19.6 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăOp & EdColumnist12 decembrie în istorie: Traian Băsescu câștigă alegerile prezidențiale. România declară război...

12 decembrie în istorie: Traian Băsescu câștigă alegerile prezidențiale. România declară război Statelor Unite

La 12 decembrie 1913, pictura Mona Lisa a fost recuperată, la doi ani după ce fusese furată de la Luvru. În 1941, România a declarat război Statelor Unite. Iar în 1991, Curtea Supremă i-a declarat nevinovați pe foștii membri ai Comitetului Politic Executiv.

Deschide GALERIA FOTO  de mai sus pentru a vedea principalele evenimente care au avut loc la 12 decembrie în istorie

1787: Pennsylvania a devenit cel de-al doilea stat american care a ratificat Constituția SUA.

1821: S-a născut Gustave Flaubert, scriitor francez (decedat 1880)

1864: Episcopia ortodoxă de la Sibiu a fost ridicată la rangul de mitropolie, având în subordine episcopiile de Arad și de Caransebeș; Andrei Șaguna a fost numit mitropolit.

1868: Înființarea agenției diplomatice române la Viena.

1896: Guglielmo Marconi a făcut, la Londra, prima demonstrație publică a radioului.

1911: Regele George al V-lea și regina Mary de Teck sunt încoronați împărat și împărăteasă a Indiei.

1911. Delhi devine capitală a Indiei, în locul orașului Calcutta.

1913: Pictura "Mona Lisa" a lui Leonardo Da Vinci a fost recuperata, la Florența, dupa doi ani de la furtul ei din Muzeul Luvru din Paris.

1915: S-a născut Frank Sinatra (Francis Albert), actor și cântăreț american (decedat 1998)

1924: În Austria intră în folosință șilingul drept nouă monedă națională, înlocuind astfel vechea coroană.

1925.  Reza Khan devine șah al Iranului, inaugurând dinastia Pahlavi.

1927: S-a înființat Asociația Presei Sportive din România.

1941: Al doilea război mondial: La insistențele guvernelor Germaniei și Italiei, România declară război Statelor Unite. Între cele două țări nu încep operații militare directe, dar această zi a marcat ruperea relațiilor diplomatice.

1944: Bunurile Teatrului Național din București au fost cedate Uniunii Sovietice, în contul despăgubirilor de război reglementate de Convenția de Armistițiu semnată la Moscova, la 12 septembrie 1944.

1963: Kenya își proclamă independența față de Marea Britanie.

1978: S-a născut Monica Bîrlădeanu, actriță româncă.

1983: A murit Amza Pellea, actor român de teatru și film (născut 1931)

1991: Curtea Supremă de Justiție, Secția militară, i–a declarat nevinovați pe foștii membri ai Comitetului Politic Executiv al PCR.

1992: A luat ființă formația de muzică folk–pop "Pasărea Colibri" avându–i ca membri pe: Mircea Baniciu, Mircea Vintilă, Florian Pittiș, Vladi Cnejevici.

1999: În urma unor puternice furtuni ce au avut loc în Europa de Vest, totalul pagubelor fiind evaluat la peste 5 miliarde euro, petrolierul Erika a naufragiat în largul coastelor Bretania; mai multe sute de kilometri de plajă de pe coasta Atlanticului au fost invadate de "mareea neagră" provenită de pe petrolier.

2002: Uniunea Europeană a invitat zece țări candidate la aderare -Polonia, Cehia, Ungaria, Slovenia, Slovacia, Estonia, Letonia, Lituania, Cipru și Malta – să i se alăture începând cu data de 1 mai 2004. Numărul membrilor UE crește astfel de la 15 la 25. Pentru România și Bulgaria a fost fixat ca termen al aderării anul 2007.

2004: Alegeri prezidențiale tur II: primarul Bucureștiului, Traian Băsescu, câștigă alegerile, învingându-l pe primul ministru Adrian Năstase.

2012: Coreea de Nord lansează cu succes primul ei satelit, Kwangmyŏngsŏng-3-2.

2015: La Paris s-a semnat un tratat în temeiul Convenției-cadru a Organizației Națiunilor Unite privind schimbările climatice⁠(d) (UNFCCC – acronim în limba engleză ), care reglementează măsurile de reducere a emisiilor de dioxid de carbon începând cu anul 2020.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Președintele argentinian, Javier Milei, l-a numit „ asasin” și „ terorist” pe omologul columbian, Gustavo Petro

Diplomații argentinieni vor fi expulzați din Columbia după o serie de insulte din partea preşedintelui argentinian, Javier Milei, care l-a numit "asasin" şi "terorist"...

Legea pentru prevenirea şi eliminarea violenţei şi hărţuirii la locul de muncă, promulgată de Klaus Iohannis

Legea iniţiată de Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale (MMSS) pentru ratificarea Convenţiei privind prevenirea şi eliminarea violenţei şi hărţuirii la locul de muncă a...

USR: Guvernul Ciolacu minte când spune că ia măsuri în favoarea consumatorilor şi că scade facturile românilor

Reprezentanţii USR consideră că Guvernul PSD-PNL ''minte'' atunci când spune că reduce facturile românilor şi că, de fapt, continuă să întreţină schema prin care oamenii...
Ultima oră
Pe aceeași temă