
Propunerea este veche, datând încă din 2005, însă nici o guvernare de până acum nu a avut curajul sau imaginaţia să o analizeze. De teama pierderii de venituri, prevederile nu au fost adoptate, însă banii tot s-au scurs. Companiile româneşti importante au preferat să migreze către ţări precum Olanda, Cipru, Malta sau Marea Britanie ce au o astfel de legislaţie. Aceasta este prioritară şi pentru Cabinetul Ungureanu, care a inclus-o în programul său de guvernare.
Cum va arăta holdingul românesc?
Deşi în economia românească sunt nenumărate firme ce au particula „holding” inclusă în numele lor, tratamentul aplicat de Fisc acestor firme nu are nici o legătură cu aceasta. Să presupunem că un antreprenor deţine acţiunile unei firme, iar aceasta este, la rândul ei, acţionară în altă firmă. Absenţa legislaţiei holdingurilor face ca firma ce are pierdere să nu plătească impozit pe profit, iar cea care are câştig să îl plătească. Dacă legislaţia holdingurilor ar exista, profitul ar putea fi însumat şi s-ar plăti impozit doar pe rezultatul final. Acesta este însă doar un aspect, poate nu cel mai important, cum spun unii consultanţi.
„Dacă firmele fac profit, fiecare îl va plăti, dar dividendele plătite către holding vor fi scutite. Dacă holdingul acordă bani împrumut firmelor, el nu va plăti impozit pe câştigurile din dobânzi. Dacă holdingul deţine drepturi de autor, el nu va plăti impozit pe redevenţe la folosirea drepturilor de către companiile sale”, descrie Gabriel Sincu, consultant Mazars, modul de funcţionare a holdingului.
Consultanţii dau asigurări că vom ieşi în câştig. „Sumele vor sta în băncile româneşti nu în Olanda, Cipru sau Malta ca în prezent. Se vor dezvolta serviciile, precum cele de contabilitate”, afirmă el. Ionuţ Simion, vicepreşedinte al AmCham, Camera de comerţ româno-americană, susţine şi el propunerea. „În realitate, toţi antreprenorii folosesc societăţi de holding (dar din alte ţări – n.r.). Dacă ar avea această legislaţie, România ar putea deveni o platformă pentru investitorii străini care ar putea acoperi de la noi toate ţările învecinate”, spune el.