Londra a fost în sărbătoare, la începutul periplului de şapte zile al torţei olimpice prin cele 33 de districte ale capitalei, pe o vreme însorită, după săptămâni în care a plouat, anunţă AFP, care aminteşte că printre purtătorii torţei s-a aflat şi fosta mare gimnastă româncă Nadia Comăneci.
Primarul Londrei, Boris Johnson, a întâmpinat vineri seară sosirea torţei prin elicopter la Turnul Londrei, unde ea a rămas în cursul nopţii alături de cele 4.700 de medalii olimpice.
10 milioane de persoane au înfruntat condiţiile meteo, începând din 19 mai, pentru a vedea defilând torţa în întreg Regatul Unit, pe o distanţă de 12.800 km.
Nu au lipsit criticile, legate mai ales de securitatea Jocurilor, când guvernul a fost nevoit să mobilizeze în ultimul moment 3.500 de militari din cauza deficienţelor unei firme private de securitate.
Sâmbătă, şeful Comitetului naţional britanic şi-a exprimat dorinţa ca soldaţii mobilizaţi pentru Jocuri să beneficieze de locurile încă disponibile.
Sosirea torţei în capitală marchează debutul unor festivităţi non-stop.
Un fapt notabil, în acest an Ramadanul coincide cu JO, ceea ce le face viaţa grea celor aproximativ 3.000 de sportivi musulmani ce participă la competiţie.
Nadia Comăneci, prima gimnastă care a obţinut nota 10 la JO de la Montreal (1976), şi fostul baschetbalist John Amaechi au purtat torţa sâmbătă dimineaţă, după un start simbolic la meridianul Greenwich, pe malul sudic al Tamisei.
Un alergător centenar, Fauja Singh, 101 ani, care a făcut senzaţie la ultimul maraton de la Londra, a preluat ştafeta în timpul după-amiezii. Seara, torţa urma să fie purtată de fotbalistul de origine congoleză Fabrice Muamba, revenit după un stop cardiac produs în timpul unui meci de pe 17 martie.
În total, 8.000 de oameni de toate originile şi vârstele vor fi participat la această gigantică ştafetă a torţei către Stadionul Olimpic, unde Jocurile vor începe oficial vineri
Curăţenie în Londra – Străzile Estului londonez, „curăţate” de prostituate înaintea Jocurilor Olimpice
Prostituatele din Estul londonez, unde se află Parcul Olimpic, se plâng că autorităţile şi-au multiplicat operaţiunile care vizează „curăţarea” acestei zone, înainte de Jocurile Olimpice, relatează AFP duminică.
Potrivit unui studiu condus de un consilier local, nu mai puţin de 80 de case de toleranţă au fost închise de poliţie, din septembrie 2010, în burgul londonez Newham, unde se află cea mai mare parte a Parcului Olimpic.
„În ultimii doi ani, s-a mărit considerabil activitatea poliţiei faţă de prostituate în burgurile unde se desfăşoară Jocurile Olimpice”, a declarat pentru AFP Georgina Perry, care lucrează la un proiect de ajutorare a acestora, sprijinit de guvernul britanic. „În unele dintre burguri au fost închise atâtea case de toleranţă încât prostituatele sunt nevoite să muncească în stradă, ceea ce este mult mai periculos pentru ele”, subliniază Perry.
Prostituţia nu este ilegală în Marea Britanie, casele de toleranţă sunt interzise, precum şi racolajul în stradă, atât din partea prostituatei, cât şi din cea a clientului. Poliţia dezminte că şi-ar fi multiplicat raidurile în apropierea Jocurilor Olimpice, subliniind că închiderile şi controalele pe care le efectuează răspund la „preocupările comunităţilor locale”.
Conform Georginei Perry, represiunea pune în pericol prostituatele, forţându-le să lucreze în zone cu care nu sunt familiarizate. „Ele sunt deja stigmatizate şi vulnerabile”, spune aceasta, iar represiunea „le îndepărtează de asociaţiile care le sprijină”.
Nu toată lumea dezaprobă represiunea condusă de autorităţile londoneze: Lily Islam, tânără mamă a trei copii, care locuieşte pe Brick Lane, la 7 km de Parcul Olimpic, militează de mult timp pentru un control al poliţiei mai strâns asupra regiunii. „Această zonă este un refugiu pentru droguri, prostituţie şi toate celelalte crime imaginabile”, asigură aceasta.
O prostituată din Soho, intervievată de AFP, prevede o vară dificilă pentru ea şi colegele sale, din cauza JO. „Este un eveniment de familie, nu este ca şi cum toţi vizitatorii sunt bărbaţi celibatari”, spune Catherine Stephens.
„Nu ne vom vedea clienţii obişnuiţi, pentru că va fi dificil să circuli în Londra. Majoritatea cunoscuţilor mei se gândesc să-şi ia câteva săptămâni de vacanţă. Va fi un coşmar şi cred că vom pierde, toate, mulţi bani”, apreciază prostituata, care lucrează la o casă de toleranţă de peste 10 ani.