Jean Nicot, pe numele său întreg Jean Nicot de Villemain, a fost un savant și diplomat francez al secolului XVI, cunoscut în primul rând pentru că a adus tutunul la curtea regală franceză de unde, apoi, cultura prizatului s-a răspândit în toată Europa.
Nicot s-a născut în 1530 la Nîmes, în sudul Franței, și a murit la 5 mai 1600 sau 1604, la Paris. Nu se știe exact anul, cum nu se știe nici dacă i-ar fi dăunat grav sănătății…
Jean Nicot a crescut într-o familie de viță bună, tatăl său fiind notar. Înainte de a intra în serviciul curții regale franceze, în 1553, a studiat la Toulouse și Paris. În 1559, este numit ambasador al Franței în Portugalia. Ajunge la Lisabona pentru a supraveghea companiile comerciale franceze și pentru a aranja mariajul dintre Margaret of Valois și Sebastian, ajuns rege al Portugaliei în 1557, la vârsta de numai trei ani. Mariajul s-a terminat conform planurilor, dar înainte de a pleca din Lisabona, Nicot află de existența tutunului, planta care i-a adus, până la urmă, celebritatea.
Despre proprietățile medicale, și nu numai, ale tutunului, Nicot a învățat de la umanistul portughez Damião de Góis. Contrariat de informațiile primite de la de Góis, francezul se decide să testeze o alifie de tutun pe tumoarea unui cetățen al Lisabonei. Omul s-a vindecat, iar Nicot, strângând și alte informații despre utilități profilactice ale miraculoasei plante, a fost convins că are de a face cu un panaceu, cu un leac universal, cu care se pot trata tot felul de afecțiun: de la cancer, la gută și migrenă.
În 1560, Nicot trimite semințe de tutun (alături de cele pentru smochin, portocal și lămâi) la Paris, reginei Catherine de Médicis. Împreună cu mostrele, el trimite și o scrisoare în care descrie proprietățile curative ale tutunului. Un an mai târziu se întoarce la Paris și se prezintă în fața reginei cu frunzele de tutun. Se spune că Nicot a învățat-o pe regină cum să își prepare leac pentru fugarele ei dureri de cap: prin pisarea frunzelor uscate de până la obținerea unui praf pe care apoi să îl poată inhala pe nas. Remediul s-a dovedit a fi mulțumitor și a devenit în scurt timp popular în rândul aristocrației franceze, care îl folosea pentru prevenirea anumitor suferințe. Astfel, cererea a crescut tot mai mult, tutunul fiind apoi cultivat îndeosebi în sudul Franței și în câteva zone din nordul Europei. În Anglia, prizarea prafului de tutun s-a răspândit abia în secolului al XVII-lea.
Catherine de Médicis i-a spus Herba Regina, dar pentru că Nicot a fost cel care a contribuit la răspândirea tutunului în Europa, naturalistul suedez Carolus Linnaeus a denumit planta, în 1753, forma cultivată a ei, Nicotiana tabacum (tutunul sălbatic numindu-se Nicotiana rustica). Bineînțeles, numele nicotinei, hulitul stimulent care creează dependență (extras din frunze pentru prima dată în 1828), a fost dat tot în onoarea lui Jean Nicot.
După succesul de la curtea regală franceză, Nicot a primit titlul de Villemain, împreună cu un domeniu la care s-a retras pentru a scrie dicționarul Thresor de la langue françoyse (Comoara limbii franceze), lucrare care i-a sporit faima.
