8.7 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăSpecialFOTO VIDEO Uraganul Irma, care a provocat nouă decese în Statele Unite,...

FOTO VIDEO Uraganul Irma, care a provocat nouă decese în Statele Unite, a scăzut din nou în intensitate

Uraganul Irma a fost retrogradat, marți, la depresiune tropicală și urmează să-și atingă minimul de intensitate până marți seară, informează Centrul național al uraganelor (NHC), citat de Reuters, informează Agerpres.

În prezent, depresiunea tropicală Irma se află la circa 150 km sud-sud-vest de Atlanta, Georgia, fiind însoțită de rafale de vânt de 55 km/h. Fenomenul ciclonic continuă să aducă ploi puternice asupra sud-estului SUA, a precizat NHC. În Florida, bilanțul trecerii Irma a fost de doi morți, care și-au pierdut viața în accidente rutiere. Cele mai mari pagube au fost provocate în arhipelagul Keys.

În total, pagubele din Florida sunt acum estimate la între 20 și 60 de miliarde de dolari de experții în asigurări, fiind mai reduse ca amploare decât se anticipa plecând de la puterea și mărimea uraganului Irma, notează AFP.



Peste şase milioane de locuinţe din Florida au rămas fără curent electric, iar reprezentanţii companiilor de utilităţi spun că vor trece săptămâni până la refacerea completă a reţelei electrice. Peste 750.000 de clienţi sunt numai în Miami-Dade.

Până în acest moment, Irma a provocat cel puţin nouă decese în Florida, Georgia şi Carolina de Sud. Săptămâna trecută, cel puţin 37 de persoane au murit după ce uraganul Irma a lovit insulele din Caraibe. Şi în Cuba au murit cel puţin zece persoane, potrivit autorităţilor. Aici, majoritatea victimelor au murit din cauza clădirilor prăbuşite. Preşedintele cubanez Raul Castro a afirmat că reconstrucţia după uragan va fi o sarcină foarte dificilă.

Cele mai citite

Udinese va fi antrenată de un fost campion mondial

Fostul internaţional Fabio Cannavaro este noul antrenor al formației italiene Udinese, echipă care în acest moment se luptă pentru salvarea de la retrogradarea în...

Fiul lui Piedone și-a depus candidatura pentru Primăria Sectorului 5

Vlad Popescu Piedone și-a depus, luni, la Biroul Electoral Central (BEC), candidatura pentru Primăria Sectorului 5, potrivit unui comunicat al partidului PUSL. Candidatul Partidului Umanist...

Românii sunt invitați să se angajeze în armată, într-un moment de criză internațională. Un soldat profesionist câștigă peste 5000 de lei net

Deși nu se ia în calcul reintroducerea serviciului militar obligatoriu, Ministerul Apărării Naționale (MApN) va organiza o nouă campanie de recrutare de soldați și...
Ultima oră
Pe aceeași temă