2.4 C
București
vineri, 13 decembrie 2024
AcasăSpecialDoar 10% dintre sportivi ajung să trăiască bine la finalul carierei

Doar 10% dintre sportivi ajung să trăiască bine la finalul carierei

Dintre cei aproximativ 200.000 de sportivi legitimaţi în România, doar aproximativ 10% ajung să trăiască fără griji la finalul carierei, restul fiind ameninţaţi de sărăcie şi excluziune socială, au arătat iniţiatorii proiectului „Securitate socială şi formare profesională pentru sportivi”, relatează Mediafax.

„Fără studii, fără pregătire profesională şi fără o meserie care să le ofere posibilitatea unui câştig decent, cei mai mulţi sunt ameninţaţi de sărăcie şi excluziune socială. Majoritatea activează în baza unor convenţii civile încheiate cu cluburile sportive. Unii nu ştiu că trebuie să îşi achite contribuţiile sociale – pensii, şomaj şi sănătate – pentru a putea beneficia de serviciile respective. Alţii ştiu, dar nu sunt conştienţi de consecinţele negative ale refuzului de a plăti”, se arată în prezentarea proiectului realizat de către Asociaţia Fotbaliştilor Amatori şi Nonamatori.

Doina Melinte, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Sport şi Tineret, partener în cadrul proiectului, a declarat, miercuri, în cadrul unei conferinţe de presă că speră ca majoritatea sportivilor să se regăsească în această acţiune: „Cu aceste proiecte încercăm să ajutăm sportivii după încheierea activităţii. Sper ca aceştia să se regăsească în acest priect şi să poată fi ajutaţi în activitatea lor în alte domenii. Lumea sportivă se restructurează şi vor fi uitaţi dacă nu ne unim. Majoritatea sportivilor vor abandona domeniul la finalul carierei, deşi eu mi-aş dori să nu renunţe, să rămânem în această familie a sportului”.

În cadrul proiectului activează un birou de informare şi consiliere la care au apelat 807 sportivi din 35 de discipline, mai mult de jumătate făcând parte din loturile naţionale şi olimpice.

Conform raportului întocmit de către iniţiatorii proiectului, 42% dintre cei care au solicitat consiliere nu aveau un contract cu clubul la care activau. 39% absolviseră o instituţie de învăţământ superior şi alţi 10% urmaseră un master.

Potrivit aceloraşi surse, 72% dintre aceştia doresc să îşi continue activitatea în sport la finalul carierei, 8% ar fi dori să-şi continue activitatea în educaţie, doi la sută în poliţie şi unu la sută în management.

Cele mai citite

Kremlinul respinge propunerea de armistițiu de Crăciun: Rusia cere pace în termenii săi

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat vineri că Rusia nu este interesată de un armistițiu, ci dorește o pace care să...

Lifestyle-ul modern: Echilibrul între carieră, familie și timpul Liber

Stilul de viață a devenit un subiect de interes major, având în vedere ritmul alert al vieții cotidiene. Ne dorim să găsim un echilibru...

Tensiuni în Georgia: noi interdicții privind protestele și controverse politice

Parlamentul Georgiei a adoptat o lege care interzice protestatarilor să-și acopere fețele și să folosească artificii sau lasere în timpul manifestațiilor, notează Reuters. Noi interdicții...
Ultima oră
Pe aceeași temă