20.8 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăSpecialCulturile agricole, afectate de temperaturile extreme

Culturile agricole, afectate de temperaturile extreme

Culturile agricole sunt afectate de temperaturile ridicate din ultimele zile, în spcial acelea care încă nu au ajuns la maturitatea necesară pentru recoltare, au precizat reprezentanţii asociaţiilor de cultivatori contactaţi de Mediafax.

 „Din cauza temperaturilor prea mari, şi plantele suferă, ca şi oamenii, dar deocamdată nu putem estima ce pagube vor fi. Sunt în pericol şi deja au început să se vadă efectele caniculei la porumb, floarea-soarelui şi soia, care sunt mai sensibile la evoluţiile din atmosferă”, a declarat Emil Dumitru, preşedintele unei federații.

Şi culturile de legume în câmp ar putea fi afectate, chiar dacă acestea dispun încă de resurse sufuciente de apă, a spus  vicepreşedintele Asociaţiei Naţionale Profesionale pentru Legume şi Fructe (ANPLF), Ion Oprea.

 „De regulă, cultivatorii de legume îşi asigură şi irigarea, dar chiar şi în condiţii de umiditate în sol culturile pot fi afectate din cauza arşiţei de peste zi. Am putea vorbi de pagube însemnate dacă aceste temperaturi ridicate ar mai dura câteva zile. Într-o primă fază, se formează comisii locale care informează structurile judeţene despre situaţiile de urgenţă şi se stabilesc eventuale despăgubiri. În cazuri mai severe, se formează comisii mai mari, cu reprezentanţi ai APIA şi ai Ministerului Finanţelor, iar eventualele despăgubiri sunt însoţite şi de deducerea unui procentaj din norma de venit pe fondul calamităţii. Această deducere, însă, se stabileşte la nivel naţional”, a precizat el.

 Canicula ar mai putea afecta şi culturile de furaje, dar „deocamdată numai pajiştile şi păşunile au de suferit, culturile mari vor mai rezista probabil câteva zile”, a spus Claudiu Frânc, preşedintele Federaţiei Naţionale a Crescătorilor de Bovine.

Culturile mari de cereale (porumb, gâu) sunt afectate de arşiţă doar în anumite zone din ţară, cum ar fi judeţele din vestul şi din nord-estul ţării, dar în Bărăgan cultivatorii sunt liniştiţi. 

„Au fost, în Ialomiţa, doar unele culturi de floarea-soarelui rupte de vijelii şi cine are asigurare pentru astfel de daune va primi despăgubiri”, a spus Nicolae Sitaru, preşedintele Asociaţiei Cultivatorilor de Cereale şio Plante Tehnice.

Cele mai citite

Welkins: Excelență în siguranță și inovație pentru clădiri

În lumea modernă, unde siguranța, accesibilitatea și iluminarea sunt priorități esențiale, compania Welkins Fire Protection Solutions SRL se remarcă ca un lider în furnizarea...

Luis Rubiales, fostul președinte al Federaţiei Spaniole de Fotbal, ar putea ajunge la închisoare

Luis Rubiales, fostul preşedinte al Federaţiei Spaniole de Fotbal, riscă să ajungă la închisoare din cauza problemelor ce continuă după finala Cupei Mondiale de...

Proiect de pace durabilă

Anulată de două războaie în curs, Ucraina și Gaza, și umbrită de conflicte potențiale, precum cel din jurul Taiwanului, pacea este din nou tematizată....
Ultima oră
Pe aceeași temă