DOCUMENTE Cum au eliberat voluntarii ardeleni orașul Cernăuți | DOSAR

de Claudiu Padurean , 07 octombrie 2017 - stire actualizata la ora 16:24, 07 octombrie 2017

„România liberă“ publică în premieră un document istoric de o valoare excepțională: scrisoarea în care ofițerul Ilie Lazăr povestește cum i-a alungat pe ucraineni din capitala Bucovinei în 1918. Scrisoarea este adresată lui Șerban Flondor, fiul vechiului său prieten, Iancu Flondor, lider al mișcării naționale a românilor bucovineni.

Una dintre cele mai ilustre figuri din viața publică a românilor din perioada interbelică a fost Ilie Lazăr. El a fost unul dintre liderii Partidului Național Țărănesc și prieten devotat al lui Iuliu Maniu. Descendent al unor familii din mica nobilime maramureșeană, Ilie Lazăr a devenit doctor în Drept, pentru că era decis să lupte cu instrumentele juridice pentru democratizarea vieții publice, mai întâi în Austro-Ungaria, iar apoi în România.

O biografie de erou

După izbucnirea Primului Război Mondial, tânărul Ilie Lazăr (1895-1976) a fost recrutat în armata austro-ungară și, după o perioadă de instrucție, a fost numit ofițer. El comanda o companie de români bănățeni, cu care, la finalul războiului, a ajuns dincolo de Nistru, în Ucraina pe care Lenin o cedase Puterilor Centrale. Spre sfârșitul anului 1918, în condițiile în care Basarabia se unise cu România, Ilie Lazăr a luat decizia să treacă Nistrul și să se înroleze în Armata Regală Română. În cele din urmă, el a trecut fluviul, însă nu singur, ci urmat de întregul său detașament. Nu au ajuns în Basarabia, ci în Bucovina, acolo unde Ilie Lazăr a făcut un gest temerar, care a schimbat, poate, istoria acestei provincii -românești:- împreună cu cei 180 de soldați ai săi, a eliberat Cernăuțiul, aflat într-o situație tulbure, cu o administrație imperială în plină descompunere, și sub teroarea unor ucraineni care jefuiau și terorizau capitala Bucovinei.

Ilie Lazăr a intervenit la cererea liderilor românilor din oraș, care erau supuși la tot felul de vexațiuni din partea cotropitorilor ucraineni.

Bucovina întreagă a fost cea de-a doua provincie românească ce s-a unit cu Regatul României, în 15 noiembrie 1918. După ce a eliberat Cernăuțiul și după ce Armata Regală Română și-a făcut intrarea în acest oraș, Ilie Lazăr a plecat spre Maramureșul natal. La Sighetu Marmației a avut de dat o nouă luptă împotriva bandelor de ucraineni care comiteau fărădelegi și care dezlănțuiseră prigoana împotriva românilor și a evreilor.

După ce i-a alungat pe ucraineni, Ilie Lazăr a plecat spre Alba Iulia, unde fusese ales printre cei 1.228 de membri ai Adunării Naționale care a decis, la 1 Decembrie 1918, Unirea Transilvaniei, Maramureșului, Crișanei și Banatului cu Regatul României.

Din păcate, două treimi din Maramureș au rămas, în cele din urmă, Cehoslovaciei, iar după Cel de-al Doilea Război Mondial au fost ocupate de URSS, care a dăruit această provincie Ucrainei.

O parte din Banat a rămas Serbiei. De asemenea, Cernăuțiul eliberat de Ilie Lazăr și restul Bucovinei de Nord au fost ocupate de URSS în 1940, iar azi fac parte din Ucraina, țară care tocmai a interzis școlile cu predare în limba română din teritoriile ocupate, adică atât în Maramureșul de dincolo de Tisa, cât și în Bucovina de Nord și în Basarabia de Sud.

Odiseea lui Ilie Lazăr a continuat. A devenit cel mai bun prieten al lui Iuliu Maniu. Și pentru că fusese înzestrat de natură cu o forță neobișnuită, antrenată în anii de front, Ilie Lazăr a devenit un soi de gardă de corp pentru Iuliu Maniu. De asemenea, Ilie Lazăr, care era un orator remarcabil, a devenit șeful organizației muncitorești a PNȚ, partid din partea căruia a intrat în Parlamentul României în anul 1928.

