21.4 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSportAtletismO matriță pentru confecționat monede dacice a fost descoperită în Oltenia

O matriță pentru confecționat monede dacice a fost descoperită în Oltenia

O matriță pentru confecționat monede dacice a fost descoperită pe raza orașului Târgu-Cărbunești (județul Gorj), aceasta fiind predată, luni, autorităților, informează Agerpres.

Obiectul antic a fost găsit de doi bărbați autorizați să dețină detectoare de metal.

Este prima descoperire de acest gen de pe raza județului Gorj.

"Astăzi (luni n.r.), polițiștii din cadrul IPJ Gorj au fost sesizați de Direcția Județeană de Cultură Gorj cu privire la faptul că doi bărbați, de 42 și 47 de ani, din orașul Tismana și din municipiul Târgu-Jiu, deținători autorizați de detectoare de metale, au identificat pe raza orașului Târgu-Cărbunești o matriță din două piese pentru confecționat monede dacice, considerată obiect de patrimoniu. Conform prevederilor OUG 43/2000, persoanele care identifică astfel de obiecte au obligația de a înștiința primăria de pe raza localității unde acestea au fost găsite. Ulterior, Primăria Orașului Târgu-Cărbunești, împreună cu polițiștii și reprezentanții Direcție Județene de Cultură, au desfășurat activitățile specifice pentru predarea obiectelor la Muzeul Județean Gorj", a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj, Andrei Lazăr.

Directorul Muzeului Județean "Alexandru Ștefulescu", Dumitru Hortopan, a precizat că este vorba de o ștanță geto-dacică, în zona respectivă fiind descoperit, în secolul trecut, un tezaur monetar geto-dacic datat la mijlocul secolului al doilea și secolului I înainte de Hristos.

"Este prima descoperire de acest fel din județul Gorj. Este vorba de monede tip Aninoasa Dobrești specifice bazinului mijlociu și nordic al râului Jiu și Gilort. Matrița se folosea pentru realizarea de imitații pe care le făceau geto-dacii după monede străine. Le turnau și le puneau în circulație", a precizat Hortopan.

El a mai afirmat că matrița va ajunge în patrimoniul Muzeului Județean, unde va fi inventariată, fișată și propusă spre clasare la categoria "Tezaur".

Reprezentanții instituției vor achiziționa o vitrină securizată, iar piesa va fi expusă în sala geto-dacică, a menționat sursa citată.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Peste 6000 de elevi s-au înscris la finala națională a concursului european de educație financiară European Money Quiz

Peste 6.260 de elevi, cu vârsta între 13-15 ani, din 390 de școli, licee și colegii de la nivel național s-au înscris la ediția...

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...

Șobolanii au invadat spațiile verzi din Târgoviște. FOTO

Primăria Municipiului Târgoviște pare că a rămas restantă cu deratizarea în acest an. Șobolanii de mari dimensiuni au fost suprinși de cetățeni ai orașului-reședință a...
Ultima oră
Pe aceeași temă