Pe 2 martie 1990, a avut loc prima comemorare a martirului Liviu Babeş, un erou necunoscut până atunci. Cu prilejul acelei ocazii, pe Pârtia Bradul – unde pe 2 martie 1989 Liviu Babeş devenea o torţă vie în numele libertății – a fost dezvelită o cruce de fier şi s-au depus câteva coroane de flori. Un adevărat erou care și-a dăruit viața unui lucru mai important decât el însuși – libertatea!
Liviu Babeş a predat românilor o adevărată lecție de patriotism prin sacrificiul său suprem în speranţa că alţii vor trăi mai bine. Acest gest radical s-a vrut o palmă adresată regimului comunist care subjuga românii ajunşi la disperare, dar care nu aveau curajul, încă, să ridice capul şi să se opună dictaturii comuniste.
Liviu Babeş, prin gestul său extraordinar, a încercat să atragă atenţia internaţională asupra situaţiei disperate din România, lăsând însă în urma sa o soţie, Etelka, şi o fetiţă, Gabriela, de numai 12 ani. Un gest radical, un gest nebun, dar unul lucid, un gest împotriva mizeriei comuniste nocive care măcinase naţiunea românească.
Opriți crima! Braşov = Auschwitz
Liviu Cornel Babeş, un braşovean în vârstă de 47 de ani, lucra ca maistru electrician la Trustul de Prefabricate din Braşov şi în paralel urmase cursurile Şcolii Populare de Artă din Braşov, devenind un pictor și un sculptor apreciat.
În anul 1989, pe 2 martie, Liviu Babeş s-a autoincendiat, s-a transformat într-o torţă umană, în timp ce cobora pe Pârtia Bradul, din Braşov, având în mână un carton pe care scria „Stop Murder! (Opriţi crima) Braşov = Auschwitz“.
După două ore de agonie petrecute la spital, Liviu Babeş avea să spună adio unei lumi în care el nu se mai regăsea, unei dictaturi monstruoase pe care el nu o mai suporta, dar cu speranţa că gestul său va avea un ecou internaţional şi ceva se va schimba în bine pentru românii de rând şi familia sa.
Un Jan Palach al românilor
A fost comparat cu Jan Palach, studentul care, în 1969, şi-a dat foc în Piaţa Wenceslas din Praga ca protest faţă de invadarea Cehoslovaciei de către trupele sovietice. Liviu Babeş a încercat prin acest sacrificiu suprem să fisureze regimul ermetic al despotismului absolut, însă ecoul nu a fost pe măsura gestului său unic.
Un ziarist britanic scria în paginile unui săptămânal: „Am auzit un geamăt şi un om cuprins de flăcări a apărut din pădure. Nu părea că încearcă să-şi stingă cercul de flăcări care îl cuprinsese. Nu spunea un cuvânt, dar aveam impresia că-i aud sfârâitul părului şi al pielii. Durerea sa era cumplită, dar, deşi trecuse mai mult de un minut de când îl observasem, nu dădea niciun semn că ar încerca să se salveze. Atunci a apărut cineva cu o pătură şi împreună am încercat să-l stingem“.
Liviu Cornel Babeş a fost declarat „erou-martir“ la 4 iunie 1997, iar în prezent o stradă din Braşov îi poartă numele – fosta Strada Rândunicii. După multe tergiversări şi amânări, Primăria Municipiului Braşov a amplasat un monument chiar pe Pârtia Bradul – locul unde şi-a găsit sfârşitul eroul Liviu Babeş.
Memoria eroului braşo-vean este, în sfârşit, păstrată printr-un monument meritat cu prisosinţă şi care este o reprezentare a sculpturii Icar. A fost aleasă această operă tocmai datorită simbolisticii pe care o are: năzuinţa spre libertate şi speranţa unui nou început. De asemenea, în data de 2 martie 2007, în memoria martirului a fost dezvelită o placă de bronz comemorativă pe soclu, în curtea bisericii din Poiana Brașov.
Din păcate, an de an, cei care îşi mai amintesc de Liviu Babeş sunt din ce în ce mai puţini. Liviu Corneliu Babeş a încercat acum mai bine de un sfert de secol să schimbe istoria prin sacrificiul său suprem, lăsând în urma sa două inimi îndurerate, care încă se mai întreabă dacă gestul său eroic a meritat sau nu acest sacrificiu.