În perioada anilor 1930, când legionarii terorizau viața publică românească și utilizau asasinarea unor personalități precum prim--miniștrii Ion Gheorghe Duca și Armand Călinescu drept mijloace de luptă politică, Ilie Lazăr a organizat niște echipe de voluntari care au fost supranumite „gărzile lui Maniu“ și care și-au asumat drept misiune protejarea liderilor PNȚ față de tentativele de ucidere. De asemenea, Ilie Lazăr a devenit unul dintre oamenii de încredere ai Regelui Mihai I al României.

După instaurarea regimului comunist, Ilie Lazăr a plătit scump fidelitatea sa față de Regele Mihai I și prietenia cu Iuliu Maniu. Mai întâi, comuniștii au încercat să îl scoată din joc pentru alegerile falsificate din 1946. Ilie Lazăr a fost acuzat de trădare și închis vreme de șapte luni. Maramureșenii săi au dejucat planurile comuniștilor și au trimis-o în Parlament pe soția lui Ilie Lazăr, Maria Lazăr. Însă, un an mai târziu, Ilie Lazăr a fost implicat în înscenarea de la Tămădău. Prin intermediul unei caricaturi de proces, în 12 noiembrie 1947, el a fost condamnat la 12 ani de închisoare, cinci ani de degradare civică și confiscarea întregii averi.

A reușit să supraviețuiască torturilor din temnițele bolșevice, iar în 1964, după eliberarea deținuților politici, el a redactat o scrisoare pe care a trimis-o fiului vechiului său prieten, Iancu Flondor, lider al mișcării naționale a românilor bucovineni.

În scrisoarea către Șerban Flondor, Ilie Lazăr descrie cu lux de amănunte eliberarea Cernăuțiului. Nepotul lui Ilie Lazăr, Ionuț Gherasim, spune că Ilie Lazăr era conștient de valoarea de document istoric a acestei scrisori și, pentru a nu fi distrusă de comuniști, el a redactat-o în mai multe exemplare. Unul dintre ele a ajuns la Șerban Flondor. Un alt exemplar a fost păstrat de familie. În fine, un al treilea exemplar a ajuns în arhiva personală a liderului exilului democratic românesc, Ion Rațiu, el însuși membru al PNȚ. Scrisoarea este păstrată la Londra, acolo unde a fost descoperită de autorul acestui articol.

Fiica lui Ilie Lazăr, la care face referire în scrisoare, regretata profesoară Lia Gherasim, mama lui Ionuț Gherasim, a cunoscut și ea calvarul temnițelor comuniste. Iată în întregime scrisoarea lui Ilie Lazăr, un document istoric de o valoare excepțio-nală, publicat în premieră în presa românească. Intertitlurile aparțin redacției.

„Dezertor“ din armata austro-ungară

„De la Ilie Lazăr

Domnului Șerban Flondor, București

Câteva fapte din trecut

 

Dragă Șerbane,

Am aflat de la fiica mea Lia, pe care ai cunoscut-o în casa doamnei Sturza, că anul viitor se împlinesc 100 de ani de la nașterea marelui tău părinte, regretatul Iancu Flondor. Primesc cu multă bucurie și plăcere invitația la această aniversare. Au trecut atâția ani de la acele memorabile evenimente din 1918, când tatăl și unchiul tău Nicu au stat în fruntea acțiunilor mărețe, când Bucovina noastră răpită rușinos cu 144 (în 1774) ani înainte, s-a unit de bunăvoie cu Patria Mamă.

Cum eu atunci, tânăr sublocotenent în armata austro-ungară, întâmplător mă găseam «ca dezertor» în Cernăuți, cred că ar fi cazul să aștern pe hârtie ce am văzut atunci și cine cu ce a contribuit la acest act al unirii, care s-a desăvârșit sub conducerea părintelui tău la 28 noiembrie 1918.

Iată, pe scurt, ce îmi aduc aminte:

Unitatea mea din fosta armată austro-ungară era încadrată într-o unitate mixtă germano-austro-ungară, un fel de «Ausbildungsgruppe» cu sediul în Nicolaiov, lângă Lemberg. Efectivul companiei mele era de 180 de soldați din regimentul 8 honvezi din Lugoj. Comandantul era Oscar, al treilea fiu al Kaiserului Wilhelm, având sediul la Drohobiț. O parte din această unitate, având comandant pe colonelul austriac Rosenmayer, a fost transportată în Ucraina și Transnistria. Motivul acestor mișcări de trupe era că acolo au izbucnit revolte țărănești și pogromuri. Rostul nostru, ca armată de ocupație, era menținerea ordinei. Compania mea, compusă din români bănățeni, a primit ordinul să ocupe regiunea: Troscianeț-Podolschi (județul Tulcin).

