Dupa ce timp de sase luni s-au duelat indirect, "maturand" totul in cale, a venit momentul ca Rulmentul Urban Brasov si Oltchim Rm. Valcea sa se afle azi fata in fata, in cel mai important meci al primei noastre ligi la handbal feminin. Ambele echipe au acumulat pana acum punctaj maxim – zece victorii din zece partide – si au ca principal obiectiv castigarea titlului de campioana si participarea directa, in sezonul viitor, in Liga Campionilor. Pentru acest lucru, patronii celor doua grupari au facut investitii incredibile pentru handbalul din Romania. Dupa ce Oltchim a adus la Rm. Valcea mai bine de jumatate dintre jucatoarele echipei nationale, inclusiv antrenorul lotului reprezentativ, Rulmentul a transferat mai multe handbaliste de mare valoare, cum ar fi portarul Spirova din Rusia, extrema Sun Hee Woo din Coreea de Sud si interul Simona Gogarla, "repatriata" din Ungaria. Asa ca, in acest moment, cele doua "garnituri" sunt extrem de echilibrate, iar disputa lor directa de azi poate fi decisa atat de forma de moment chiar si a unei jucatoare, cat si de inspiratia antrenorilor.
"Razboiul" de zece ani
Dincolo de duelul celor doua cluburi, Rulmentul si Oltchim, meciul de azi prilejuieste o interesanta si, cu siguranta, extrem de incinsa intalnire intre antrenorii Mariana Tarca si Gheorghe Tadici. Disputa personala dintre cei doi, cunoscuta de oamenii din lumea handbalului, dateaza de mai bine de zece ani, de cand Tarca era jucatoare, iar Tadici – unul dintre antrenorii nationalei la Campionatul Mondial din Germania 1997. Apoi, in momentul in care fosta mare jucatoare a ales sa devina antrenoare, numele ei a fost de mai multe ori rostit ca posibila solutie pentru lotul national. In 2005 cel ales a fost Tadici, desi multi au fost atunci de parere ca ar fi trebuit sa se incerce si varianta Tarca. E adevarat, insa, in prezent e clar faptul ca cei care i-au acordat din nou incredere lui Tadici acum trei ani nu au gresit.
Nu o data disputa dintre Tadici si Tarca a luat aspecte fara nici o legatura cu sportul. Cei doi antrenori s-au jignit reciproc de mai multe ori, mai ales atunci cand Rulmentul si Oltchim s-au intalnit in meci direct, iar "contactul" a fost unul direct. Desi de mai multe ori s-a incercat "ingroparea securii razboiului", cei doi tehnicieni nu au parut dispusi la pace. "Atat timp cat exista respect, cat sunt respectata, respect si eu. Din moment ce sunt jignita si se incearca mereu sa mi se anuleze ceea ce am facut si ce incerc sa fac ca antrenoare, nu pot sa raman nepasatoare", spune Tarca. "Nu exista nici un conflict. De fapt, el exista de doua ori pe an, cand suntem adversari in meciurile oficiale", spune Tadici, incercand sa nege o disputa cunoscuta de toata lumea.
Acuzatii de racolare
Tabara valceana pune o presiune suplimentara asupra meciului de azi, oficialii din Zavoi lasand sa se inteleaga faptul ca mai multe jucatoare de la Oltchim, in frunte cu Luminita Dinu, Ionela Galca si Valentina Elisei, ar fi fost contactate de cei de la Rulmentul pentru a trece la Brasov din vara. "Pe Tacalie (n.r. – Adriana Tacalie, una dintre cele mai promitatoare tinere jucatoare de la noi) nu o iau la Brasov, sa nu cumva sa o oferteze Rulmentul. Asa a facut Brasovul cu Vizitiu (n.r. – Patricia Vizitiu), au innebunit-o cu caramizi de euro pana au luat-o. Nu vreau sa se intample acelasi lucru cu Tacalie", a spus ieri Gheorghe Tadici, care a comentat si posibila racolare a altor handbaliste de la Oltchim: "Nu pot sa neg, dar nici sa confirm ca jucatoarele au fost contactate, insa eu cred ca vor ramane la Oltchim".
Meciul revansei?
Inaintea Campionatului Mondial din Franta, din decembrie anul trecut, decizia lui Gheorghe Tadici de a lua in lotul national o singura jucatoare de la Rulmentul si nu mai putin de 13 de la Oltchim, desi ambele echipe au un parcurs identic in campionat si in cupele europene, a starnit multe comentarii. Mai ales hotararea de a o lasa acasa pe Simona Gogarla, o jucatoare polivalenta care de ani de zile imbraca tricoul national, a fost vazuta drept o razbunare a lui Tadici, caci se spune ca jucatoarea ar fi fost ofertata si de Oltchim inainte de a alege Rulmentul. Acum, pentru Simona Gogarla pare sa fi venit momentul in care sa-i demonstreze tehnicianului echipei nationale ca s-a inselat. "Nu vreau sa imi pun ambitiile personale in fata unui meci ca acesta", spune Gogarla, care crede ca echipa sa va avea atuul unei aparari foarte bune si al suportului publicului.
Meciul Rulmentul-Oltchim are loc azi, de la ora 17, la Brasov, fiind arbitrat de cuplul Vasile Pavel/Marian State, din Buzau. Jocul va fi transmis, inregistrat, de la ora 19, de sport.ro.
ORGANIZAM TURNEUL ASIATIC
» Comitetul Director al FR Handbal a decis ieri sa dea curs solicitarilor
primite de la Federatia Internationala si sa gazduiasca turneele asiatice de calificare la JO, atat la feminin,
cat si la masculin. Competitiile
vor avea loc intre 28 ianuarie si 3 februarie, la ele urmand sa participe intre patru si sase echipe atat la masculin, cat si la feminin. Turneele vor avea loc la Oradea si Bucuresti. Din Asia se califica direct la JO cate o echipa, initial acestea fiind Kazahstan – la fete si Kuweit – la baieti, dar contestatiile vehemente ale altor tari au condus la anularea rezultatelor de anul trecut.
» Totodata, Romania va gazdui la sfarsitul lunii martie, la Bucuresti, turneul preolimpic feminin. Alaturi de Romania, la turneu participa Angola, Japonia si Croatia, primele doua clasate obtinand calificarea la JO de la Beijing. Daca Angola obtine calificarea direct la Olimpiada, dupa turneul african care are loc incepand de azi si pana pe 18 ianuarie, chiar in Angola, atunci grupele se schimba, nationala noastra urmand a juca (in aceleasi conditii de calificare) cu Ungaria, Polonia si Japonia.