14.3 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăOp & EdColumnist21 ianuarie în istorie: Biblia se traduce în limba română. Începe rebeliunea...

21 ianuarie în istorie: Biblia se traduce în limba română. Începe rebeliunea legionară

La 21 ianuarie 1648, apare prima traducere integrală în limba română a Noului Testament. În 1793, regele Franței a fost ghilotinat. În 1941, a început rebeliunea legionară. Iar în 1954 este lansat primul submarin nuclear.

Deschide GALERIA FOTO de mai sus pentru a vedea principalele evenimente care au avut loc la 21 ianuarie în istorie.

1648: La Alba Iulia apare prima traducere integrală în limba română a Noului Testament, cunoscut sub numele de ”Noul Testament de la Bălgrad”. Ediția este coordonată de mitropolitul Simion Ștefan.

1793: Regele Ludovic al XVI-lea al Franței a fost ghilotinat, sub acuzația de trădare.

1793. Rusia și Prusia împart Polonia.

1821. S-a născut Vincențiu Babeș, publicist, om politic din Banat, unul dintre fondatorii Academiei Române. A avut nouă copii, cel mai cunoscut dintre ei fiind Victor Babeș. Primul copil al lui Vincențiu a fost chimistul Aurel Babeș, care a semnat mai multe lucrări de specialitate. Fiul acestuia, Aurel Alexandru Babeș, a fost și el un chimist cunoscut care a contribuit la descoperirea testului Papanicolau (Babeș-Papanicolau).

1852. S-a născut Vasile Lucaciu, una dintre cele mai importante personalități politice, culturale și istorice ale românilor ardeleni din perioada dualismului Austro-Ungar, iniţiator al Memorandumului de la 1892 și membru al Consiliului Dirigent al Transilvaniei.

1892. A murit matematicianul și astronomul John Couch Adams, cunoscut pentru că a prezis, independent de Le Verrier, prin calcule matematice, existența planetei Neptun.

1899. Se produce primul automobil Opel.

1900. S-a născut Victor Papacostea, istoric, fondator al Institutului de Studii Balcanice din București.

1905. S-a născut designerul francez Christian Dior  (decedat 1957)

1911. E organizată prima ediție a Raliului Monte Carlo.

1919. S-au deschis lucrările Conferinţei de Pace de la Paris.

1922. S-a născut actorul american Telly Savalas, celebru pentru rolul din serialul poliţist Kojak.

1924. A murit Vladimir Ilici Lenin (Ulianov) ideolog și revoluţionar comunist, lider al partidului bolşevic.

1924. S-a născut actorul comic britanic  Benny Hill  (decedat 1992).

1927. S-a născut eseistul și poetul Petru Creția.

1941. A început Rebeliunea Legionară, membrii mișcării vizând în special populaţia evreiască din Bucureşti (Pogromul de la Bucureşti), dar şi din ţară. Rebeliunea a fost înăbuşită pe 23 ianuarie prin intervenţia armatei române, la ordinul lui Ion Antonescu. Horia Sima împreună cu alţi 700 de legionari s-au refugiat în Germania.

1941. S-a născut tenorul spaniol Placido Domingo.

1950. A murit scriitorul britanic George Orwell (Ferma animalelor, 1984).

1954: Primul submarin bazat pe energie nucleară – "USS Nautilus" este lansat la apă de Statele Unite la Groton, Conneticut.

1957. S-a născut actrița americană Geena Davis.

1959. A murit regizorul și producătorul american Cecil B. DeMille.

1964. Dramatrugul Eugene Ionesco a devenit membru al Academiei Franceze.

1976. Supersonicul Concorde, dezvoltat printr-o colaborare franco-britanică, a fost folosit pentru prima oară.

1991. A murit Principesa Ileana a României, fiica Regelui Ferdinand și a Reginei Maria.

1998. Papa Ioan Paul al II-lea vizitează Cuba.

2001. Jutta Kleinschmidt este prima femeie care câștigă Raliul Paris-Dakar la categoria motociclete.

2008. Limba eyak din Alaska a fost declarată dispărută, odată cu moartea lui  Marie Smith Jones, ultimul vorbitor nativ al acestei limbi.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...

Declarațiile lui Cristiano Bergodi, înainte de Universitatea Craiova – Rapid

Cristiano Bergodi, antrenorul Rapidului, spune că formaţia sa trebuie să joace cu încredere şi curaj pentru a câştiga toate cele trei puncte în meciul...

Tendințe de Culori și Materiale pentru 2024: O Privire Asupra Designului Interior

Anul 2024 aduce o schimbare notabilă în preferințele de culori și materiale în lumea designului interior, reflectând o nevoie crescândă de confort, sustenabilitate și...
Ultima oră
Pe aceeași temă