În companie nu aveam decât un singur străin, croitorul companiei, Klein Nathan, de fel din Caransebeș, restul erau români. În acest târgușor frumos, cu bogății imense, mori, parcuri, fabrici, agricultură foarte dezvoltată, cu lacuri de pești și o mare fabrică de zahăr (capital francez), având ca director un francez, Trencois, și subdirector un general rus pensionar, Bunakov.

Dispozițiile și ordinele ce am primit erau: să restabilesc în cele aproximativ 17 comune ordinea, să apăr culturile agricole de jafuri și să păstrez ordinea stabilită.

Am reușit în scurt timp să fiu bine văzut și chiar iubit de populație. Aflând că nu sunt «vengher» (ungur), ci român, mă invitau la petreceri și la nunți, atât populația din localitatea ucraineană, cât și cea evreiască.

Conducerea fabricii mi-a pus la dispoziție o șaretă frumoasă, iar pentru soldați, săptămânal, un porc gras. Comandantul a aprobat să primim acest dar și să îmbunătățim regimul alimentar al soldaților. Buna dispoziție a soldaților mei, din cauza regimului ce avuseră, era ca niciodată până atunci. Dimineața mă primeau și strigau în cor: «Trăiască Nația!». Chiar și croitorul Klein Nați striga alături de ceilalți: «Să trăiască, fiindcă și eu trăiesc cu românii!».

În această situație și componență am stat acolo opt luni, până la începutul lunii noiembrie 1918. Aflând că armata română a intrat în Basarabia încă în primăvara anului 1918, mă preocupa mereu gândul să dezertez în Basarabia. Mă gândeam la vorbele tatălui meu (din Giulești-Maramureș), când eram copii mici: «Măi, prunci, veni-va vremea când craiul României va împlânta sabia la Răchita Roșie la Tisa». Preocupat de dorul de a vedea visul moșilor și strămoșilor noștri realizat, am pus în practică dezertarea, nu numai a mea personală, ci și a întregii companii, compusă din 180 de români. Pregătirea dezertării s-a făcut pas cu pas. Simțeam că mă bucur de simpatia desăvârșită a soldaților mei.

În consecință, am început, încă din septembrie 1918, să mi-i apropii, prin mese copioase și petreceri în locuința mea, întâi cu gradații, pe urmă invitam și soldați mai dezghețați. Le vorbeam de România Mare ce va să vină, de faptul că armata română a intrat în Basarabia, și altele. Descoperindu-i pe cei mai inimoși, i-am sfătuit să stea de vorbă și între ei și să se informeze. La un moment dat, convins fiind că terenul este pregătit, am tratat cu doi ucraineni de la căile ferate și cu un mecanic. După câteva zile, aceștia mi-au comunicat că pe prețul a 26 puzi de grâu (un pud era 16 kg) mă vor servi.

S-au învoit ca să ne pună la dispoziție locomotiva și vagoanele necesare. Convins că terenul este pregătit în cele mai mici amănunte, i-am rugat pe cei trei să tragă pe linie trenul și să stea gata. După ce am făcut controlul, noaptea la orele 12 am dat alarma. Într-o jumătate de oră, întreaga mea companie era învagonată. Eu cu un plutonier ne-am urcat pe locomotivă și fără mare zgomot și fără ca locomotiva să fluiere am ieșit din gară. Intenția mea era să mergem cu acest tren până unde se va putea, spre Basarabia.“

Drumul spre Cernăuți

„Înaintând și păstrând cea mai perfectă liniște și disciplină, la un moment dat observ că între Troscianeț și Vapniarca, într-o comună Dimidovca, o mulțime de țărani cu căruțe jefuiau o mare magazie de grâne. Văzând aceasta, ne-am gândit că oare operațiunea noastră riscantă n-ar necesita și ceva bani? Gândul fapt s-a făcut. Pe loc am oprit trenul, am dat ordin soldaților să înconjure magazia și fiecare soldat să vândă ca dintr-a lui.

