19.6 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăOp & EdColumnist23 iulie în istorie: Mihai Viteazu îşi scrie autobiografia. Se pun bazele...

23 iulie în istorie: Mihai Viteazu îşi scrie autobiografia. Se pun bazele Uniunii Europene

Prima autobiografie, în limba română, din istorie poartă data de 23 iulie 1601 și a aparţinut lui Mihai Viteazu. Mult mai târziu, cel mai important eveniment internațional înregistrat la 23 iulie a fost înfiinţarea Comunităţii Europene a Cărbunelui şi Oţelului.

Deschideţi GALERIA FOTO de mai sus pentru a vedea principalele evenimente care au avut loc pe 23 iulie în istorie.

1601: Mihai Viteazu dictează un memoriu către marele duce al Toscanei, Fernando I de Medici, păstrat numai în traducere. A fost prima autobiografie din literatura română.

”(…)Am fost îndemnat de o râvnă lăuntrică să fac fapte care să se înalţe întru lauda lui Dumnezeu, în slujba creştinătăţii, iar la urmă să pună capăt cu cinste ostenelilor mele şi să ne aducă un nume veşnic după moarte. Am ajuns la acest sfârşit, pierzând toate lucrurile ce le câştigasem din zilele tinereţii până la bătrâneţe, şi ţări, şi averi, şi soţie, şi copii. Şi dacă le-aş fi pierdut din cauza vrăjmaşilor, sau dacă mi-ar fi fost luate de vrăjmaş, nu m-ar durea atât cât mă doare, fiindcă au fost făptuite de aceia de la care aşteptam ajutor şi razim. Dar Dumnezeu le vede. În vremea aceasta, oricine poate vedea că n-am cruţat nici cheltuieli, nici osteneală, nici sânge, nici propria-mi viaţă, ci am purtat războiul aşa de multă vreme singur, cu sabia în mână însumi, fără să am nici fortăreţe, nici castele, nici oraşe, nici cel puţin o casă de piatră unde să mă retrag, ci abia una singură pentru locuinţă. Şi fiind din ţări aşa de îndepărtate şi necunoscute, nu am pregetat să mă alătur cu puterile mele şi cu cheltuieli uriaşe la creştinătate, nefiind cunoscut de nimeni, şi nici nu le-am făcut silit de cineva, ci, ca să am şi eu un loc şi un nume în creştinătate, am parasit toate celalte prietenii ce le aveam. Astfel, rog toată creştinătatea să-mi stea într-ajutor, căci am pierdut tot, şi ţări, şi bogăţii, şi soţie, şi copilaşi şi, în sfârşit, tot ce am avut pe lume."

1757. A murit compozitorul italian Domenico Scarlatt.

1829. William Burt a conceput prima mașină de scris din lume.

1859: A apărut, la București, prima publicație a Armatei Române, "Observatorul militar, diariu, politicu și scientificu" (până la 3 decembrie1859; din 22 iulie 1994 apare seria nouă).

1881. La Liège, Belgia, s-a înființat Federația Internațională de Gimnastică, cea mai veche federație sportivă internațională. Numele original al organizației era Federația Europeană de Gimnastică, având doar trei membri: Belgia, Franța și Olanda. Numele iniţial a fost menținut până în 1921, când primele țări ne-europene au fost admise în organizație.

1886. S-a născut Walter Schottky, fizician și inventator german.

1903. Firma americană Ford Motor Company vinde primul ei automobil, Model A.

1913. S-a născut poetul Gherasim Luca.

1914: Imperiul Austro – Ungar a trimis un ultimatum Serbiei, după asasinarea arhiducelui Franz Ferdinand. Actul a precedat izbucnirea Primului Război Mondial, la data de 28 iulie.

1916. A murit William Ramsay, chimist scoțian, laureat al Premiului Nobel pentru Chimie în 1904, pentru descoperirea elementelor gazoase inerte din aer. Alături de Lordul Rayleigh a descoperit, în 1894, un nou element, denumit argon, aparent inert din punct de vedere chimic. Și-au anunțat descoperirea la începutul anului 1895.

1920. S-a născut Amália Rodrigues, cântăreață și actriță portugheză.

1952: Ultimul rege egiptean Farouk a fost detronat de o lovitură de stat militară.

1952. S-a înfiinţat Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului, „strămoşul” Uniunii Europene.

1955. A murit chimistul Gheorghe Spacu.

1961. S-a născut Woody Harrelson, actor american nominalizat de multe ori la premiile Oscar și Golden Globe

1965. S-a născut  Saul Hudson (Slash), chitarist al formațiilor Guns'N'Roses și Velvet Revolver.

1968. Sovieticii anunţă desfăşurarea, la scară largă, de manevre militare în apropiere de Cehoslovacia, ca o presiune împotriva guvernului de la Praga.

1984: Vanessa Williams devine prima Miss America care renunță la titlu, din cauza apariţiei unor poze ale ei, realizate nud, în revista Penthouse.

1991: Banca Națională a României emite norme privind înființarea și funcționarea caselor de schimb valutar.

1999. Mohammed al VI-lea devine rege al Marocului.

2011. A murit cântăreața britanică Amy Winehouse (născută 1983). Cauza decesului a fost consumul excesiv de alcool.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Premierul Ciolacu anunță că programul supermarketurilor NU se modifică în weekend

Supermarketurile nu se închid în weekend și nici nu vor avea program modificat. Premierul Marcel Ciolacu anunță că nu este benefică această măsură. „Vreau să...

Proiect de pace durabilă

Anulată de două războaie în curs, Ucraina și Gaza, și umbrită de conflicte potențiale, precum cel din jurul Taiwanului, pacea este din nou tematizată....

Lufthansa a evitat o grevă a salariaților chiar de Paște

Compania aeriană germană Lufthansa şi un sindicat care reprezintă personalul de la sol au anunţat miercuri că au ajuns la un acord privind salariile...
Ultima oră
Pe aceeași temă