» Federatia Europeana de Baschet va anunta azi jucatoarea anului 2009, iar printre cele 15 sportive aflate pe lista celor nominalizate pentru a primi aceasta distinctie se afla si Shay Doron, baschetbalista israeliana a echipei MCM Targoviste.
Povestea israeliencei de 1,75 m este una fantastica. La nici 25 de ani (ii va implini pe 1 aprilie), Shay poate spune ca a colindat lumea, a devenit un nume cunoscut si respectat sub panouri si a trait o multime de intamplari, unele dramatice, care i-au schimbat viata. Shay se afla la Targoviste din vara anului trecut si spune, pe site-ul sau personal (www.shaydoron.net) ca echipa campioana a Romaniei "imi reaminteste de zilele petrecute in Maryland – lucru care reprezinta cel mai mare compliment pe care il pot face cuiva –, colegele mele sunt grozave, ne bucuram jucand si petrecandu-ne impreuna timpul liber. Orasul este mic, dar oamenii, romanii in general, sunt foarte draguti si primitori, iubind baschetul feminin, in special la Targoviste".
Este jucatoarea care a adus un aport substantial la performantele echipei din Targoviste in EuroCup (unde Municipal a ajuns in sferturile de finala, cea mai inalta faza atinsa de o echipa romaneasca de baschet feminin, in cupele europene, in ultimii 21 de ani), de aici venind si nominalizarea sa pentru "jucatoarea anului 2009".
"Sora" lui New York Knicks
Pana sa ajunga in Romania, Shay a facut cariera in America. Numeroasele distinctii sportive primite in Israel, in timp ce facea liceul, au determinat-o sa plece in Statele Unite pentru a juca baschet. Asa a ajuns la liceul "Christ the King" unde era singura studenta israeliana printre 1.800 de catolici. A castigat cam toate distinctiile individuale posibile si apoi a trecut la Universitatea Maryland, unde a jucat un rol esential in relansarea echipei. Cu ajutorul si sub conducerea ei, Maryland a cucerit primul titlu universitar din istorie, in 2006.
La incheierea celor patru ani de la Maryland, Doron intrase in toate topurile "istorice" ale campionatului universitar, devenind si baschetbalista cu cele mai multe prezente din istoria Universitatii, 134. In 2007 a fost aleasa pentru a evolua in campionatul profesionist nord-american de baschet feminin (WNBA), la New York Liberty, "sora" celebrei formatii masculine New York Knicks. In 2008, cand sezonul era incheiat in WNBA, a evoluat pentru campioana Israelului, Elizur Ramle. In sezonul 2008/2009 a jucat pentru Besiktas, de unde a ajuns la Targoviste.
Lupta pentru viata
Unul dintre momentele de rascruce ale vietii s-a petrecut pe vremea cand juca la Maryland si a fost diagnosticata cu o tumoare benigna la san. In vara anului 2008 a fost operata pentru a stopa orice alta complicatie. Cea care povesteste acele momente teribile este chiar Doron. "In 2008 a existat o campanie pentru a spori gradul de constientizare a cancerului de san. Jumatate in gluma, jumatate in serios, am decis sa ma controlez singura si am simtit ceva la piept. A doua zi eram la doctorul echipei, care m-a trimis la o verificare amanuntita. Specialistul mi-a spus ca sunt mai multe tumori mai mici si a facut o biopsie.
Totul s-a intamplat ca intr-un film. La urma urmei, eu eram tanara si puternica si nu credeam ca mi se poate intampla asa ceva. Consideram ca eu sunt o sportiva si am crezut ca niciodata nu ma va putea rani ceva. Am simtit ca toate puterile mele se evapora". Dupa operatie, Doron a incercat sa isi informeze prietenii despre riscurile cancerului la san si sa iI constientizeze asupra pericolelor. "Eu sunt norocoasa, tumorile mele nu au fost canceroase. Dar se poate intampla oricui. Este groaznic."
Shay Doron asteapta azi rezultatele anchetei FIBA Europe. Oricare ar fi rezultatul, stie insa ca greul abia incepe, iar meciul cu rusoaicele de la Dinamo Kursk din sferturile EuroCup e mai important decat orice.
» Campioana noastra a adunat la Targoviste, si cu ajutorul administratiei locale, unde nou alesul primar Gabriel Boriga este nimeni altul decat fostul finantator al echipei, o pleiada de mari baschetbaliste, in frunte cu fosta dubla campioana olimpica Tina Thompson din SUA. Alaturi de ea, marile si experimentatele vedete ale baschetului romanesc Monika Brosovszky Boriga, Larisa Toma si Anne Marie Parau, tinerele sperante Alexandra Uiuiu, Elena Maneci, Ralica Alecu si Luminita Manta, dar si cunoscutele Linda Frolich (Germania), Olga Masilionene (Belarus), Shay Doron (Israel), Olena Ogorodnikova (Ucraina) si Chrissy Givens (SUA).