În cel mult o oră tot grâul s-a vândut și fiecare soldat s-a ales cu bani suficienți. În circulație erau atunci bancnote albe «Kerenski». Ajunși în gara Smerinca, am fost dirijați pe linia Kiev. Văzând pericolul, am luat contact cu funcționarul principal plătindu-i 8.000 ruble și imediat ne-a dirijat spre Moghilev. Reușind această manevră, am ajuns la granița Basarabiei. Aici, niște gărzi civile căutau să ne dezarmeze. Imediat m-am dat jos de pe locomotivă însoțit de câțiva soldați și foarte energic le-am pus în vedere că dacă trag după tren, opresc imediat și dau foc orașului. În urma acestei discuții am ieșit din gară fără nici o dificultate.

Astfel am reușit să ajungem cu acest tren rusesc cu linie largă până la Noua Suliță. Nefiindu-ne posibil să mai înaintăm, ne-am dat jos. Aici, pe pământul lui Ștefan Vodă cel Mare, le-am vorbit soldaților, care entuziasmați au subliniat cele spuse de mine cu cântecul «Deșteaptă-te, Române». După aceasta, ne-am consultat cu toții împreună, ce să facem? Eu singur mi-am lepădat insignele gradului de ofițer, în fața soldaților. Le-am spus că atunci când mi-am pus în gând să dezertez am crezut că trebuie să ne predăm armatei române, care se afla deja în Basarabia.

Soldații mei au hotărât să mergem în marș forțat până la Cernăuți. Am procedat conform dorinței lor. După câteva ore am sosit în piața orașului Cernăuți. Aici am dat ordin să se pună puștile în piramidă, fiecare să se aprovizioneze și să se odihnească. Eu circulam tot timpul în sus și în jos, în jurul lor. La un moment dat se apropie de mine un domn și se prezintă: «Sunt profesorul Sextil Pușcariu». Îi răspund: «Mă numesc Ilie Lazăr, de fel din Maramureș, iar soldații mei sunt toți români bănățeni din regimentul 8 honvezi din Lugoj». Îi arăt situația noastră, cum am dezertat și că intenționăm să ne predăm armatei române, dar că, la dorința soldaților mei, am venit până la Cernăuți.“

Au intervenit la cererea profesorului Sextil Pușcariu

„Domnul profesor Sextil Pușcariu îmi spuse următoarele: «Orașul este ocupat de vreo 700 de galițieni care jefuiesc cazărmile și periferia orașului, duc lucruri de mare valoare spre Sniatin (Grigore Ghica Vodă de mai târziu). Toți românii sunt ascunși prin pivnițe și poduri de case și ne este teamă că ne vor duce ca ostatici în Galiția. Asta fiind situația, după ce m-am informat cine sunteți, vă rog să ne dați o mână de ajutor». I-am răspuns: «La dispoziția Domniei Voastre, cu cea mai mare plăcere și bucurie». Am rugat pe dl profesor Pușcariu ca, dacă se găsesc câțiva ofițeri din regimentul local austriac în care domnia-sa are încredere, să vină imediat și să-mi ia soldații în grupuri de câte 15-20 de oameni să-i concentrăm într-o curte sau într-o sală mare. După cel mult o oră, toți soldații mei au fost conduși într-o sală de cinematograf, unde le-au vorbit profesorul Pușcariu, locotenentul Dan și eu. Le-am arătat situația din oraș și le-am cerut ascultare și supunere.

În acea noapte, de teamă că a intrat armata română, s-au stins luminile în tot orașul; alergau desperați căruțe și călăreți, toți grăbiți, mai furau câte ceva și duceau totul spre Sniatin. A doua zi unitatea mea era singura forță armată din întreg orașul. Bandele venite din Galiția erau conduse de doi foști ofițeri din armata austriacă: Maier și Vorobetz, cu care ne-am răfuit la 16 ianuarie 1919, când au ocupat și orașul Sighetu-Maramureș. Lupta de la Sighet este un alt capitol.

După cazarea soldaților mei, însoțit de fosta mea ordonanță Alexandru Iorga, am tras la hotelul din centru, în imediată apropiere de soldați. Hotelul se numea «La Pajura Neagră» (Schwarzer Adler). Aici am primit vizitele mai multor români: Isopescu-Grecul, V. Budnărescu, prof. Gheorghiu, dr. Lupu, prof. Procopovici, Tarangul, Hahon, Tarnevschi și mulți alții. Dl. prof. Gheorghiu a venit și cu propunerea să mă mut la domnia-sa. Am primit invitația și tot timpul șederii la Cernăuți am stat la dânsul. După ieșirea galițienilor din oraș, ne-am dus în grup la bătrânul Mitropolit Vladimir Repta, care ne-a primit părintește. După ce am ieșit de la mitropolit, am hotărât «să preluăm imperiul».”

