19.9 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăOp & EdColumnist7 iunie în istorie: Coloniile Unite devin Statele Unite ale Americii. Se...

7 iunie în istorie: Coloniile Unite devin Statele Unite ale Americii. Se înființează Clubul Steaua

La 7 iunie anul 48 î.Hr., Cezar l-a învins pe Pompei. În 1775, Coloniile Unite se transformă în Statele Unite ale Americii. În 1947, ministrul Armatei a înființat Clubul Steaua.  Iar în 1994, Senatul a aprobat privatizarea prin metoda  MEBO.

Deschide GALERIA FOTO de mai sus pentru a vedea principalele evenimente care au avut loc la 7 iunie în istorie.

48 î.Hr. Bătălia de la Pharsalos. Pompei este învins de Cezar

1340. A fost fondat orașul Rotterdam din Olanda.

1654. Ludovic al XIV-lea este încoronat rege al Franței

1775. „Coloniile Unite" își schimbă denumirea în Statele Unite ale Americii.

1848. S-a născut pictorul postimpresionist Paul Gauguin  (decedat 1903).

1886. S-a născut Henri Coandă, cu contribuţii importante la inventarea motorului cu reacţie şi descoperirea fenomenul aerodinamic numit „efectul Coandă”  (decedat 1972).

1896. S-a născut Imre Nagy, prim-ministru al Ungariei la invadarea țării de către trupele sovietice în 1956.

1917. S-a născut cântărețul american Dean Martin.

1937. A murit actriţa Jean Harlow, sex-simbol al anilor 1930.

1940. S-a născut cântărețul britanic Tom Jones.

1947. A luat ființă, prin ordinul Ministrului Armatei, Mihail Lascăr, clubul sportiv ASA București, din 1961 Steaua București.

1952. S-a născut Orhan Pamuk, scriitor turc, laureat al Premiului Nobel.

1958. S-a născut Prince, cântăreț, textier, producator de muzică american  (decedat 2016).

1960. S-a născut principele Radu, soțul principesei Margareta.

1966. A murit Jean Arp, sculptor, pictor și poet francez.

1980. A murit scriitorul american Henry Miller.

1990. S-a născut interpreta Iggy Azalea (Australia).
1994. Senatul a adoptat legea privind privatizarea prin metoda MEBO.

1995. Regizorul Lucian Pintilie a primit distincția franceză Cavaler al Ordinului Artelor și Literelor

2001. Firma americană Philip Morris a fost condamnată de către un juriu din Los Angeles la plata a trei miliarde de dolari pentru un bolnav de cancer, în vîrstă de 56 de ani, aceasta reprezentând cea mai drastică decizie luată împotriva unei firme din domeniul tutunului într-un proces individual.

2004. Printr-un decret emis pe 7 iunie de preşedintele Franţei, Jacques Chirac, actorului român Ion Lucian i-a fost decernat titlul de „Ofiţer al Ordinului Naţional al Legiunii de Onoare”, ca o recunoaştere a meritelor excepţionale în domeniul teatrului.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Enigma doctorului Socrates

Un tânăr înalt, brunet și timid stă deoparte și examinează viața din jurul lui pentru a-i da un sens, așa cum îi îndruma Socrate...

Enigma doctorului Socrates

Un tânăr înalt, brunet și timid stă deoparte și examinează viața din jurul lui pentru a-i da un sens, așa cum îi îndruma Socrate...

O țară din Asia face o ofertă mai bună decât țările UE. Coreea de Sud vrea să producă mașini blindate în România

Coreea de Sud, unul dintre aliații Statelor Unite, vrea să-și dezvolte o relație economică și militară specială cu România, oferindu-se să producă, în România,...
Ultima oră
Pe aceeași temă