Interviu cu Boris Becker, o legendă a tenisului mondial obţinut de către echipa PokerStars pentru România liberă.
De la 15 ani a lucrat cu Ion Ţiriac ca antrenor, a fost numărul unu în tenisul mondial, 6 turnee de Grand Slam câştigate. Cel mai tânăr câştigător la Wimbledon, la doar 17 ani a devenit acum un profesionist al pokerului. El a dezvăluit cum a schimbat sporturile şi pasiunile sale.
Eşti membru al Team PokerStars Pro de cinci ani. Care au fost cele mai incitante experienţe de poker de până acum?
B.B.: Au fost, desigur, mai multe momente speciale. Niciodată nu voi uita primul meu European Poker Tour din Monte Carlo, unde am devenit lider la jetoane într-un eveniment secundar, după prima zi. Am ajuns chiar şi la masa finală, terminând pe locul şapte. Acesta a fost în mod clar un moment important şi, de atunci, fascinaţia mea pentru poker a continuat să crească. Cel mai bun rezultat al meu în materie de poker a fost probabil cel de la World Poker Tour din Las Vegas: după cinci zile lungi, am luat locul 38 dintr-un total de 400 de participanţi. Primul meu premiu cash într-un eveniment principal a venit anul trecut la EPT Barcelona, ceva ce nu voi uita niciodată.
Care dintre apariţiile tale televizate legate de poker îţi revine cel mai des în memorie?
B.B.: Prima mea apariţie în emisiunea „TV total PokerStars.de Nacht” a lui Stefan Raab, pe un post TV german. Tot timpul mi se aduce aminte cum am fost eliminat de către propria mea soţie. A fost primul mare succes naţional, pentru soţia mea a sfârşit prin a câştiga turneul. Când am fost invitat pentru cea de-a doua oară în show-ul lui Stefan Raab, eu am fost cel care a eliminat-o pe soţia mea de la masă. Din păcate, aproape nimeni nu-şi mai aduce aminte de asta! În sfârşit, am pierdut în heads-up în faţa jucătorului calificat online, dar măcar am terminat pe locul secund. Mi-ar plăcea să apar în show-ul lui Raab şi pentru o a treia oară.
După tine, care sunt cele mai importante trăsături pentru un jucător de poker de succes?
B.B.: Probabil, secretul este răbdarea. Îţi trebuie multă răbdare pentru ca apoi să poţi juca agresiv, la momentul oportun. În engleză, aveţi această zicală: „nu este nici o ruşine în a-ţi recunoaşte înfrângerea”. Şi chiar este adevărat când vine vorba de poker, mai ales în turnee. O alegere greşită şi eşti eliminat. Contează foarte mult puterea de a te concentra, răbdarea şi capacitatea de a
nu-ţi dezvălui intenţiile. Trebuie să investeşti foarte mult timp şi antrenament.
Ai putea spune că pokerul a avut o influenţă asupra vieţii tale?
B.B.: Da, şi chiar una extrem de bună în ultimii cinci ani. Întotdeauna este bine să-ţi exersezi răbdarea şi concentrarea. Într-un anumit fel, pot compara cariera mea din poker cu cea din tenis, prezintă câteva similarităţi. Pe durata turneelor petrec mult timp alături de oameni tineri, călătorim împreună şi stăm în aceleaşi hoteluri. E similar cu ceea ce am simţit când aveam 25 de ani. Viaţa mea de zi cu zi este diferită azi, dar faptul că uneori pokerul mă readuce la vârsta de 20 de ani este un sentiment plăcut.
Wimbledon-ul este deseori numit camera ta de zi. Acum putem spune că masa de poker este noua ta cameră de zi?
B.B.: După multele mele accidentări şi intervenţii chirurgicale, în zilele noastre rar mai pot juca tenis, iar jocul meu nu mai este ce a fost odată. Am ajuns să cunosc şi să apreciez pokerul, şi deţin propria mea masă de poker acasă. De asemenea, am câteva turnee favorite, în care încerc să particip în fiecare an. Pokerul cu siguranţă a înlocuit tenisul pentru mine.
Îţi urmezi cariera de poker la fel de serios şi de ambiţios cum ai făcut-o pe când jucai tenis?
B.B.: Din păcate, nu sunt un jucător de poker profesionist, aceasta este singura diferenţă. Alte obligaţii mă fac să pot juca în maximum cinci sau şase turnee pe an. Acesta este motivul pentru care nu prea poţi compara cele două din punct de vedere sportiv. Dar atunci când joc poker, sunt la fel de concentrat ca şi în tenis.
Vreunul dintre punctele tale slabe s-a dovedit a fi un dezavantaj la masa de poker?
B.B.: La început, pe când eram novice, faptul că eram atât de cunoscut a fost clar un dezavantaj. Toată lumea vroia să joace împotriva mea, chiar dacă nu eram prea bun, încă. Ca urmare, întotdeauna a trebuit să joc până la capăt şi mi-a fost aproape imposibil să blufez. Dar, în scurt timp, am putut trage foloase de pe urma acestui dezavantaj, deoarece jocul meu s-a îmbunătăţit rapid. Apoi mi-am putut surprinde adversarul în mod repetat, luându-i jetoanele. Astăzi, lumea mă percepe ca pe o persoană care ştie cum să joace poker. Până la urmă, cel mai slab punct al meu este lipsa de timp. Când iau loc într-un turneu, la o masă de poker, o fac după ce săptămâni bune am trăit într-o lume complet diferită, ceea ce înseamnă că trebuie să încep prin a intra mai întâi în modul „poker”. Şi poate fi destul de dificil, mai ales în situaţia unui turneu, deoarece două mâini greşite te pot elimina. Adică, eu la finalul turneului încă aş mai avea de lucrat pentru a-mi aduna puterea mentală şi compune „faţa de poker”.