Preluarea Imperiului

„Într-o mașină ne-am urcat vreo cinci tineri și cu noi și fostul senator și primar de mai târziu al Cernăuților: Nicu Flondor. Eu, cu un -steag- tricolor în mână, tot timpul eram călare pe motorul mașinii. În această formație ne-am dus la comandamentul jandarmeriei bucovinene din timpul războiului, generalul Fischer, căruia dl. Nicu Flondor i s-a adresat în limba germană, somându-l ca imediat să predea jandarmeria locotenentului Dan.

De aici am plecat la poliție, unde am instalat pe un domn Tarangul, iar pe urmă ne-am dus la Tribunal, unde am instalat ca președinte pe un domn Ion Hahon. După aceste acțiuni rapide, eu și un tânăr ardelean cu numele Nicoară, de fel din Arad, ne-am urcat pe acoperișul Primăriei și am înfipt primul steag românesc tricolor, după 174 de ani. Ca primar am instalat pe un domn profesor preot Sandru. Întreaga populație româ-nească a orașului care se găsea în fața primăriei aplauda și cânta cântece patriotice.

Din toți banii Kerenski ce aveam din vânzarea grâului de la Dimidovca, am cumpărat toate florile din piața orașului, oferindu-le femeilor române din Cernăuți, rugându-le să bată cu flori armata română, a cărei intrare era așteptată. Corul Mitropoliei cânta în permanență cântece patriotice. Iancu Flondor, președintele partidului național român, a dat dispoziții ca intelectualitatea orașului, în haine de sărbătoare, să-l primească în casa națională pe generalul comandant al armatei române.”

În întâmpinarea generalului Zadic

„Văzând că armata română întârzie, după trei zile de așteptare, aceiași tineri, în frunte cu Nicu Flondor, -ne-am dus în întâmpinarea ei. Eu tot timpul eram cu steagul în mână și călare pe motorul automobilului. La vreo 60 km distanță, într-o gară, am dat de domnul general Zadic, comandantul Diviziei a 8-a, care ținea raport cu ofițerii.

Ne-am prezentat cu toții, i-am raportat situația din oraș și l-am rugat să-și facă intrarea deoarece populația de trei zile este în stradă și așteaptă. După acest prim contact ne-am reîntors, aducând răspunsul generalului. A patra zi a sosit în suburbia orașului, la Ceahor, regimentul 29 Dorohoi, de sub comanda colonelului Gheor-ghiu, pe care l-am găsit seara făcând planul intrării armatei în oraș. Alături de dl. general era șeful de Stat major al diviziei, lt. colonelul Rovinaru, iar eu înainte. Am trecut pe lângă primărie, pe care fâlfâia steagul tricolor, și ne-am oprit alături, în fața casei naționale.

Când ne-am dat jos din mașină, generalul a fost bătut cu flori de către doamnele române, iar eu l-am ridicat pe umeri și în bătaia florilor l-am urcat sus la etaj, unde a fost primit de toți intelectualii în frunte cu Iancu Flondor, care, îmbrățișându-l, a început cam așa: «Dați-mi voie, domnule general, să ne îmbrățișăm ca doi frați care nu s-au văzut de 175 de ani…»

Toți cei de față au manifestat călduros.

După cele mai sus arătate, armata și-a urmat programul, iar celelalte probleme s-au rezolvat în timp, după indicațiunile primite de la București. Marea Adunare Națională abia la 28 noiembrie 1918 a votat unirea Bucovinei cu Patria Mamă, în sala de marmoră a Mitropoliei. Adunarea a fost prezidată de venerabilul Dionisie Bejan, iar moțiunea prezentată de către președintele Partidului Național, Iancu Flondor, a fost votată cu -nespus entuziasm.

După toate aceste mărețe evenimente am mai stat câteva zile la Cernăuți, de unde am plecat prin Iacobeni-Cârlibaba spre Maramureș, iar soldații mei în mare majoritate au plecat prin Vechiul Regat acasă, în Banat.

