Vizita neoficială a prelatului ortodox la Vatican, în 1989, a pus pe jar autoritățile comuniste: Patriarhul Teoctist, înjurat și amenințat cu închisoarea

de George Grigoriu , 18 martie 2017 - stire actualizata la ora 11:03, 18 martie 2017

În anul 1989, o delegație a Bisericii Ortodoxe Române, condusă de Preafericitul Părinte Patriarh Teoctist, care se deplasa în India, a făcut o scurtă escală la Roma, culminată cu o întâlnire neoficială, la Vatican, cu Sanctitatea Sa, Papa Ioan Paul al II-lea. Vizita a luat pe nepregătite autoritățile comuniste din România, care au reacționat dur.

S-a încercat blocarea vizitei, ajungându-se până la bruscarea și amenințarea Patriarhului Teoctist cu închisoarea, lucru mărturisit de către acesta, într-un interviu acordat Realitatea TV, chiar înainte de moartea sa. La acel moment, subiectul a trecut aproape neobservat, însă mărturia Patriarhului este confirmată astăzi de către părintele Mihai Hau, cel care a asistat la acele evenimente, în calitate de diacon al Patriarhului. Nu trebuie uitat nici faptul că anul acesta se împlinesc 10 ani de la moartea Patriarhului Teoctist.

George Grigoriu: Subiectul vizitei din 1989 de la Vatican este unul mai puțin cunoscut, deși foarte important, prin evoluția ulterioară a evenimentelor. Aș dori să dăm timpul înapoi și să ne povestiți ce s-a întâmplat atunci, cum a ajuns delegația condusă de PF Patriarh Teoctist la Vatican, deși destinația oficială era India?

Pr. Mihai Hau: Din câte am știut la vremea aceea și din câte cunosc și acum, drumul către India era programat să treacă prin Frankfurt. Cu mai bine de două săptămâni înainte de plecarea din ianuarie 1989, toate documentele erau pregătite cu escală la Frank-furt și de la Frankfurt spre Bombay. Cu doar două zile înainte am aflat însă că traseul s-a schimbat și nu o să mai plecăm prin Frankfurt, iar delegația Bisericii Ortodoxe Române va face o escală de două zile la Roma. Ce s-a întâmplat, foarte exact, știe bunul Dumnezeu, din câte cunosc eu și din dialogul pe care l-am avut în perioada aceea cu părintele Petrică Coman, parohul comunității ortodoxe românești de la Florența, am înțeles că a fost contactat de către Părintele Patriarh Teoctist, din dorința de a trece și prin Roma, în drumul spre India. Așa se face că, atunci când am ajuns pe Aeroportul Fiumicino din Roma, primul care ne-a întâmpinat era părintele Coman. Alături de dumnealui era ambasadorul Republicii Socialiste România din vremea aceea, consulul acreditat la Roma, doi secretari ai ambasadei și un șofer. Cinci persoane de la Ambasada României. Dar mai erau încă patru persoane care reprezentau Cetatea Vaticanului: Eminența Sa Cardinalul Edward Cassidy, Monseniorul Eleuterio Fortino, preotul -Pierre- Duprey și părintele Ronald Robertson. În momentul în care s-a ajuns pe aeroport, Cardinalul Cassidy a făcut o reverență în față Patriarhului, l-a sărutat pe ambii obraji și i-a transmis că din momentul acela este oaspetele Sanctității Sale, Papa Ioan Paul al II-lea. Ambasadorul a reacționat pe loc și a spus: „Noi vă pregătisem cazare la un hotel în Roma“. De acolo, de la aeroport, drumurile s-au despărțit. Delegația Bisericii Ortodoxe Române a plecat către Casa del Clero în Cetatea Vaticanului, iar ambasadorul a plecat către ambasadă, urmând să revină pentru o discuție cu Părintele Patriarh Teoctist mai spre -seară, fapt care s-a și întâmplat. După masa de seară, în jur de 20.30, ambasadorul a venit și a avut o discuție mai lungă. Frământările acelei seri au continuat până după miezul nopții, iar eu am fost martor personal al dialogului. Patriarhul Teoctist mi-a cerut să rămân.

Nu aș vrea să creez un suspans, dar cred că este bine să facem o paranteză și să precizăm din cine era formată delegația Bisericii Ortodoxe Române, mai ales că erați persoana cea mai tânără din această delegație și singura care mai poate da mărturie despre acele evenimente.

