Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) este o altă firmă importantă a statului, caracterizată nu atât prin pierderi în sens strict contabil sau prin datorii semnificative către furnizor, cât prin finanţările generoase primite de la bugetul statului, folosite cu o totală inefi-cienţă. Din cele aproximativ 5 miliarde de euro rulate după 2005, CNADNR a reuşit construirea a doar 100 de kilometri de autostradă. An de an CNADNR pri-meşte cel puţin dublul alocaţiilor care merg spre calea ferată, inclusiv pimite de aceasta pentru acoperirea costurilor de transport al călătorilor.
Dacă subvenţiile anuale totale pe calea ferată sunt de ordinul a 400-500 de milioane euro, cele pentru CNADNR ating în anii buni şi 1,5 miliarde de euro.
Cum funcţionează mecanismul? CNADNR are primită în concesiune de la stat, întreaga reţea de 15.000 de kilometri de drumuri naţionale, europene şi autostrăzi. Statul dă banii pentru reparaţia capitală a acestora şi pentru construirea altora noi, iar CNADNR îi revine doar sarcina întreţinerii curente a acesteia, din surse proprii. Acestea sunt reprezentate în principal de veniturile din roviniete, cifrate anual la aproximativ 250 milioane euro. Pe lângă banii primiţi de la stat, CNADNR primeşte fonduri nerambursabile, în principal de la UE, şi angajează împrumuturi bancare.
Intreţinerea drumurilor, lăsată la urmă
În practică, lucrurile nu funcţionează atât de bine. CNADNR ar trebui să folosească veniturile din roviniete doar pentru întreţinere şi plata salariilor celor 6.000 de angajaţi, însă cele 250 de milioane de euro nu îi ajung. CNADNR are semnate contracte credit furnizor pe care le-a girat cu veniturile proprii. Acestea sunt decimate de dobânzile semnificative plătite băncilor.
Deseori astfel de contracte sunt semnate cu firme ale regilor asfaltului, care raportează marje ale profiturilor şi de 30%. Rămasă fără bani după plata prioritară a creditelor furnizor, CNADNR nu îi mai rămân bani de întreţinere a şoselelor. Majoritatea contractelor semnate pentru aceasta sunt dezavantajoase pentru firma de stat şi avantajoase pentru constructori.
Dezordine totală în contracte
Multe contracte par a fi semnate doar de dragul semnării. În toamna anului trecut s-a întocmit contractul pentru centura Rădăuţi, lucrare neîncepută nici acum. Preţul nu va mai fi valabil când vor începe lucrările, constructorul va cere bani în plus, iar statul va fi bun de plată. Niciun contract semnificativ semnat de către CNADNR nu a scăpat de majorări semnificative de preţ, iar sumele plătite constructorilor cu titlul de pretenţii în ultimii ani depăşesc 100 de milioane de euro.
Constructorii vin la licitaţii cu preţuri mici de dumping apoi prin acte adiţiuonale majorează valorile semnificativ. Ultimul „curent” este acordarea contractelor firmelor clasate pe locurile inferioare ca preţ la licitaţii, fapt prin care constructorii obţin din start profituri bune şi nu mai emit pretenţii ulterioare pentru a îşi umfla buzunarele.
Management dezastruos
Nici unul dintre directorii generali ai CNADNR din ultimii ani nu a fost independent, toţi fiind numiţi politic. Majoritatea, printre care şi actualul director general al CNADNR, Daniela Drăghia, nu au contracte de mandate care să îi responsabilizeze, iar toate pierderile companiei din procese se suportă de la buget.
Compania şi ministerul nu au o listă prioritară de proiecte pe termen lung care să fie acceptată politic de toate partidele şi ca urmare multe proiecte care încep sunt abandonate, apoi reluate la costuri mari sau rămân prin sertare deşi s-au cheltuit milioane de euro pentru ele. Faţă de instituţii omoloage europene care publică anual rapoarte asupra cheltuirii banilor primiţi şi contractelor acordate, CNADNR este o insti-tuţie lipsită total de transparenţă, care refuză deseori furnizarea infor-maţiilor privitoare la licitaţii, salarizarea personalului sau con-ţinutul contractelor.