Ajuns la Borșa în Maramureș, am aflat despre prăbușirea frontului italian și convocarea Adunării de la Alba Iulia, la care am avut cinstea să particip ca votant oficial în numele Maramureșului.

De la Alba Iulia am avut fericirea să însoțesc, făcând parte din gardă, delegația care a prezentat la București Actul Unirii.

Cluj, 1 septembrie 1964.

dr. Ilie Lazăr“

12 ani de temniță grea

Ilie Lazăr (n. 12 decembrie 1895, Giulești, județul Maramureș - d. 6 noiembrie 1976, Cluj) a fost unul dintre liderii Partidului Național Țărănesc în perioada interbelică și garda de corp a lui Iuliu Maniu. A luptat în Primul Război Mondial pentru eliberarea Cernăuțiului, apoi cu trupele de moldoveni a participat la eliberarea orașului Sighet. În timpul Austro-Ungariei a fost membru al Partidul Național Român din Ungaria și Transilvania. În 1928 a câștigat fotoliul de deputat din partea PNȚ.

În 1946 a fost arestat de către autoritățile comuniste sub acuzația de trădare, fiind închis timp de 7 luni. Soția sa, Maria Lazăr, a câștigat fotoliul de deputat în locul său, dovedind astfel popularitatea de care se bucura Ilie Lazăr. În 1947 este implicat în înscenarea de la Tămădău, punctul de plecare al unui proces intentat împotriva unor personalități marcante ale PNȚ. La 12 noiembrie 1947, în urma acestui proces, a fost condamnat la 12 ani de temniță grea, 5 ani degradare civică, confiscarea averii și 50.000 de lei cheltuieli de judecată.

Comentarii

  • in primul rand NISTRUL nu e fluviu

    10 octombrie 2017 16:18

    E un riu care in dreptul Hotinului-Cernauti e doar de vreo 3 ori mai mare decat Somesul pe la Satu Mare si la varsare de doar de doua ori mai mare decat Muresul la Arad si de doua ori si jumatate mai mic decat TIsa la varsare, chiar daca e mai lung si Siretul e mai mare dcat Prutul azi fiind cel mai mare riu din ROmania cum pe timpuri era Nistrul caci Tisa formeaza doar o mica parte din granita de stat actuala. Iar Maramuresul, Partium sigur, erau teritorii unguresti, niciodata ale TRANSILVANIEI cum nici Banatul vreodata! Linia actuala a frontierei de stat din partea de Vest fiind trasata de catre armata franceza, nu de romani, reprezentand ANTANTA viictorioasa care-si recompensa fostul aliat - e trasata dupa calcule minutioase cu referire la distanta proximei mari - Neagra, Adriatica -, fata de FRONTIERA, daca nu stiai, indiferent de numarul real a romanilor din localitatile mai ales din N-E! ANTANTA apreciind desigur sacrificiul sarbilor care nu au capitulat niciodata! a lasat lor o parte din BANAT, cand au primit Voivodina. Asta inseamna ca pe 1 Decembrie Romania nu sarbatoreste de fapt nicmic, totul fiind doar propaganda unor tradatori care defileaza in bataie de joc pe Soseaua Pavelo Dimitrievici Kiseleff, pe sub arcul lui de Triumf asupra ROMANIEI! Bataie de joc la adresa ROMANIEI, evident, pusa in scena de catre tradatorii prostceaushisti, orlteni, ai ROmaniei, dintotdeanuna.

    raspunde comentariului
    • Marcu Anton

      17 octombrie 2017 6:23

      "... trasata de armata franceza"??? De cand traseaza armata granite de capul ei, fara voia si cunostinta autoritatilor??? Frontiera româno-ungară a fost trasată, succesiv, începând cu sfâritul anului 1918, după terminarea Primului Război Mondial, i definitivată pe teren între anii 1920 1923, după semnarea Tratatului de la Trianon 4 iunie 1920 de o comisie internaională prezidată de geograful francez Emmanuel de Martonne i de generalul Meunier.

      raspunde comentariului
    • si Nilul e mai lung decat AMazonul, dar asta nuL face mai mare!

