27 iulie în istorie: Se înfiinţează Ministerul de Externe al României. Preşedintele Nixon e pus sub acuzare

de Mihai Diac , 27 iulie 2017 - stire actualizata la ora 08:10, 26 iulie 2017

Data de 27 iulie este cea la care Statele Unite și-au înființat, în anul 1789, Departamentul Afacerilor Străine (viitorul Departament de Stat). La 27 iulie 1862 se înființează Ministerul Afacerilor Externe al României. Iar la 27 iulie 1974, Camera Reprezentanților în pune sub acuzare pe președintele Nixon în Afacerea Watergate.

Deschideţi GALERIA FOTO de mai sus pentru a vedea principalele evenimente care au avut loc pe 27 iulie în istorie.

1667. S-a născut  Johann Bernoulli,  matematician elvețian (decedat  1748).

1789. S-a înfiinţat prima agenţie guvernamentală a SUA: Departamentul de Stat. Denumirea iniţială a fost Departamentul Afacerilor Străine.

1793. Robespierre intră în Comitetul Salvării Publice și devine conducătorul acestuia. Va organiza în Franţa un regim de teroare, urmărind să realizeze idealul său de democrație bazat pe virtute: „Fără virtute teroarea este înspăimântătoare, fără teroare virtutea este neputincioasă". Un an mai târziu Robespierre a fost arestat, sub acuzaţia că a ordonat executarea a peste 17.000 de “duşmani ai Revoluţiei”.

1829. Moare James Smithson, fondatorul Institutului Smithsonian.

1835. S-a născut Giosue Carducci, poet, prozator şi eseist italian, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură pe anul 1906.

1841. A încetat din viaţă poetul, prozatorul şi dramaturgul Mihail Iurievici Lermontov, unul dintre principalii exponenţi ai romantismului rus (născut 1814).

1844. A încetat din viaţă savantul John Dalton, chimist şi fizician britanic. La început învățător, apoi secretar și președinte al unei societăți filozofice din Manchester, și-a instalat laboratorul în localul acestei societăți. Principalele lui preocupări științifice au fost în domeniul meteorologiei, al analizei aerului și al comportării amestecurilor de gaze, acestea din urmă ducându-l la enunțarea teoriei atomice. În legătură cu legea sa, a presiunilor parțiale ale gazelor, publică în 1805 primul tabel de greutăți „atomice” (de fapt greutăți echivalente). În 1808 a publicat o lucrare completă asupra teoriei atomice și a legilor proporțiilor simple și multiple. A făcut prima descriere a cecității cromatice (daltonism), de care suferea.

John Dalton este considerat părintele teoriei atomiste moderne (1808). Reluând teoria anticilor, el afirma că toate corpurile sunt alcătuite din particule numite atomi, pe care i-a imaginat ca sfere de mase și dimensiuni diferite. A introdus noțiunea de zero absolut, temperatura la care presiunea gazului se anulează.

1862. Printr-un decret al domnitorului Al. I. Cuza a fost înfiinţat Ministerul Afacerilor Externe al României.

1890. Vincent Van Gogh, pictor olandez, se împuşcă. Va muri peste două zile.

1917. S-a născut Bourvil (André Rimbourg), actor comic francez  (decedat 1970).

1921. Cercetătorii de la Universitatea din Toronto conduși de biochimistul Frederick Banting anunță descoperirea insulinei.

1929. 53 de state semnează Convenţia de la Geneva, referitoare la tratamentul prizonierilor de război.

1940. Personajul Bugs Bunny a debutat pe ecrane, în desenul animat A Wild Hare.

1955. Trupele sovietice părăsesc teritoriul Austriei, încetând astfel perioada de ocupație a țării.

1956. România devine membră UNESCO (înfiinţată la data de 16 noiembrie 1945, cu sediul la Paris).

1962. A încetat din viaţă pictorul Ion Ţuculescu.

1974. Afacerea Watergate: Camera Reprezentanților a SUA decide punerea sub acuzare a președintelui Richard Nixon. La 8 august, Nixon va demisiona.

1984. Prince lansează Purple Rain.

2003. A murit Bob Hope, actor, cântăreţ şi producător american (născut 1903).

2006. A murit actorul Virgil Flonda, director artistic al Teatrului Naţional "Radu Stanca" din Sibiu.

Comentarii

Ultima ora

anunturi mica publicitate

Urmareste-ne pe Facebook

Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te pentru a primi cele mai importante titluri pe e-mail.

Copyright © 2014. Toate drepturile rezervate RomaniaLibera.ro

Dezvoltat de Bluebay Design