18.7 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăSportAtletismAuschwitz: Polonia redeschide vânătoarea de foşti nazişti. Ce cred reprezentanţii comunităţii evreieşti...

Auschwitz: Polonia redeschide vânătoarea de foşti nazişti. Ce cred reprezentanţii comunităţii evreieşti din România

Autorităţile poloneze au redeschis o anchetă privind lagărul de la Auschwitz, după ce investigaţiile privind crimele săvârşite de nazişti în cel de-Al Doilea Război Mondial au fost sistate în anii ’80, din cauza izolării Poloniei sub Cortina de Fier, relatează Associated Press.

Unul dintre scopurile redeschiderii anchetelor este urmărirea torţionarilor nazişti care mai sunt în viaţă, potrivit anunţului Institutului Polonez al Memoriei Naţionale, un organism de stat care investighează crimele săvârşite în timpul perioadei naziste şi comuniste.

Deputatul Aurel Vainer, preşedintele Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România (FCER), a declarat că nu vede “intenţii ascunse” în iniţiativa Poloniei, susţinând că se doreşte “cunoaşterea cât mai completă a adevărului” privind Holocaustul.

“În Polonia şi Ucraina, este o activare a cunoaşterii cât mai bune a istoriei Holocaustului“, explică deputatul Vainer, care arată că, din cele şase milioane de evrei ucişi în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, despre un milion de persoane nu se cunosc foarte multe informaţii privind moartea lor.

“Aici, nu este vorba de alte motive decât descoperirea istoriei, a adevărului. N-a fost o crimă a unei persoane, nu e important să fie cunoscut adevărul adevărat?”, arată preşedintele FCER.

De aceeaşi părere este şi directorul Institutului Elie Wiesel, istoricul Alexandru Florian. El priveşte redeschiderea anchetelor ca pe “un gest umanitar de a cerceta mai profund istoria”.

Naziştii au deschis lagărul de la Auschwitz în 1940, la aproape un an de la invadarea Poloniei. Până în 1945, naziştii germani şi austrieci au omorât până la 1,5 milioane de oameni la Auschwitz-Birkenau, iar cei mai multe victime erau evrei din Europa, rromi şi homosexuali.

Investigaţia a fost redeschisă de o aripă a institutului, din Cracovia, în apropiere de Auschwitz. Momentan, Institutul Polonez al Memoriei Naţionale nu a precizat dacă se vor redeschide investigaţiile şi în cazul lagărelor de concentrare de la Chelmo, Treblinka şi Belzec.

Un vânător internaţional de nazişti, care lucrează la Centrul Simon Wiesenthal, a făcut lobby în Polonia pentru redeschiderea anchetelor, pe fondul condamnării, în Germania, în luna mai, a lui John Demjanjuk pentru complicitate la omorârea a peste 20.000 evrei în lagărul de la Treblinka. A fost pentru prima dată când Germania a condamnat pe cineva pentru că a lucrat acolo, deci a fost complice la crimele săvârşite în lagăr. De la condamnarea lui Demjanjuk, mulţi alţi foşti torţionari au fost anchetaţi.

Vânătorul Efraim Zuroff a declarat că se aşteaptă ca orice torţionar prins în altă ţară să fie judecat în Germania, având în vedere că Berlinul a cerut extrădarea tuturor celor prinşi.

Deşi Polonia are cele mai multe anchete deschise privind execuţiile din lagărele de concentrare, foarte puţine se încheie cu vreo condamnare.

Autorităţile poloneze au iniţiat anchetele privind crimele de la Auschwitz în anii ’60 şi ’70, însă le-au închis în anii ’80, fără vreo condamnare, pentru că autorităţile nu puteau interoga martorii şi persoanele bănuite că ar fi torţionari care locuiau în străinătate.

Ultima dată când Polonia a judecat pe cineva pentru crime de război a fost în 2001, când Henryk Mania a fost condamnat la opt ani de închisoare, pentru că a luat parte la genocidul comis la Chelmo.

Cele mai citite

Dosar de corupție la nivel înalt în Rusia: unul din adjuncții ministrului rus al apărării a fost arestat

Un adjunct al ministrului rus al apărării, Timur Ivanov, a fost arestat pentru presupusă corupţie, a anunţat marţi Comitetul de Anchetă rus, notează AFP,...

Protejarea pădurilor din Ilfov este piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov

Înscrisă ca amendamente la noul Cod Silvic, protejarea pădurilor din Ilfov împotriva exploatărilor comerciale, piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov, a fost...

Transformă spațiul din garaj într-un loc accesibil – iată ce ușă de garaj de la Alexiana să alegi

Ușilor de garaj ar trebui să li se acorde mult mai multă atenție. Acestea au capacitatea de a menține un nivel de siguranță înalt...
Ultima oră
Pe aceeași temă