      14 octombrie 2017 12:38

      Prutul e de mai bine de doua ori si jumatate mai mic decat Siretul, la varsare e cat Siretul dupa Roman, care dupa Bacau e mai mare decat Somesul la varsare cu aproximativ o sheptime! Nistrul constituie o buna delimitare a teritoriului deoarece ca si Dunarea ofera o suprafata plana usor de observat mai ales de cei asezati pe malurile lui care avertizeaza timpuriu garnizoanele din cetatile de piatra aflate in proximitate. Pana sa treaca Siretul respectivii navalitori fie sunt mancati de vii, fie respinsi, fie trimisi in lanturi la cetatile din interior. Asta nu inseamna ca e foarte greu de trecut. Nici poveste, mai ales pentru cei asezati de veacuri pe ambele maluri nu reprezinta nicio dificultate sa-l traverseze.. Cetatea Hotin nu a fost construita de rusi ci de moldoveni, atunci cand tatarii profitand de slabiciunea lituanienilor si polonilor atacau pe acolo - iata si de ce primele capitate ale Moldovei au fost la Siret, Suceava, Baia - fiind o cetate moldoveneasca de aparare de acelasi calibru ca Cetatea Alba. Rusii care clameaza tot felul de prostii in vremea respectiva erau SUB tatari, lituaneni si poloni, ei nu au stapanit niciodata teritoriul Moldovei propriu-zise - au fi trecut candva pe acolo in drumurile lor spre COnstantinopol - insa NU au avut nicio cetate ori asezare permanenta cu rol de aparare sau vreo incercare de administrare a teritoriului respectiv, pana la invaziile mongole, in cele 2-3 sute de ani in care s-au constituit intr-un stat. In principal din cauza Ungariei, Lituaniei si Poloniei = puternce regate catolice care au impiedicat jonctiunea rusilor cu slavii de vest si de sud. Arboraosa va spune ceva Hatmanul ARBORE? Bucovina, Bucov, Bucoavne nu cred ca vine de la FAGI si de la lemba si padure, nu degeaba de acolo incep Carpatii PADUROSI, padurarule, care se intind pana in Sudul Poloniei pe la izvoarele Nistrului aflate la vreo 100 de km Este de Timisoara. Sulina e la Est de Tiraspol, daca nu stiati. Bucovina fiind o denumire SLAVA - data teritoriul smuls Moldovei de austrieci si incorporat GALITIEI care nu are nimic in comun cu Galatzii, Galata, Galateni -, o denumire pastrata de tradatorii Romaniei si in POSTCEAUSISM din considerente lesne de priceput,. BOR fiind o institutie care tradeaza ROMANIA inca din momentul constituirii sale, in numele panslavismului - lucrand pentru rusi la distrugerea ROmaniei ca stat si stergerea romanilor ca neam de pe harta Europei - in numele Diavolului, raului absolut si mortii imbracat in haina ORTODOXIEI care deja a distrus doua IMPERII si ceva. Imperiul Roman, zis de "rasarit", insa unicul Imperiu Roman ramas dupa anul 400, care a facut din crestinism RELIGIE de stat pana dincolo de Armenia, Anatolia, pana in Mesopotania si de acolo la Mecca, in Etiopoia, Egipt, Tripolitania, Moroc si Spania... GB, Germania si RUSIA! iar mai apoi ORTODOXIA - care prin degenerare satanica are din ce in ce mai putin in comun cu crestinismul in general nu doar cu cel primar de la care-si clameaza FALS originea - a distrus Imperiul Tzarist, atingand o noua treapta qa degenerarii satanice in postcomunism, postmodernism, post... in era globalizarii si comunicatiilor in general. Priviti va rog la deplasarea spre sushu a spectrului, care are loc din cauza cresterii distantei fata de noi a marginilor universului ca sa intelegeti ORTODOXIA fara Dumnezeu. Doar prin CHristos in persoana suntem una cu Omul lui Dumnezeu, satrea originara a creatiei perfecte, nu prin vreo refigie, institutie, org.

      raspunde comentariului
  • Getlup

    08 octombrie 2017 8:18

    Romani adevarati,timpuri glorioase ptr natia romana!Ma inclin cu piosenie in fata faptelor acestor eroi ai neamului.Rusine si blestem ptr slugile lui Stalin care au pangarit actul Unirii prin aruncarea in temnitele comuniste a lui Ilie Lazar si a multor altor patrioti care au luptat ptr realizarea visului sfant al Romaniei Mari.

