12 iulie în istorie: Eastman Kodak - în Statele Unite. Guernica - la Paris

de Mihai Diac , 12 iulie 2015 - stire actualizata la ora 19:55, 10 iulie 2015

Deschideţi GALERIA FOTO de mai sus pentru a vedea principalele evenimente care au avut loc pe 12 iulie în istorie.

1475. Ștefan cel Mare, domnul Moldovei (1457-1504), a recunoscut suzeranitatea regelui Ungariei.

1536. A murit scritorul și umanistul Erasmus din Rotterdam.

1776. James Cook începe cea de-a treia călătorie a sa în jurul lumii, cea în care își va pierde viața.

1850. A murit inginerul scoțian Robert Stevenson, celebru designer și constructor de faruri.

1854. S-a născut în SUA George Eastman, fondatorul Eastman Kodak, cel care a făcut accesibilă fotografia publicului larg (decedat 1932).

1859. Domnitorul Alexandru Ioan Cuza înfiinţează Oficiul de Statistică, una dintre primele instituţii publice create după Unirea Principatelor

1882. S-a născut matematicianul Traian Lalescu, autorul primei lucrări importante de sinteză în acest domeniu din literatura ştiinţifică universală, unul dintre fondatorii teoriei ecuaţiilor integrale (decedat 1929).

1884. S-a născut pictorul şi sculptorul Amedeo Modigliani.

1904. S-a născut poetul chilian Pablo Neruda, laureat al Premiului Nobel în anul 1971.

1906. Este reabilitat Alfred Dreyfus, după aproape 12 de ani de la condamnarea sa în afacerea Dreyfus.

1909. S-a născut filosoful Constantin Noica.

1912. S-a născut Nicolae Steinhardt, monah și scriitor (decedat 1989).

1920. Rusia Sovietică recunoaşte independenţa Lituaniei.

Citeşte şi:  Analiza Rl. Putin apără Pactul Ribbentrop - Molotov, pe baza căruia URSS a ocupat Ţările Baltice, Basarabia şi o parte a Poloniei

1933. S-a născut scriitorul Alexandru Ivasiuc.

1935. A murit Alfred Dreyfus, ofițer francez, personajul central în afacerea Dreyfus.

1937. Expoziția Mondială de la Paris: “Guernica”  lui Pablo Picasso este expusă pentru prima dată publicului.

1937. S-a născut actorul și producătorul american Bill Cosby.

1962. Prima apariție scenica a trupei The Rolling Stones, în Club Marquee din Londra.

1982. Producția cinematografică E.T. a doborât recordul vânzărilor de bilete: în 31 de zile, spectatorii au cumpărat 100 de milioane de bilete de intrare.

1999. A murit prozatorul şi eseistul Mircea Nedelciu, considerat a fi unul dintre cei mai importanţi reprezentanţi ai curentului optzecist şi ai postmodernismului în literatura română.

2014. A murit Emil Bobu (n. 1927), activist PCR, fost membru în Comitetul Politic Executiv, inculpat în lotul Ceauşescu.

Citeşte şi:  FOTO. Cum ar arăta România de azi, dacă ar fi continuat modelul NORD – COREEAN

Citeşte şi:

11 iulie în istorie: Germania e înfrântă la Mărăşti. Mareşalul Pétain, omul lui Hitler, devine prim-ministru la Vichy

10 iulie în istorie: La Vichy se instalează un guvern francez pro-nazist. Guvernul francez democratic scufundă nava Greenpeace

9 iulie în istorie: Suedia spulberă flota Imperiului Rus. Donald Rumsfeld va spulbera Afganistanul şi Irakul

8 iulie în istorie: Prima femeie în Forţele Aeriene ale SUA. Vivien Leigh pleacă “Pe aripile vântului”

7 iulie în istorie: Nava extraterestră de la Roswell. Anglia, sub bombele teroriştilor Al Qaeda

6 iulie: Jan Hus a fost ars pe rug. Băsescu a fost suspendat din funcţie

5 iulie: Înțepăturile lui Constantin Tănase: ”Traversăm ani grei cu crize/ Leul iar a decăzut/ Cresc întruna taxe-accize/ Și cu asta ce-am făcut?”

4 iulie: Statele Unite îşi proclamă independenţa. Pentru statele comuniste începe să emită Europa Liberă

Vrăjitoarea de pe Wall Street. Reșița. Kafka. Citroën. Tv în culori. Era rock. Meciul acela

Ștefan cel Mare. Nostradamus. Visu. Hemingway. Hesse. Rousseau. TNB. Fondatorul homeopatiei

Le Tour. Contemporanul. Lady D. RON. PC Chinez. Leibniz. Estée Lauder. România Tineret. TVA

 

 

 

 

Comentarii

Ultima ora

anunturi mica publicitate

Urmareste-ne pe Facebook

Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te pentru a primi cele mai importante titluri pe e-mail.

Copyright © 2014. Toate drepturile rezervate RomaniaLibera.ro

Dezvoltat de Bluebay Design