Șeful delegației era Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a doua persoană din delegație era Preasfințitul Epifanie al Buzăului, a treia persoană era Preasfințitul Iustinian, care a decedat de curând, domnul profesor Remus Rus, de la Facultatea de Teologie, și subsemnatul, părintele Mihai Hau, diacon al Catedralei Patriarhale din București. Da, eram persoana cea mai tânără, cineva trebuia să care și bagajele. Mai trăiește din delegația respectivă și domnul profesor Remus Rus, de la Facultatea de Teologie, numai că dumnealui nu a fost martor al dialogului dintre Patriarh și ambasadorul României din vremea aceea. În calitate de diacon, trebuia să stau în imediata apropiere a Patriarhului și să fiu de folos atunci când era nevoie.

Și acum revenim la momentul întâlnirii dintre Patriarh și ambasador, o întâlnire care s-a lăsat cu amenințări și injurii din partea ambasadorului.

Autoritățile României din vremea aceea au intrat în alertă. Pentru că orice ieșire a unei delegații a Bisericii Ortodoxe Române peste hotare era percepută ca un risc pentru ei. Ne aflăm în anul 1989, în ianuarie. Europa încă nu dădea semne de convulsie, lucrurile încă erau suficient de liniștite, deși o întâlnire în 1988 între liderii importanți ai lumii avusese deja loc. Cu 48 de ore înainte, din ceea ce îmi spusese părintele Coman, fusese contactat de Părintele Patriarh Teoctist să găsească o soluție de cazare în Roma. Părintele avea relații foarte strânse și foarte apropiate cu autoritățile eclesiale ale Cetății Vaticanului și în felul acesta s-a ajuns ca delegația Bisericii să fie cazată nu la un hotel în Roma, ci în Casa del Clero, o casă de oaspeți a Vaticanului.

Dar nu era firesc acest lucru dat fiind că erați musafirii Vaticanului, chiar și pentru o vizită neoficială?

Aici este de discutat. Era firesc să te cazezi în Roma din moment ce erai în tranzit către o altă țară și ai ales Roma ca destinație de tranzit. Dar nu era firesc să fii cazat în Vatican. Era firesc să te cazezi la un hotel. Autoritățile eclesiale ale Cetății Vaticanului cred că s-au și bucurat de oportunitatea pe care Dumnezeu a așezat-o și au exploatat-o la maximum. În perioada celor 48 de ore cât am rămas acolo, modul în care am fost primiți - timpul pe care ni l-au acordat, vizitele pe care le-am făcut împreună, timpul pe care l-am acordat dialogului - a fost unul frățesc. A fost o atmosferă deosebită, foarte frumoasă, în care Biserica Ortodoxă Română dialoga de la egal la egal cu reprezentanții Bisericii Romano-Catolice. Însă faptul că eram oaspeții Vaticanului și că urma să aibă loc vizita la Papa Ioan Paul al II-lea a pus pe jar autoritățile din România, care nu erau pregătite pentru un astfel de dialog.

Într-un dialog între două personalități ale lumii creștine se pot spune foarte multe, or, autoritățile române din vremea aceea doreau să cunoască tot. Întâlnirea particulară dintre Patriarhul Teoctist și Papa Ioan Paul al II-lea a scăpat de sub control.

Seara, la ora 20.30, când a venit ambasadorul la reședința unde eram cazați, a fost una istorică. Dialogul dintre ambasador și Patriarhul României nu a fost chiar unul foarte elegant. Tonalitatea pe care a folosit-o ambasadorul a fost din ce în ce mai ridicată, cert este că ambasadorul a trecut de la un limbaj diplomatic la unul popular și apoi trivial, ajungând până la amenințări: „Dacă mergeți la Papă, la întoarcere vă închidem!“. Aceasta a fost amenințarea pe care a spus-o de foarte multe ori. Limbajul a lăsat foarte mult de dorit. S-a trecut inclusiv la injurii. Iar Patriarhul Teoctist, livid, săracul, îmi spunea mereu: „Stai aici, nu pleca, stai și învață. Ascultă și învață! S-ar putea, peste timp, să fie nevoie să spui“. Și iată că s-a ivit și o astfel de ocazie. Deși, între timp, am mai consemnat de două ori lucrul acesta, în scris. Ambasadorul a plecat târziu după miezul nopții, adresând o vorbă de duh în pragul camerei în care era cazat Patriarhul și a proferat încă o dată amenințarea: „O să vă închidem când vă întoarceți din India“.