    raspunde comentariului
    • dusu

      08 octombrie 2017 18:26

      Stalin si poporul rusLibertate ne au adus !ma rumini ! fara rusi voi ramineati modoveni si valahi si n ati mai fi cucerit,unit, ha ha, Ardealul ramineati in Rep Moldova uni si poate macar acolo n ati fi devenit asa de hoti

      raspunde comentariului
  • Histtoria

    08 octombrie 2017 8:03

    N-a fost nicio unire de buna voie, totul s-a facut sub ocupatie militara, sub amenintarea armelor. Bucovina dealtfel, ca zi Transilvania nu a fost asa-zis "pamant romandsc" sic!, ci un tefitoriu unde au trait si romani, pe langa multi altii. Faptul ca ciobanii valahi au ajuns cu turmele undeva anume, nu inseamna ca acel loc a devenit automat asa-zis "pamant romanesc". No offence.

    raspunde comentariului
  • dusu

    07 octombrie 2017 19:02

    no, da ashe ceva nu sa iezista ! cum adicatelea facea parte din mica nobilime maramureseana !!? pai daca era vlah inseamna ca era romin !!, ha ha si daca era romin in Ardeal nu putea fi nobil !! era iobag asuprit de nobili unguri ! autorule aci trebe sa fie o greseala de tipar !! si de istorie a ruminilor infiintati in Ardeal

    raspunde comentariului
    • ungaria a distrus pentru totdeauna TRANSILVANIA in 1867

      10 octombrie 2017 16:04

      bey, Frankenstein, sunt multe gresele, desigur, caum aia ca maramuresenii sunt ardeleni!? sau parte a TRANSILVANIEI ca si inventatii din CRISHANA, ori ca Banatul e tot TRANSILVANIA, ceea ce e o ABERATIE o minciuna demna de mintzi demente de propagandishti ai nimicului fara niciun viitor pe lume. Respectivele teriitorii unguresti, locuite de romani, formeaza si azi o treime! din asa zisa TRANSILVANIE romaneasca reinviata prin metode oculte si odioase de catre oltenii lui BRATIanu dezertori si tradatori urgent reicorporati in 1918.

      raspunde comentariului
  • Firul de praf

    07 octombrie 2017 18:51

    In sfarsit ceva pe gustul meu. Mi-am adus aminte cu placere, si de Cernauti, si de Sighet, si de Carlibaba, cu pasul Prislop, si de Giulesti, si de malul Tisei, dincolo de care incepea grantia cehoslovaca. Si de Viseu, un pic mai incolo fiind, pana la razboi, granita poloneza. Acolo, unde se agata harta-n cui. Insa, dl ziarist sa nu faca gresala sa creada ca Ilie Lazar a luat Cernautii de unul singur. Erau trei detasamente romanesti, Dragos, Alexandru si Bogdan, inclusiv jandarmii de la Falticeni, care au intrat in Bucovina. Intai Generalul Zadic a fost la Suceava, apoi a fost marsul catre Cernauti, cu ordin de la Marele Cartier General. Iar 15 noiembrie e pe stil vechi, calendarul iulian. Pe stil nou mai trebuie 13 zile. Au mai fost si niste cioncniri cu trupele Radei, insa neesentiale. Si mai sunt si altele, care zic, toate la un loc, ca n-am fost tot timpul chiar o tara de rrahati, cu mana intinsa la altii,

    raspunde comentariului
  • Ardelean

    07 octombrie 2017 15:32

    Ziaristule incult, 1 ardelenii sunt români 2 Bucovina era asuprita de austro-huni 3 trupele romane au fost susținute o perioada de trupele tariste. Articole de propaganda în care se încearcă invrajbirea romanilor. Ardelenii Bănățenii Moldoveni Olteni Dobrogeni Ragateni sunt Romani incultule. Doar voi huni sunteți emigranți aici. Viva România Viva Trianon.

    raspunde comentariului
  • copilu minune

    07 octombrie 2017 14:33

    deci ardelenii i-au alungat pe ucrainieni din bucovina imperiului austro-ungar? si apoi au luptat impotriva armatei regelui Ferdinand?

    raspunde comentariului
  • nae

    07 octombrie 2017 9:58

    Ce folos ? Bietul om.

    raspunde comentariului

Ultima ora

anunturi mica publicitate

Urmareste-ne pe Facebook

Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te pentru a primi cele mai importante titluri pe e-mail.

Copyright © 2014. Toate drepturile rezervate RomaniaLibera.ro

Dezvoltat de Bluebay Design