18 C
București
miercuri, 17 aprilie 2024
AcasăOp & EdColumnist25 septembrie în istorie: Baiazid învinge la Nicopole. Cozma învinge la Bucureşti

25 septembrie în istorie: Baiazid învinge la Nicopole. Cozma învinge la Bucureşti

La 25 septembrie 1396, Baiazid zdrobeşte oastea creştină la Nicopole. În 1872 a fost inaugurată Gara de Nord, iar în 1883 – Castelul Peleş. În anul 1991, minerii ajung din nou la Bucureşti, iar Miron Cozma îi cere preşedintelui Iliescu demiterea premierului Petre Roman. 

Deschide GALERIA FOTO de mai sus pentru a vedea principalele evenimente care au avut loc la 25 septembrie în istorie.

1066. Harold Godwinson l-a învins pe Harald al III-lea al Norvegiei în bătălia de la Stamford Bridge, punând capăt invaziei vikinge a Angliei.

1396.  Bătălia de la Nicopole. Sultanul Baiazid „Fulgerul” înfrânge armata cruciată la Nicopole. De partea cruciaților a luptat și un corp de oaste condus de Mircea cel Bătrân.

1644. S-a născut astronomul danez Ole Rømer, cunoscut pentru prima măsurare cantitativă a vitezei luminii.

1729. S-a născut Christian Gottlob Heyne, savant german, istoric, filolog și arheolog, director al bibliotecii Universității din Göttingen.

1849. A murit Johann Strauss senior, compozitor, violonist şi dirijor austriac.

1866. S-a născut biologul și geneticianul Thomas Hunt Morgan, fondatorul teoriei cromozomiale a eredităţii laureat Nobel pentru Medicină în 1933.

1872. A fost inaugurată Gara de Nord din Bucureşti. Prima ei linie a fost București – Ploiești.

1883. A fost terminat şi inaugurat Castelul Peleş, ocazie folosită de autorităţi pentru a declara Sinaia oraş.

1890. Înființarea Parcului Național Sequoia din California.

1897. S-a născut scriitorul William Faulkner, laureat al Premiului Nobel.

1913. S-a născut Maria Tănase (d. 1963).

1920. S-a născut actorul şi regizorul rus de origine ucraineană  Serghei Bondarciuk.

1944. S-a născut actorul american  Michael Douglas.

1949. S-a născut regizorul Pedro Almodóvar, laureat Oscar.

1952. S-a născut actorul Christopher Reeve (decedat 2004), cunoscut pentru rolul principal din filmul „Superman”.

1955. S-a născut forbalistul german Karl-Heinz Rummenigge.

1969. S-a născut actriţa americană de origine galeză Catherine Zeta-Jones.

1970. A murit scriitorul german Erich Maria Remarque („Nimic nou pe frontul de vest”, „Trei camarazi”).

1972. Norvegienii votează majoritar negativ la referendumul privind integrarea în Comunitatea Economică Europeană.

1991. Mineriada din 1991. Minerii din Valea Jiului au ajuns în Gara Băneasa cu mai multe garnituri de tren, conduși de liderul  sindical Miron Cozma. La sfârșitul zilei, la Palatul Cotroceni, „Luceafărul Huilei” îi cere președintelui Ion Iliescu demiterea primului ministru Petre Roman în schimbul liniștii din Capitală.

1992. A fost inaugurat, la Nürenberg, canalul de navigaţie Rin-Main-Dunăre. Prin folosirea acestei artere, distanţa de transport dintre Rotterdam şi Constanţa se reduce la jumătate.

1996. A murit Nicu Ceaușescu  (născut 1951).

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

PSG și Borussia Dortmund s-au calificat în semifinalele Ligii Campionilor

Paris Saint-Germain s-a calificat în semifinalele Ligii Campionilor la fotbal, după ce a învins-o pe FC Barcelona cu scorul de 4-1 (1-1), marţi seara,...

Ciolacu vrea să-i aducă acasă pe românii din Qatar

„ Sunt ferm convins că în Qatar câştigaţi mult mai bine financiar decât aţi fi câştigat în România în acest moment. Eu sper din...

Rishi Sunak își dorește ca Benjamin Netanyahu să aibă „ sânge rece” după atacul Iranului de sâmbătă

Premierul britanic, Rishi Sunak, l-a chemat marţi pe omologul său israelian, Benjamin Netanyahu, să dea dovadă de "sânge-rece" după atacul Iranului împotriva Israelului din...
Ultima oră
Pe aceeași temă