15.3 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăOp & EdColumnist1 octombrie în istorie: Arabii ocupă capitala Siriei. Americanii înfiinţează spionajul militar

1 octombrie în istorie: Arabii ocupă capitala Siriei. Americanii înfiinţează spionajul militar

La 1 octombrie 1800, Spania cedează Franţei provincia Louisiana. În 1918, soldaţii conduşi de Lawrence al Arabiei ocupă oraşul Damasc. În 1928, URSS introduce primul plan cincinal. Iar în 1961, Statele Unite înfiinţează Defense Intelligence Agency.

Deschide GALERIA FOTO de mai sus pentru a vedea principalele evenimente care au avut loc la 1 octombrie în istorie.

331 î.Hr. Alexandru cel Mare îl învinge pe Darius  al  III-lea al Persiei în bătălia de la Gaugamela.

1684. A murit dramaturgul Pierre Corneille, creatorul tragediei clasice în Franța (născut 1606).

1795. Belgia e cucerită de Franța.

1800. Spania a cedat Franței provincia Louisiana din America de Nord, în baza tratatului de la San Ildefonso. După trei ani, francezii o vor vinde Statelor Unite.

1857. Cuvintele In God We Trust  apar pentru prima oară pe bancnotele americane.

1869. Conducerea serviciilor  poștale din Austro-Ungaria introduce cartea poștală dezvoltată de Emanuel Herrmann.

1881. S-a născut William Boeing, pionier al aviației (decedat  1956).

1891. Se deschide Universitatea Stanford  (Statele Unite).

1899. A murit Anton Bacalbaşa, ziarist, prozator şi traducător român, creatorul personajului literar Moş Teacă.

1908. Henry Ford a început comercializarea primului automobil de serie, denumit Model T. Prețul acestui vehicul era, la vremea respectivă,  825 de dolari.

1910. S-a născut legendarul gangster american Bonnie Parker.

1918. Primul Război Mondial. Trupele arabe conduse de T. E. Lawrence, supranumit "Lawrence al Arabiei", cuceresc de la turci oraşul Damasc, actuala capitală a Siriei.

1919. S-a născut Nicolae Cajal, medic român de etnie evreiască (decedat  2004).

1920. S-a născut actorul american Walter Matthau („Morocănoşii”, „Route 66”, „Floarea de cactus”).

1921. S-a născut Angelo Niculescu, antrenorul naționalei de fotbal a României la Campionatul Mondial din Mexic, din 1970.

1924. S-a născut  Jimmy Carter, al 39-lea președinte al Statelor Unite. Ulterior mandatului de președinte a obținut Premiul Nobel pentru Pace (2002).

1928. Uniunea Sovietică a introdus primul plan cincinal.

1935. S-a născut actrița britanică Julie Andrews, câștigătoarea premiului Oscar pentru rolul din filmul muzical Mary Poppins.

1936. Francisco Franco devine şeful guvernului naţionalist al Spaniei.

1946. Se încheie procesele de la Nürnberg.

1946. S-a născut Coca Bloos, actriță română.

1949. A fost proclamată Republica Populară Chineză, după victoria militară a Partidului Comunist Chinez asupra Kuomintang-ului. Lider al ţării a fost Mao Zedong, care a instaurat o dictatură sângeroasă, zeci de milioane de chinezi fiind ucişi în timpul în care acesta a condus China.

1949. S-a născut violonistul, dirijorul și compozitorul olandez André Rieu.

1960. Nigeria își câștigă independența față de Anglia.

1961. S-a înfiinţat Defense Intelligence Agency (DIA), agenţia de informaţii militare a SUA, în cadrul Departamentului Apărării.

1964. Garniturile feroviare de mare viteză  Shinkansen (“trenuri glonte”) încep să circule pe linia Tokyo – Osaka.

1971. Roy Oliver Disney a inaugurat parcul de distracții Walt Disney World Resort de lângă Orlando, Florida, în onoarea fratelui său decedat, Walt Disney.

1982. Sony a lansat pe piață primul CD player.

1991. A început asediul Dubrovnikului.

1992. Postul de televiziune Cartoon Network a început să emită.

1992. Michael Jackson a susţinut un concert în România în cadrul turneului „Dangerous”.  Show-ul de pe Stadionul Naţional din Bucureşti  este considerat unul dintre cele mai bune din cariera lui Michael Jackson.

2005. Pugilista Mihaela Cijevschi (cat. 54 kg) a devenit prima campioană mondială din istoria boxului feminin românesc, titlu cucerit la Campionatele Mondiale de la Podolsk, Rusia.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Tarifele polițelor de asigurare obligatorie rămân plafonate până la 30 iunie 2024

Executivul a aprobat actul normativ promovat de Ministerul Finanțelor și elaborat de Autoritatea de Supraveghere Financiară prin care prelungește cu trei luni perioada de...

O femeie de 31 de ani a fost reținută pentru efectuarea repetată de intervenții chirurgicale estetice minim invazive

O femeie în vârstă de 31 de ani a fost reţinută pentru 24 de ore, urmând să fie prezentată magistraţilor cu propunere legală, pentru...

UE cere ca Facebook și Tik Tok să combată falsurile create cu inteligența artificială

UE, prin Comisia Europeană, a cerut marilor site-uri de socializare, precum TikTok și Facebook, să eticheteze clar publicitatea politică și să reducă "viralitatea conținutului"...
Ultima oră
Pe aceeași temă