Dimineața, trebuia să luăm micul dejun la 7.30. Întâlnirea cu Papa era prevăzută la ora 10.00. Patriarhul nu a mai venit la masă. Au venit numai membrii delegației, iar eu am rămas, firesc, lângă Patriarh. La ora 9.30 delegația Vaticanului care ne-a întâmpinat pe aeroportul din Roma, condusă de Cardinalul Cassidy, a venit cu trei mașini. În același timp, a sosit și ambasadorul României, iar acesta i-a spus încă o dată Patriarhului: „Vi se interzice vizita la Papă!“. Cardinalul a înțeles și în momentul acela a spus: „Preafericite, am înțeles că nu puteți merge la Papă! Întoarcem mașinile, vizita se anulează!“. Patriarhul Teoctist a răspuns: „Nu, Eminență, mașinile rămân, mergem la Papă cu orice risc. Îmi asum acest risc“.

Ambasadorul din nou a ținut să spună, de data asta tare: „O să vă închidem!“ și atunci, într-un ultim cuvânt, Patriarhul s-a întors către el și i-a spus așa: „Domnule ambasador, mergeți liniștit și vedeți-vă de treburile politice și diplomatice, pentru care sunteți acreditat să reprezentați România în Italia, căci de grija Bisericii ne îngrijim noi. Cu ajutorul lui Dumnezeu, o să mergem la Sfântul Părinte să îi mulțumim pentru cazare. Suntem oaspeții lui și este normal să îi mulțumim. A fost o gazdă mai mult decât generoasă. Iar noi nu mergem decât să îi mulțumim“.

Aceasta a fost ultima formă de dialog cu ambasadorul. Delegația s-a urcat în mașini și am ajuns la Vatican în timp util. La 10 fără 5 eram în -curtea interioară, la ora 10.00 în salonul oficial de recepții, unde am așteptat câteva minute. Am pregătit darurile: Biblia lui Șerban Cantacuzino, pe care Patriarhia tocmai o reeditase în anul 1988, un ștergar maramureșan foarte frumos, o icoană pe sticlă, daruită de către Preasfințitul Iustinian Chira, și o carte care ilustra viața în eparhia Buzăului, pe care tocmai o scosese de sub tipar Prea-sfințitul Epifanie. Acestea au fost darurile pe care Patriarhia Română i le-a oferit Papei Ioan Paul al II-lea. Papa Ioan Paul al II-lea a oferit fiecărui membru din delegație câte un mic suvenir, iar Patriarhului României - o cruce din aur, Crucea Sfântului Constantin.

Întâlnirea din salonul oficial a durat 20 de minute, între 10.05 și 10.25. Când s-au terminat politețurile oficiale, Papa l-a luat de braț pe Patriarhul Teoctist și s-au retras amândoi într-o cameră lăturalnică. Toată lumea a privit, s-a minunat și am luat loc pe scaun.

Împotriva oricăror uzanțe diplomatice, întrevederea dintre cei doi ierarhi a durat vreo 49 de minute cronometrate pe ceas. Am avut curiozitatea, nu numai eu, ci și alți membri ai delegației, să ne uităm cât durează întrevederea particulară.

Când s-au întors în salonul oficial, se țineau de mână. Imediat, în ediția de prânz, în “Città del Vaticano”, a apărut fotografia celor doi ierarhi îmbrăcați în alb, ținându-se de mână, și un titlu foarte sugestiv: „Două personalități ale lumii creștine, îmbrăcate în alb, vorbind despre Hristos“. Un număr care a fost consacrat integral vizitei Patriarhului Teoctist, neoficială, ce-i drept, în Cetatea Vaticanului. După aceasta a avut loc o masă de prânz și, la întoarcerea la Casa del Clero, la ora 17.00, a revenit ambasadorul României cu o telegramă pe care scria: „Felicitări!“, semnat: N.C., adică Nicolae Ceaușescu.

Dar ce a declanșat o asemenea schimbare de atitudine?

Întâlnirea a fost mediatizată foarte frumos, tot ceea ce s-a scris în Citta del Vaticano era, de fapt, o constatare a realității, în sensul că s-au discutat numai probleme religioase, în partea „oficială“ a vizitei; ce au discutat în particular știu numai Bunul Dumnezeu și cei doi ierarhi care nu mai sunt printre noi. Sunt sigur că atunci s-au pus și bazele vizitei istorice pe care Papa Ioan Paul al II-lea a făcut-o în România, mai târziu, în anul 1999. Cu certitudine, atunci, Patriarhul Teoctist a discutat despre oportunitatea acestei vizite.

Comentarii