Peste o sută de companii din cele mai importante industrii din piaţa internă scot la concurs sute de locuri de muncă la cel mai mare târg de locuri de muncă din România, care îşi deschide porţile vineri, pentru două zile, la pavilionul central Romexpo din Capitală, relatează Mediafax.
Organizatorii se aşteaptă ca, în cele două zile de târg, să le treacă pragul peste 35.000 de bucureşteni. Târgul va fi deschis vineri şi sâmbătă, între orele 10.00 şi 18.00. În cadrul târgului locurilor de muncă vor fi susţinute peste 30 de workshop-uri şi prezentări de companie.
Printre multinaţionalele care oferă joburi în IT şi inginerie se numără IBM, Microsoft, Dell, Intel, HP şi Computer Generated Solutions. Doritorii de joburi în retail îşi vor putea depune CV-ul la stand-urile Lidl, Nestle, OBI, P&G, Coca-Cola sau Profi. Oferte vor găsi şi cei care îşi caută o slujbă în vânzări, customer service, marketing şi cercetări de piaţă.
Accenture, Danone, Renault România, IBM, Nestle sunt doar câteva dintre companiile care le vor oferi vizitatorilor posibilitatea să intre în contact direct cu angajatorii.