Subsemnatul IGNISCA PAVEL din comuna Tarnova, judetul Arad, in etate de 81 ani, va relatez urmatoarele:
Intre anii 1959-1961 am fost implicat in asa-zisul “complot impotriva statului” impreuna cu invatatorul meu de clasa primara, Popescu Florian, fost deputat in perioada antebelica, si cu Meches Nicolae, ambii mai in varsta decat mine. Era pe atunci moda proceselor politice concepute si executate dupa un sablon importat de la vecinul de la Rasarit si prin care se urmarea anihilarea paturii politice si intelectuale a tarii si ingrozirea populatiei rurale ca sa se inscrie in colhoz, ca tara infeudata sa poata fi mai usor exploatata.
Am fost ridicati de mai multe ori si am trecut printr-un infern cumplit! Si fortati sa recunoastem un lucru imaginar… Atunci cand a trebuit finalizat “Dosarul cu complotisti”, in urma anchetei ambii protagonisti au fost asasinati: invatatorul Popescu Florian a fost maltratat bestial si trezit de trei ori cu apa rece. A mai agonizat cateva saptamani si a murit… iar Meches Nicolae, fie ca l-au omorat si aruncat inaintea trenului, fie ca el, scapand din mainile calailor, a facut acest lucru nemaiputand indura acest calvar fizic si moral.
Eu, praslea, am ramas in viata deoarece in acel timp eram plecat din localitate, iar familia a avut tot interesul sa nu spuna unde sunt. Iar atunci cand m-au gasit ghealatii, nemaiavand cu cine sa ma confrunte si vazand poate ca au mers prea departe, s-au lasat pagubasi. Dar in schimb am fost urmarit ani multi pana la Revolutie, fiind tratat ca un “paria” si traind la periferia societatii.
Pe cand se derulau cele de mai sus, in perioada colectivizarii, intreaga mea suprafata de teren de 11,570 ha arabil, vie si fanete, mi-a fost luata cu japca fara nici un act normativ ca: secret, Lege sau Hotarare Judecatoareasca si folosit abuziv de statul comunist vreme de 29 ani, “cazul” meu putand fi socotit unic pe judet sau tara.
Dupa Revolutie, la noi in comuna s-a format un Comitet ad-hoc de fostii sefi comunisti,transformati peste noapte in democrati si numiti Asociatia Oamenilor Liberi si care au pus mana pe averea CAP-ului, masini, tractoare, grajduri cu vite, cladiri etc si-au impartit-o frateste: “tine fine, na cumetre”. Nu am primit, desi eram cel mai indreptatit, nici un cui sau leu din dezmembrarea CAP-ului. Tot asa au procedat si cu pamantul, nu mi s-a restituit nici un metru patrat din fosta mea proprietate de 11,570 ha arabil, vie si fanete, asa ca am fost silit sa ma adresez justitiei si am cerut doua lucruri: terenul meu confiscat si folosirea castigului lui vreme de 29 de ani.
Iar in ce priveste Justitia de atunci, poate mai cooperanta decat cea de azi, mi-a dat castig de cauza dar numai in proportie de 40%. Mi-a confirmat suprafata de teren de jure, dar cum? doua hectare de teren arabil decopertat iar un hectar si jumatate de vie defrisat si ramanand teren arabil, iar in ce priveste agoniseala de pe pamant revendicata, instanta mi-a spus ca sa dau in judecata Asociatia Oamenilor Liberi si care, auzind cum bate vantul, s-au dizolvat (?!). Deci, prinde orbul, scoate-i ochii!
Am tot amanat cauza dar afland ca un caz similar cu al meu a fost solutionat favorabil, m-am adresat cu o plangere Judecatoriei Ineu, cerand in prealabil explicatii in ce priveste taxa de timbru judiciar. Mi s-a raspuns ca in cazul meu nu trebuie achitate nici un fel de taxe deoarece eu nu am primit bunuri confiscate decat ciuntite: doua hectare de teren arabil decoperate si un hectar si jumatate de vie nobila defrisata. Acum se estimeaza ca replantarea a numai un hectar de vie nobila costa 500 milioane.
Am avut dezbatere in data de 21 iulie la Judecatoria Ineu, Dosar 810/2004 si care mi-a respins plangerea, invocand Decretul 167/1958, un Decret emis in perioada de cea mai crunta si salbatica teroare comunista si pe care eu am trait-o si, trecand cu vederea Legea 18, Legea fondului funciar, Legea 1 emisa dupa Revolutie, care nu prevad nici un termen de prescriere a cererii de restituire a bunurilor revendicate.
Am facut recurs la tribunalul Arad, Dosar 5362/R/2004 si in sedinta publica, presedinte Aurelia Cututiu, care nici nu m-a lasat sa-mi apar cauza, a pronuntat Decizia civila nr. 360/R si m-a debitat cu suma de 31.245.000 lei, taxa de timbru judiciar si recurs si executorie la fiscul din comuna Tarnova.
Intreb: este vreo lege care sa ma oblige sa platesc activ sau retroactiv o taxa de timbru judiciar? Iar daca plangerea mea nu a intrunit toate elementele cerute de Justitie, de ce a mai fost pusa pe rol?
Asa ca imi raman doar alternativele: sa-mi amanetez casa, sa ma adresez presei, respectiv ziarului “Romania libera”, in care a mai fost inserat de doua ori cazul meu. Sa ma postez cu pancarda in fata Guvernului de la Bucuresti? Sa ma adresez cu o plangere personala la Ambasada Statelor Unite de la Bucuresti, asa cum am mai facut in anul 1989, atunci cand am fost somat sa parasesc localitatea Tarnova deoarece nu am statut juridic adecvat (nu sunt colectivist), iar comuna se va sistematiza in oras agroindustrial si cred si acum ca prin interventia mea de atunci s-a sistat demolarea celorlaltor localitati rurale din tara! Sa ma adresez cu memoriu la PNA si – de ce nu? – la CEDO Strasbourg?
Iata-ma deci jefuit a doua oara, prima data de un regim totalitar fara nici un act normativ, iar acum de onorata justitie cu acte in regula.
