8.9 C
București
joi, 18 aprilie 2024
AcasăOp & EdColumnist30 octombrie în istorie: URSS testează cea mai puternică bombă din lume....

30 octombrie în istorie: URSS testează cea mai puternică bombă din lume. Americanii se cred invadaţi de marţieni

La 30 octombrie 1938, o piesă difuzată la radio aduce panică în SUA. În 1961, URSS testează  bomba cu hidrogen. În 1971, un grav accident ecologic se produce la Certej. În 1973 s-a inaugurat primul pod peste Bosfor.

Deschide  GALERIA FOTO de mai sus pentru a vedea principalele evenimente care au avut loc la 30 octombrie în istorie.

1497. Lupta de la Cernăuţi. Ştefan cel Mare al Moldovei înfrânge resturile armatei polone, alungându-i din ţară. Victoria deplină a lui Ştefan cel Mare asupra invadatorilor.

1534. Parlamentul englez a adoptat Actul Supremației, proclamându-l pe regele Henric al VIII-le cap al Bisericii Anglicane, funcție ocupată până atunci de Papă.

1724. A început construcția Bisericii Stavropoleos din București, unul dintre cele mai importante monumente de arhitectură din perioada fanariotă.

1837. A apărut Jurnalul lui Alexandru Ghica, domnul Țării Românești (1834-1842), prin care era acordat sătenilor dreptul (condiționat) de a se strămuta în orașe. "Jurnalul" a fost anulat în 1843 de noul domn, Gheorghe Bibescu (1842-1848).

1858. S-a născut scriitorul Duiliu Zamfirescu.

1871. S-a născut poetul francez Paul Valery.

1885. S-a născut poetul american Ezra Pound.

1894. Domenico Melegatti obține patentul pentru rețeta pandoro, un chec tradițional italian.

1910. A murit Henry Dunant, fondator al Crucii Roșii, laureat al Premiului Nobel.

1920. La Sydney a luat ființă Partidul Comunist din Australia.

1925. John Logie Baird a realizat prima transmisie tv din Marea Britanie.

1930. Are loc premiera primului film sonor vorbit în româneşte – Ciuleandra, ecranizare după Liviu Rebreanu

1937. S-a născut Claude Lelouch, regizor francez de film.

1938. S-a difuzat radiofonic Războiul lumilor, o prelucrare a romanului lui H.G. Wells, de către Orson Welles. Piesa trasmisă la radio a stârnit panică în rândurile a mii de oameni care chiar au crezut că SUA sunt  invadate de marțieni.

1954. S-a născut regizorul și prozatorul Mihai Măniuțiu.

1955. A murit sociologul Dimitrie Gusti, membru al Academiei Române.

1960. S-a născut fotbalisutul Diego Maradona.

1961. URSS lansează în arhipelagul Novaia Zemlia bomba cu hidrogen, denumită Bomba țarului. A fost cea mai puternică bombă detonată în istoria omenirii.

1961. Pentru „violarea perceptelor leniniste”, este decretată mutarea corpului lui Stalin, din Mausoleul Lenin, și reînhumarea lui lângă zidul Kremlinului.

1971. Accidentul ecologic de la Certej, soldat cu 89 de morți și peste 70 de răniți.

1973. S-au încheiat construcțiile la primul pod peste Bosfor, în Istanbul, care leagă Europa de Asia. La terminarea lui, a fost al patrulea cel mai lung suspendat pod din lume și cel mai lung din afara Statelor Unite.

1974. The Rumble in the Jungle: are loc faimosul meci dintre Muhammad Ali și George Foreman de la Kinshasa, Zair.

1975. A murit Gustav Hertz, fizician german, laureat al Premiului Nobel.

1992. Soţii Ion şi Doina Aldea-Teodorovici au decedat în urma unui tragic accident rutier.

2006. A murit antropologul american Clifford Geertz.

2009. A murit antropologul francez Claude Lévi-Strauss.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Ucraina a conceput un submarin electric ce va putea lansa torpile

Inginerii ucraineni dezvoltă un nou submarin care poate lansa torpile, potrivit Kyiv Post, conform monitorulapararii.ro. Ambarcaţiunea, cunoscută sub numele de „Kronos", a fost testată cu...

Elevi de la Colegiul de Informatică din București au câștigat Marele Premiu la concursul internațional NASA

O echipă formată din elevi de la Colegiul Național de Informatică „Tudor Vianu” din București a câștigat Marele Premiu la Concursul Internațional „National Space Society”. În...

Remus Pricopie: “Dacă medicul Cîrstoiu nu are șanse, de ce se depune un efort atât de mare să fie discreditat?”

"Dacă medicul Cîrstoiu nu are șanse să câștige alegerile, de ce se depune un efort atât de mare să fie discreditat si, eventual, eliminat...
Ultima oră
Pe aceeași temă