0.6 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024
AcasăSpecialCine se bate pentru "mica" privatizare Petrom

Cine se bate pentru „mica” privatizare Petrom

Şase consorţii au depus oferte pentru intermedierea ofertei secundare prin care statul va vinde 9,84% din acţiunile companiei.

 

Interes mare din partea fondurilor de investiţie la intermedierea ofertei secundare de vânzare pe Bursa de Valori a unui pachet de acţiuni Petrom în valoare estimată de 510 milioane euro. Deocamdată, pe Bursa de Valori pot fi tranzacţionate doar 7% din acţiunile companiei, iar viitorul intermediar va aduce pe Bursă încă 10% din numărul total de titluri. Statul a primit ieri şase oferte de intermediere venite din partea asocierilor BCR, JP Morgan şi Intercapital Invest, Raiffeisen Capital&Investments cu Morgan Stanley, ING Bank cu UBS, UniCredit CA IB Securities cu Goldman Sachs, Alpha Bank cu Nomura şi CEC Bank, BT Securities cu Renaissance Capital, Romcapital şi EFG Securities.

O ofertă a fost depusă şi de consorţiul format din BRD, Citibank şi Societe Generale însă aceasta nu a fost primită deoarece ar fi fost depusă după ora limită. Deşi a ajuns la sediul OPSPI înainte de ora 12.00, înregistrarea oficială a ofertei s-ar fi efectuat, potrivit unor surse din piaţă, la ora 12.07. Cel puţin două bănci de top au renunţat imediat să participe la licitaţie, ca urmare a comisioanelor mici plătite viitorului intermediar, menţionate în documentaţia de licitaţie, potrivit Reuters.

A doua fază a licitaţiei, peste două săptămâni

Iniţial, ofertele aveau termen de transmitere data de 9 martie, însă Oficiul Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie (OPSPI) a anunţat o amânare de o săptămână.

OPSPI va analiza într-o primă fază, de cel puţin două săptămâni, oferta tehnică depusă de cele şase consorţii, urmând ca în etapa finală să se califice doar intermediarii care au obţinut peste 85 de puncte din 100 de puncte posibile.

În ultima fază de selecţie se vor deschide şi ofertele financiare, iar punctajul final va fi format în proporţii egale (50%-50%) din rezultatul obţinut la oferta tehnică şi cel de la oferta financiară.

Statul îşi acoperă deficitul la Bursă

Statul vrea să vândă 9,84% din acţiunile OMV Petrom din pachetul pe care îl deţine la companie, de 20,63% din titluri. Oferta secundară, estimată la 510 milioane euro, potrivit celui mai recent preţ de la Bursă, va fi cea mai mare din istoria Bursei de Valori Bucureşti (BVB). Conform celor mai recente raportări, grupul austriac de petrol şi gaze OMV deţine 51,01% din acţiunile OMV Petrom. Statul are, prin Ministerul Economiei, 20,63% din titluri, iar Fondul Proprietatea 20,11% din acţiuni.

PETROM

Acţionari: OMV (51%), Ministerul Economiei (20,6%), Fondul Proprietatea (20,1%)

Valoarea unei acţiuni: 39 bani (doar 8,3% sunt tranzacţionate pe BVB)

Valoarea totală: 21,7 mld. lei (5,1 miliarde euro)

Vânzări 2010: 18,6 mld. lei (4,3 mld. euro)

Profit 2010:
2,2 mld. lei (500 mil. euro)

Doru Cireasa
Doru Cireasa
Doru Cireasa
Cele mai citite

Avocații solicită clarificări din partea MAI privind dificultățile înmatriculării autoturismelor către cabinetele de avocatură

Ei cer clarificarea situației legate de refuzul înmatriculării provizorii a autoturismelor utilizate de cabinetele de avocatură Uniunea Națională a Barourilor din România (UNBR) a inițiat...

Elon Musk, un alt câștigător al alegerilor din SUA. A stabilit un nou record de avere

Averea netă a lui Elon Musk a ajuns la un maxim istoric de 347,8 miliarde de dolari, potrivit Bloomberg Billionaires Index, pe fondul creșterii...

Amazon extinde investițiile în inteligența artificială: 4 miliarde de dolari suplimentari pentru startup-ul AI Anthropic

Amazon a anunțat vineri o investiție suplimentară de 4 miliarde de dolari în startup-ul de inteligență artificială Anthropic, fondat de foști lideri ai OpenAI,...
Ultima oră
Pe aceeași temă