Cu o rată a şomajului în creştere în România, din ce în ce mai multe persoane se văd în situaţia de a aplica pentru joburi şi de a participa la interviuri de angajare. Paradoxal, deşi numărul de aplicaţii pentru un job poate să ajungă şi la 700-800, puţini candidaţi sunt chemaţi la interviu sau chiar angajaţi. Iată în continuare câteva motive aparent simple din cauza cărora candidaţii sunt respinşi în urma interviului de angajare.
SUPRACALIFICARE
Supracalificarea presupune un nivel de experienţă cam de 7-8 ani într-un domeniu specific, interval care duce la formarea unui parcurs profesional bogat, dar şi la aşteptări salariale crescute ale candidatului, deci costuri în plus pentru companie.
NEPOTRIVIREA CV-ULUI CU JOBUL
Angajatorii se confruntă în acest moment cu un exces de aplicaţii pentru posturi, ajungându-se la sute de aplicanţi pentru un anunţ, însă sub 30% din aceste CV-uri sunt eligibile.
SUBCALIFICARE
Cerinţele menţionate de către angajator în anunţul de angajare care vizează partea de experienţă profesională, studii şi abilităţi ale candidatului ideal sunt tratate cu superficialitate de către candidaţi, ei aplicând astfel pentru post chiar dacă experienţa profesională acumulată nu este încă la nivelul dorit.
LIPSA ABILITĂŢILOR
Abilităţile reprezintă partea „soft” a candidatului, de la maniera în care acesta se prezintă şi reuşeşte să se facă plăcut, comunicarea, interrelaţionarea, spiritul de echipă, orientarea către rezultate, până la modul în care rezolvă probleme.
CONDIŢII PREA STRICTE PUSE DE CANDIDAT
Candidaţii ştiu foarte clar ceea ce îşi doresc de la viitorul angajator. Programul de muncă, nivelul salarial, indisponibilitatea de a efectua ore suplimentare, transportul până la sediul angajatorului, beneficiile, posibilităţile de promovare sunt doar câteva dintre condiţiile cerute de către candidaţi. Atunci când sunt exprimate în termeni prea stricţi, aceste condiţii denotă lipsă de flexibilitate, chiar o motivaţie slabă a candidatului pentru postul respectiv, compania ajungând astfel să se reorienteze către un candidat cu pretenţii mai scăzute.
(va urma)