14.4 C
București
miercuri, 27 martie 2024
AcasăSportPSD a forțat un raport privind ”fraudarea” alegerilor din 2009

PSD a forțat un raport privind ”fraudarea” alegerilor din 2009

Fostul președinte Traian Băsescu și fostul premier Emil Boc sunt acuzați că ar fi întreprins ”acţiuni concrete pentru favorizarea fraudării alegerilor”, potrivit raportului Comisiei de anchetă a alegerilor prezidențiale din 2009.  

Amploarea acţiunilor care li se impută fostului preşedinte şi membrilor Guvernului PDL de atunci a fost de natură de a schimba rezultatul alegerilor, este concluzia raportului comisiei.

”În realizarea planului privind fraudarea alegerilor prezidenţiale, reprezentanţii celor două instituţii au acţionat în forţă, cu rea credinţă, în total dispreţ faţă de lege. Pe cale de consecinţă, ţinând cont de faptul că diferenţa dintre cei doi candidaţi a fost doar de 70.321, care reprezintă aproximativ 0,68 % din voturile valabil exprimate, şi acţiunile de natură a determina fraudarea alegerilor fiind în favoarea candidatului Traian Băsescu, concluzionăm că amploarea acţiunilor a fost de natură de a schimba rezultatul alegerilor”, menţionează raportul.

Faptele pe care se întemeiază concluzia comisiei se referă la demiterea ministrului de Interne Dan Nica, urmată de schimbarea tuturor miniştrilor PSD cu miniştri interimari de la PDL pe 1 octombrie 2010. Ulterior, au fost schimbaţi şi 20 de prefecţi cu impact direct asupra organizării alegerilor, susțin reprezentanții PSD. Cei 20 de prefecți au fost înlocuiți cu oameni de casă ai PDL.

Fără dovezi privind ilegalitățile

Atât șefa comisiei Oana Florea cât și Eugen Nicolicea, membru al comisiei, au insistat pe rolul ministrului de Interne (Vasile Blaga) și cel al prefecților în organizarea alegerilor. Ei au recunoscut că nu au dovezi că respectivii au fost implicați în acțiuni ilegale, pe motiv că membrii comisiei au cercetat fapte și nu persoane.

Comisia inventariază şi posibilele infracţiuni comise. În primul rând, este vorba de constituirea unui grup infracţional organizat în care ar fi fost implicați președintele Traian Băsescu, premierul Emil Boc și cei zece miniștri interimari ai Guvernului. Aceștia s-ar fi asociat în vederea comiterii de infracţiuni care să aibă drept consecinţă favorizarea comiterii de infracţiuni electorale, cu scopul de a-l avantaja pe candidatul Traian Băsescu”.
Preşedintele Băsescu este acuzat şi fals intelectual şi uz de fals, iar membrii guvernului Boc de abuz în serviciu prin Hotărârile de Guvern privind schimbarea prefecţilor: ”Aceste Hotărâri de guvern sunt adoptate cu încălcarea legii, deoarece în momentul adoptării de către guvern, Hotărârile de încetare a exercitării funcţiei de prefect enumerate la punctul 8 nu fuseseră publicate, deci nu existau (art.108 alin.4 din Constituţie”, se afirmă în raport.

În ce priveşte măsurile propuse, comisia susţine că numai Parchetul General de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie poate decide dacă începe sau nu urmărirea penală împotriva lui Traian Băsescu.
În ce priveşte membrii guvernului Boc ”rămâne la latitudinea Preşedintelui României dacă cere urmărirea penală a foştilor membri ai guvernului care nu au în prezent calitatea de parlamentar şi rămâne la latitudinea Camerei Deputaţilor dacă cere urmărirea penală a lui Cătălin Marian Predoiu, fost membru al guvernului care în prezent are calitatea de deputat”.

Preşedintele Comisiei, Oana Florea, a declarat că raportul pe care l-a elaborat acest for este parţial, pentru că unul dintre obiective nu a fost atins, respectiv nu s-a putut afla dacă se susţine acuzaţia publică de implicare a SRI şi DNA în favorizarea fraudării alegerilor. activitatea acestui for a fost blocată de refuzul persoanelor chemate la audieri de a răspunde la întrebări

De ce au plecat liberalii din sală

Raportul comisiei de anchetă a fost adoptat în şedinţa de ieri, cu majoritate de voturi. Cei trei reprezentanţi ai PNL în Comisia de anchetă a alegerilor din 2009 s-au retras de la şedinţă.  „Motivele retragerii ţin de faptul că majoritatea PSD-ALDE a venit cu un Raport pe care nu vrea să îl discute, pe care vrea să îl supună la vot neţinând cont de solicitarea noastră de a discuta punctual fiecare element al concluziei şi să amânăm adoptarea raportului pentru mâine pentru ca şi noi să putem răspunde în scris la acele lucruri cu care nu suntem de acord”, a spus senatorul PNL Daniel Fenechiu.

Romulus Georgescu
Romulus Georgescuhttp://romulus-georgescu
Romulus Georgescu, sef departament Economie
Cele mai citite

Un pod s-a prăbușit la Baltimore. Șase persoane ar fi murit

Căutarea supravieţuitorilor a fost suspendată marţi seară la Baltimore, după prăbuşirea unui pod în portul acestui oraş din estul Statelor, cele şase persoane date...

Președintele Iohannis, la Misiunea Economică a Francofoniei: România are o creștere economică peste media UE

România a înregistrat în anul 2023 "o creștere economică robustă, de 2,1%, ritm superior mediei Uniunii Europene", a transmis președintele Klaus Iohannis în cadrul...

SUA „vor continua” să parașuteze ajutor umanitar în Gaza

Statele Unite(SUA) "vor continua" să paraşuteze ajutor umanitar în Fâşia Gaza, a afirmat marţi un purtător de cuvânt al Consiliului de Securitate Naţională al...
Ultima oră
Pe aceeași temă