2 martie în istorie: Comuniștii naționalizează moșiile din România. Liviu Babeș își dă foc în semn de protest

de Mihai Diac , 02 martie 2017 - stire actualizata la ora 12:06, 02 martie 2017

La 2 martie 1716 apare Descriptio Moldaviae. În 1949, România naționalizează moșiile agricole. În 1969 zboară primul avion Concorde. Iar în 1989, Liviu Babeș își dă foc la Poiana Brașov.

Deschide GALERIA FOTO de mai sus pentru a vedea principalele evenimente care au avut loc la 2 martie în istorie.

1716. Apare lucrarea lui Dimitrie Cantemir, Descriptio Moldaviae, prima monografie geografică la români. Textul a fost scris în limba latină, la cererea Academiei din Berlin. Lucrarea este alcătuită din trei părți și este însoțită de prima hartă a Moldovei.

1797. S-a născut entomologul și ornitologul francez Étienne Mulsant.

1855. Alexandru al II-lea devine Ţar al Rusiei.

1870. A apărut, la Bucureşti, revista ştiinţifică şi literară Columna lui Traian, sub îndrumarea lui Bogdan Petriceicu Haşdeu.

1905. S-a născut poetul și eseistul Radu Gyr  (Radu Demetrescu), condamnat la moarte pentru poezia-manifest  "Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane".

1930. A murit scriitorul britanic D. H. Lawrence.

1939. S-a născut Mihail Gorbaciov, ultimul președinte al URSS.

1939. A murit arheologul şi egiptologul Howard Carter, care, în 1922, a descoperit mormântul faraonului Tutankhamon.

1942. S-a născut romancierul britanic John Irving.

1946. Ho Chi Minh este ales preşedinte al Vietnamului de Nord.

1949. În România comunistă a fost adoptată legea de expropriere a moşiilor de 50 de hectare şi a fermelor-model. Au fost naţionalizate 6.258 de moşii şi 4.456 de conace.

1956. Marocul își declară independența față de Franța.

1962. S-a născut Jon Bon Jovi, actor, cântăreţ, chitarist şi compozitor american.

1964. A murit Nicolae Vasilescu-Karpen, om de știință, inginer, fizician și inventator român. A efectuat o importantă muncă de pionierat în domeniul elasticității, termodinamicii, electrochimiei și a ingineriei civile.

1969. A avut loc primul zbor al prototipului supersonic franco-britanic Concorde.

1973. A început retragerea trupelor americane din Vietnam.

1989. Liviu Cornel Babeș s-a autoincendiat pe pârtia de schi Bradu din Poiana Brașov, în semn de protest față de regimul comunist din România. Babeș a lăsat în urma lui o pancartă cu mesajul: „Stop Mörder! Brașov = Auschwitz”.

1990. A început procesul de la Timişoara, în cadrul căruia 21 de foşti generali şi ofiţeri din cadrul Securităţii şi Miliţiei au fost judecaţi pentru infracţiunea de genocid sau favorizare la genocid.

1991. A murit cântărețul francez Serge Gainsbourg.

2002. Trupele americane din Afganistan au început Operaţiunea Anaconda împotriva talibanilor şi a grupării Al-Qaida.

Comentarii

Ultima ora

anunturi mica publicitate

Urmareste-ne pe Facebook

Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te pentru a primi cele mai importante titluri pe e-mail.

Copyright © 2014. Toate drepturile rezervate RomaniaLibera.ro

Dezvoltat de Bluebay Design