4.5 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024
AcasăSpecialDisperare pe Wall Street: Unde se va opri noua criză

Disperare pe Wall Street: Unde se va opri noua criză

Dr Doom, Nouriel Roubini, a avut dreptate. O noua criză a lovit lumea, cauzată de problemele Statelor Unite. Noul tsunami financiar a lovit toate bursele lumii şi a adus spaima printre investitori. Aceştia nu mai cred că Statele Unite vor putea face faţă noilor probleme economice apărute după criza datoriilor şi retrogradarea ratingului acordat SUA de catre Standard&Poor’s. Discursul ţinut luni de preşedintele Barack Obama, înaintea de închiderea pieţelor financiare, nu a reuşit să readucă încrederea printre investitori, iar indicii bursieri americani au continuat să se deprecieze.

Indicele compozit Dow Jones Industrial Average (DJIA) a înregistrat o cădere de 634.76 de puncte (-5,55%), închizând la nivelul 10,809.80.

Standard & Poor’s 500, indicele celor mai reprezentative companii americane, a pierdut 79,92 puncte sau 6,66%, închiderea făcându-se la valoarea de 1,119.46.

Campionul scăderilor din şedinţa de luni este indicele care monitorizează tendinţa companiilor tehnologice, Nasdaq Composite, care s-a depreciat cu 6,90% (-174,72 puncte), până la palierul de 2,357.69puncte.

Bursa de pe Wall Street a coborăt luni la cea mai joasa cota din ultimele 10 luni. Pe de altă parte, aurul a atins un nou maxim istoric, de peste 1.713 dolari pe uncie.

Razvan Voiculescu
Razvan Voiculescu
Razvan Voiculescu, redactor Rl online
Cele mai citite

Autoritățile britanice acuză Apple de limitarea inovației în domeniul browserelor web pe iPhone

Apple a fost acuzată de Autoritatea pentru Concurență și Piețe din Marea Britanie (CMA) că a restricționat inovația în dezvoltarea browserelor web pentru iPhone,...

Alegeri prezidențiale 2024: Peste 53.000 de români au votat deja în străinătate până sâmbătă dimineață

Votul pentru alegerile prezidențiale din 2024 a început vineri în cele 951 de secții organizate în străinătate. Românii aflați în afara granițelor pot vota...

Elon Musk, un alt câștigător al alegerilor din SUA. A stabilit un nou record de avere

Averea netă a lui Elon Musk a ajuns la un maxim istoric de 347,8 miliarde de dolari, potrivit Bloomberg Billionaires Index, pe fondul creșterii...
Ultima oră
Pe aceeași temă