15.3 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăOp & EdColumnist21 septembrie în istorie: Nicu Ceaușescu intră în pușcărie. Franța devine republică

21 septembrie în istorie: Nicu Ceaușescu intră în pușcărie. Franța devine republică

La 21 septembrie 1792 a fost proclamată prima Republică Franceză. În 1866 s-a născut H. G. Wells, creatorul “Omului invizibil”. În 1983 a fost aprobat primul telefon mobil. Iar în 1990, Nicu Ceaușescu a fost condamnat la 20 de ani de închisoare.

Deschide GALERIA FOTO de mai sus pentru a vedea principalele evenimente care au avut loc la 21 septembrie în istorie.

19 î.Hr. A murit poetul roman Virgilius (Publius Vergilius Maro).

1452. S-a născut Girolamo Savonarola, călugăr dominican italian, predicator, critic și reformator al moravurilor religioase și sociale catolice (decedat 1498).

1558. A murit Carol Quintul, împărat al Sfântului Imperiu Roman, rege al Castiliei, Aragonului, Neapolelui și Siciliei.

1576. A murit savantul italian Girolamo Cardano. Este primul savant din Europa care a utilizat rădăcinile negative și a descoperit legătura dintre rădăcinile și coeficienții unei ecuații, care astăzi poartă numele lui Viète (Formulele lui Viète). De asemenea, tot lui Cardano i se atribuie prima reprezentare a numerelor complexe.

1792. Convenția Națională Franceză, constituită în Franța cu o zi înainte, votează pentru abolirea monarhiei. Instaurarea primei Republici Franceze.

1832. A murit scriitorul scoțian Walter Scott (Ivanhoe, Rob Roy).

1860. A murit filosoful german Arthur Schopenhauer  (n. 1788).

1864. S-a născut  Elena Văcărescu,  scriitoare și traducătoare franceză  de origine română (d. 1947).

1866. S-a născut Charles Nicolle, medic și bacteriolog francez, laureat al Premiului Nobel.

1866. S-a născut scriitorul și jurnalistul H. G. Wells („Maşina timpului”, „Omul invizibil”, „Războiul lumilor”) (d. 1946).

1912. S-a născut Chuck Jones, celebru desenator, creator al multor personaje de desene animate: iepuraşul Bugs Bunny, sconcsul Pepe, pasărea  Bip-Bip şi Willy Coyote. A realizat peste trei sute de filme şi i s-au decernat  patru Premii Oscar (d. 2002).

1929. S-a născut Sándor Kocsis, atacantul legendarei echipe de aur a Ungariei și al Bacelonei. Golgheter la Campionatul Mondial de Fotbal 1954 cu 11 goluri, Kocsis a fost primul jucător care înscrie două hattrickuri la un Campionat Mondial. Performanța sa de 2,2 goluri/meci la un singur turneu final al Campionatului Mondial este un record activ până în prezent.

1931. S-a născut Larry Hagman, actor american (decedat 2012). În România a devenit popular prin rolul J.R. din serialul Dallas.

1934. S-a născut muzicianul canadian Leonard Cohen.

1939. Asasinarea primului ministru Armand  Călinescu de către legionari  (născut 1893).

1952. S-a născut folkistul Valeriu Sterian (d. 2000).

1954. S-a născut Shinzō Abe, politician japonez, prim-ministru al Japoniei.

1955. S-a născut compozitorul și interpretul Ducu Bertzi.

1959. S-a născut Crin Antonescu, politician român, fost președinte PNL.

1964. Malta devine independentă față de Regatul Unit.

1983. Telefonul mobil Motorola DynaTAC 8000X, în greutate de 800 de grame, a primit aprobare de la Comisia Federală de Comunicații din SUA și va deveni primul telefon mobil din lume.

1987.  A murit jazzistul american Jaco Pastorius.

1990. Tribunalul Militar Teritorial București l-a condamnat pe Nicu Ceaușescu la 20 de ani de închisoare, 10 ani de interdicție a unor drepturi și degradare militară. În noiembrie 1992, a rămas în picioare doar acuzația de port ilegal de armă, pentru care a primit 5 ani de detenție și a fost pus în libertate condiționată pe motive medicale.

1991. Armenia își declară independența față de URSS.

1992. A murit scriitorul umoristic Ion Băieșu  (Ion Mihalache)  (n. 1933).

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Încercare disperată a avocaților lui Mario Iorgulescu de a-l scăpa de închisoare: „Suferă de leziuni cerebrale încă din copilărie”

Avocaţii lui Mario Iorgulescu încearcă să-l scape pe tânăr de condamnarea de 13 ani şi 8 luni de închisoare pentru omor, susţinând că are...

Irina Begu, în sferturile de finală ale turneului WTA din Antalya

Irina Begu s-a calificat în sferturile de finală ale turneului WTA 125 de la Antalya, după ce a învins-o în două seturi pe croata...

Un bărbat din Harghita a găsit un proiectil și două cartușe în curtea casei

Un bărbat dintr-un sat din Harghita a sunat miercuri seara la 112 și a anunțat că a găsit în curte în urma unor săpături,...
Ultima oră
Pe aceeași temă