Kitsch-ul realizat de televiziunea romana in aceasta vara a avut macar o calitate, aceea ca ne-a adus aminte ca in istoria noastra mai mult sau mai putin apropiata exsta niste persoane care prin meritele lor au iesit din rand. Numim aceste persoane oarecum bombastic “romani mari”. Ironia face ca in brambureala generala s-au strecurat si niste nume care nu au nici in clin, nici in maneca cu o asemenea inalta investitura. Din fericire, au fost si altii, gen Brancusi sau Mircea Eliade, care au reusit sa echilibreze talerele balantei. Notiunea de mare roman este insa atat de vaga incat si incadrarile sunt dificile. Cine e mare? Acela care a stat toata viata inchis intr-un turn de fildes si a produs o opera scrisa sau acela care a fost fiinta activa, civica, pentru care a contat actul ca atare, oralitatea si nicidecum punerea pe hartie a unor ganduri au a unor calcule?
Lasand la o parte aceasta dilema, se cuvine facuta o observatie care probabil a mai fost facuta si in alte imprejurari, si in alte locuri, dar a carei reluare nu are ce sa strice. Despre ce este vorba? In acest clasament in care alaturi de mari scriitori sau artisti s-au furisat si politicieni dubiosi sau patroni ai unor cluburi de fotbal, lipsesc sau sunt doar o data sau de doua ori amintite nume care, avand in vedere intregul nostru context social politic al istoriei recente, ar trebui sa stea in frunte. Ii am in vedere in primul rand pe Doina Cornea, fiinta exemplara, uitata insa intr-un mod voit, si, desigur, pe cei din familia Arnautoiu.
Publicam in acest numar al suplimentului un documentar despre aceasta familie exceptionala care prin reprezentantii ei formeaza aproape o stirpe nobiliara, cu nimic mai prejos decat boierii pur sange. Intr-o asemenea familie ar intra, fireste, si Elisabeta Rizea sau Anita Nandris, toti cei care intr-o forma sau alta nu au vrut sa se impace cu pseudointelepciunea potrivit careia “istoria a fost scrisa pentru 50 de ani”.
Faptul ca asemenea nume au lipsit din clasamentul “marilor romani” sau ocupa un loc modest dovedeste un lucru foarte clar: marea masa nu are pic de sensibilitate fata ce inseamna teroarea istoriei, jertfa si marturisirea, fata de tot ce ne-a asuprit in ultima jumatate de veac si mai ales nu intelege ca iesirea din tunel, asa cum s-a petrecut si prin compromis, fals sau confuzie, a fost, totusi, un miracol. De aceea, oameni precum Corneliu Coposu, fiindca din cate am observat nici el nu a fost citat foarte des in ierarhiile amintite, desi au facut din ideea nationala un principiu de viata, natiunea prin felul cum i-a inregistrat in memoria colectiva, de fapt nu i-a inregistrat, a dovedit ca putin ii pasa de ei.
Evident, ingratitudinea este o lege a lumii actuale, dar atunci cand emfatic si desantat organizam asemenea potemkiniade si umflam burduful patriotismului, macar sa avem decenta sau modestia de-a arata din capul locului ca intreprinderea noastra risca sa fie un esec. De fapt, doua categorii au fost ignorate in acest clasament si cred ca nu intamplator. Prima, cum am aratat, e aceea a luptatorilor anticomunisti, iar a doua, a marilor duhovnici. Ati auzit cumva ca in raspunsurile date sa apara numele unui Sofian Boghiu sau Arsenie Boca?
